Despre fituici si blocaje

Am ajuns o mica vedeta pe tarlaua mea. Cum stiu asta?! Pai am nascut controverse. Nu ca as fi scris ceva adevaruri existentiale grave, dar aparent opinii argumentate stiintific ridica probleme.

Mda, vorbesc despre articolul asta. Bineinteles ca unii l-au dat mai departe si tot bineinteles ca unele doamne luptatoare intru propasirea adevarului in lume l-au catalogat drept „o opinie personala neargumentata publicata intr-o fituica”. O fi blogul meu doar o fituica, dar nu cred ca poate nega cineva greutatea unei opinii emise de Societatea Europeana de Gastroenterologie, Nutritie si Hepatologie Pediatrica. De fapt, ba da. Normal capoate fi negata. Ca doar a fost pus linkul pe o fituica de blog. Mai bine le luam ad-literam pe cele care doar urla tare ca e bine intr-un anume fel si „uita” sa vina cu vreun argument solid.

Daca as reusi sa-mi invat copiii sa cerceteze inainte de a lua de bun tot ce spun unii oameni „faimosi”, cred ca as putea spune ca mi-am indeplinit scopul in viata. Si sa accepte ca exista si alte optiuni pe lumea asta, nu doar cele care cad mai cu putere in capul audientei. Asta ar fi semnul ca am crescut un om mai bun ca mine.

Bun, sa revenim la fituica noastra si faima mea din centimetrul meu patrat de pamant ingrasat natural (ca sa nu spun balegar, ca-i urat tare!). Acum ceva vreme am declat contul de facebook deschis la toata lumea, asta dupa ce am vazut ca nu prea pun chestii personale pe acolo. Trei melodii, doua postari si o cugetare nu ma descopera cu totul. Activitatea grea o duc pe un grup secret, iar in paralel incerc sa-mi construiesc si eu unul al meu.

Zilele trecute primesc cerere de prietenie (ce frumos suna 😀 ) de la un cont cu nume sugestiv, ceva gen Marie 3consoane Chef. Accept si imi vad de viata. Instantaneu primesc un mesaj de multumire plus o fotografie fotosopuita cu inimioare si mesaje de suflet care imi fac dintii sa fuga de acasa. Trec peste, asta e, fiecare cu pasarica lui. Seara primesc iar ceva citate plantate pe o fotografie si o urare de „somnic usor”. Imi continui viata. Dimineata mi se ureaza „neata” si sunt intrebata „cf”. Am uitat sa precizez ca persoana care e in spatele contului banuiesc ca nu prea a auzit de cratime… Nici eu nu le (mai) nimeresc pe toate, dar macar stiu ca exista si ma prefac ca le-am pus la locul lor.

Dupa inca vreo doua mesaje fara scop, intreb si eu daca o pot ajuta cu ceva. Nu, nu! Vroia doar sa vada ce fac. Imi adun toata politetea care ma caracterizeaza in scris (not!) si o rog frumos sa nu ma mai deranjeze cu mesaje inutile. Raspunde cucoana (banuiesc ca e de sex muieresc) si imi spune ca pot sa o blokez (am citat!) ca nu se supara. Cum eram de pe telefonul magic care se blocheaza el cand imi e lumea mai draga si cum am si altele de facut, am amanat actiunea. Dupa cateva ore ma intreaba gratioasa de ce nu am blocat-o. Mno, pai am crezut ca pricepe de vorba buna. Nuuu, dupa inca 10 minute aproape ca ma implora sa o blochez. Acuma m-am ambitionat eu si nu o blochez sa vad cat de tare o sa ma roage sa fac asta. Deh, imi fac de lucru daca nu am. 😀

Bon, acum las naibii fituica asta si ma intorc la viata reala de pe Facebook…