Jurnal de Belgia

In sfarsit la casa noastra

Sau prima postare din casa noua.

Ne-am mutat sâmbătă trecuta. Am reusit sa caram calabalacul si sa-l urcam cu liftul la etajul doi. Lift exterior ca in ala interior abia ne încape carutul dublu.
Deci dormim de o săptămână in casa noua.

Normal ca nu merge totul uns. Din cauza de fosti locatari rau platnici avem limitator pe contorul de curent electric. Am reusit cu chiu cu vai sa spălăm cateva masini de haine. Vreo doua ca sa fiu sincera. Cu nenumărate coborari in beci sa ridicam sigurantele. Așa ca ne-am lăsat pagubasi. Asteptam cuminti sa vina nenea tehnicianul mâine sa ridice limitatorul.

E mai cald decât unde am locuit pana acum. Bate soarele ca suntem mai sus si avem peste 23-24 de grade in casa. Eu ca eu, dar copiii mei nascuti belgieni dorm dezbracati si lesinati. Bulbuc refuza tricourile. Deschidem geamurile, dar intra tantari noaptea.

Asta e un fenomen pe care nu îl inteleg. Ca ne-am mutat la 200m de vechea locuinta. Si acolo nu aveam tantari. Aici au ciuruit-o pe Bulbuc…
Acum vrem sa punem plase de tantari. Dar sa aflu mai întâi daca avem voie. Ca cică nu putem modifica fatada. Măcar la dormitoare înainte sa se coaca copiii. Ca eu oricum dorm cu pilota.

Am reusit sa croiesc, cos si pun sus draperii la living. Ca ne bătea soarele fix in cap si in ecranul telefonului cand stateam pe canapea.
Peripetii mari cu draperiile astea. Am reusit sa mă enervez si eu, si copiii. Ca ei aveau chef de mine, eu aveam chef sa cos si sa termin draperiile. Cumva am reusit, dar ei numai bucurosi nu au fost.
Plus ca mi s-a terminat ata neagra înainte sa termin prima draperie. Am fost la croitorie, am implorat pentru o papiota de ata. Ca la magazine in jur brusc nu mai aveau. Am terminat si papiota aia. Am trecut la ata alba. S-a terminat si aia înainte sa termin eu draperiile. Am trecut la ata crem.
Apoi am vrut sa le duc la calcat. Am zis ca sa nu mai stresez copiii si cu asta. Plus ca sa stai dupa ei sa nu isi traga fierul in cap iar nu-i amuzant. La calcatorie nu mi le-au luat ca cică sunt prea mari.
Am încercat la calcatorul automat de la spălătorie. Era stricat.
Deci avem draperii un pic necalcate. Nu-i bai… Bine ca le avem.

In camera copiilor patul consta in doua saltele cocotate pe somiere (doar cadrul cu late, fără picioare). Ce bine! Ca tot îmi era mie teama ca pica Gulie din pat. Au picat amândoi deja.
Intr-o noapte pe la 3.20 Bulbuc îmi cerea țiți din genunchi de lângă pat. Presupun ca s-a rostogolit in somn. Ca nu vreau sa cred ca inalta rugi la ora aia din noapte.
A doua zi dimineata ies cu ea nu stiu pe unde, Gulie acasa cu tat-su si doi bunici. Vin acasa si mi se spune ca a cazut din pat. Din ala jos, ce noroc! Cică s-a rostogolit… A fost prins înainte sa dea cu capul de parchet. A dat doar cu fundul. Mă gândeam si eu ca asteapta pana la 8l măcar ca si sora-sa.

In rest toate bune si nebune. Mai trebuie sa ne obisnuim cu acustica locului. Mai ales ca am scos toate usile care ne inoportunau. Au rămas doar cele de la dormitoare, bai si cea de la intrare.

Cand termin cu scos de prin cutii, va prezint oficial casa. Si alte concluzii mirobolante.
Amu mă duc sa vad cum aflu daca am voie sa pun plase de tantari.

Anunțuri

Un gând despre „In sfarsit la casa noastra

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s