Idei disparate…

Mă uit la Gulie care îmi doarme pe genunchi. Calm, linistit. Nu ca azi dimineata la 6.30 cand era supărat tare ca voia sa facă un baleguț si nu ii iesea. Bineinteles ca a trezit-o si pe Bulbuc care a început să miorlăie ca vrea la „fratele Malvina pe camia (canapea)”.

Bine, Bulbuc miorlaie de vreo trei zile. Motivele ar putea fi diverse. Ba ca e in vacanta, ba ca sunt bunicii in vizita, ba ca o fi vreun salt mental, ba ca ma vede mai des cu frate-su in brate, ba ca ii iese o măsea, ba toate cumulate. Am încercat sa ii provoc un tantrum ca sa se descarce, dar nu mi-a iesit.

Revenind la somnul lor, de cateva zile am impresia ca tot ce fac e sa îmi culc copiii doar ca sa fie treziti. Cumva nu apuca sa isi implineasca somnul si ii trezeste cineva înainte de termen.
Bulbuc vrea sa doarma pe canapea la prânz. Adultii au alt program de masa si mănâncă in aceeasi încăpere. Pe cale de consecinta Bulbuc e trezita de scartaitul tacamurilor in farfurii.
Gulie e cam agitat din timpul zilei si adoarme mai greu seara. Basca mai apare si Bulbuc in peisaj si îl mai trezeste.
Bulbuc e trezita de plansete lu’ frate-su’.
Gulie e trezit de foiala din casa. (Ziua doarme doar pe canapea.)
Am încercat si sa ii culc in camera lor. Am adormit Bulbucul, s-a trezit Gulie. L-am scos la joaca pe canapea, nu a durat mult si s-a trezit si ea ca nu m-a mai gasit in pat.
Mai ca îmi vine sa iau somnifere sa dorm lemn. Si ei treaba lor.

In alta ordine de idei, mă temeam ca nu vom mai avea internet pentru câteva zile. Am solicitat transferul abonamentului la noua adresa, ieri a venit tehnicianul. Nu i-a trebuit vechiul router, a instalat unul bengos dincolo. Dar ma gândeam ca taie linia unde încă locuim. Aparent nu ca eu va scriu de aici.

Mâine ne mutam. Aproape am terminat de impachetat. Mai am de aruncat de-a valma jucăriile intr-o cutie, de lipit încă vreo doua cutii si de reorganizat o alta cutie.
Tot ce visez e sa aranjez rapid camera copiilor. Restul „va urma”.
Diseară mutam cochonii. Pardon, coșoții, cum le-a rămas numele dupa o poceala a Bulbucului. Coșoții Mitache, cum a decretat aceeasi Bulbuc.

In rest stau si încerc sa descarc frustrari. Adica bocesc din toti rarunchii si îmi verbalizez stările ca sa nu le strâng in mine sa dau in vreo depresie.
Mai comunic cu alti adulti cu care sunt cat de cat pe aceeasi lungime de unda.
Si încerc sa îmi prioritizez activitatile din ciclul „sa salvam lumea de ea însăși”. Nu de alta, dar nu am cum sa ii salvez pe toti (mi se tot repeta, dar eu bag mai greu la cap) si bine ar fi măcar pe aia pe care ii salvez sa ii salvez cum trebuie. Plus ca unii oameni nu pot fi salvati…
Si încerc sa mă fac sa pricep ca nu sunt responsabila de fericirea unor anumiti oameni din viata mea, ca nu e treaba mea sa încerc sa fac consiliere psihologica cu ei, mai ales cand clar considera ca nu au o problema. (Dar o au. Dupa toate manualele de psihologie si dupa opinia altora care mai stiu cu ce se mănâncă psihicul uman. Adica nu sunt eu nebuna…)
Ideea e ca mi-e greu sa cresc mai multi copii decât cei pe care ii fac eu. Mai ales cand „copiii” astia au o varsta mai înaintată si au trecut de mult de copilărie. Teoretic.

Mă reintorc la frecat menta pe Facebook. Pardon, la salvat lumea.
Nu ma luati in seama, sunt doar obosita. De fapt am creierul melasa de la repriza de plâns de aseară. Si ochii umflati. Am băgat deja doua cafele… Si postarea asta pe blog.