Cum sa strici ceva fara sa vrei

Avem doi copii si patru porcusori de guineea. Pe toti ii iubesc ca pe ochii din cap. Pe fiecare altfel, normal. Incercam sa avem grija maxima de toti 6, dar mai si prioritizam.

Porcusorii am incercat sa ii punem doi cate doi ca sa isi tina de urat si sa nu se simta neglijati, avand in vedere ca copiii cer mult mai multa atentie decat ei in primii ani de viata. Am redus un pic si timpul efectiv petrecut cu ei. Si, fara sa vrem, gradul ala de atentie necesar ca sa depistam diverse chestii ce nu merg bine.

Pe masura ce copiii au nevoie de din ce in ce mai multa atentie (luat in brate, nopti din ce in ce mai nedormite), noi ne diminuam „grija” fata de ei. Nu uitam sa ii hranim, le facem curat o data pe zi, dar parca nu mai observ atat de repede cand ceva nu e ok cu vreunul din ei.

Worf, cel negru si satinat cu „pantaloni” albi e mai sensibil emotional. Sa zicem doar ca nu reactioneaza uimitor la stres. A facut chiar si o infectie fungica la un moment dat din cauza asta.

Prin octombrie – noiembrie, cumul de factori, habar nu avem ce a fost mai intai, descoperim ca nu mai mananca. Il ducem la pilit dintii, se constata ca are o groaza de blana printre dinti. Probabil de la stres se musca singur, trage de blana etc. Doar ca, cum a stat el asa nefericit in casuta lui nemiscat cateva zile, a facut si pododermatita. Adica rani pe labele din spate din cauza de stat cu ele in umezeala. (Cochotzii nu se duc la toaleta, mai ales cand sunt nefericiti.)

Soc si groaza! Noroc ca nu prea multa groaza si nu a trebuit sa intervenim cu antibiotice. Dar am facut terapie laser. Mai ales ca a fost vina noastra ca nu l-am tinut pe uscat daca tot era suferind si nemiscat. De prin noiembrie duceam porcul de trei ori pe saptamana la laser. Il puneam in casuta lui de transport, in sacosa si lipa, lipa la mine la munca, apoi la veterinar, apoi iar la mine la munca, apoi acasa.

Lunea trecuta l-am dus la laser, a fost declarat ok. L-am dus acasa tare fericita. Doar ca pe miercuri parca nu prea parea ok. Cam se aseza in bula, pozitie specifica lor cand sunt bolnavi.

Sambata dimineata chiar ca soc si groaza! Porcul nu mancase nimic si mai si respira greu. A refuzat inclusiv Critical Care cu seringa, care lui ii place la nebunie. Dupa-amiaza eram cu el la urgente. L-au retinut fara drept de apel sa il puna pe oxigen.

Duminica dimineata ecografia si radiografia au oferit doua variante – tumora sau o bronchopneumonie serioasa. La telefon mi s-a spus doar „situatia e complexa, asteptam medicul lui luni dimineata”. No, va puteti inchipui cam cum mi-am petrecut eu ziua de duminica si duminica noaptea. Luni dimineata eram „un mort frumos cu ochii vii”.

Deja discutasem acasa daca il mai luam de la clinica in caz ca e o tumora sau implementez decizia nasoala imediat. Asta in timp ce Malvina ma lua in brate ca sa imi treaca supararea si ma intreba cand vine Worf acasa.

De ce zic ca noi l-am stricat? In Belgia nu e frig, dar totusi e iarna. Cu dimineti cu temperaturi sub 5 grade. Banuiesc, daca se confirma diagnosticul de pneumonie, ca a racit in una din ultimele doua excusrsii la veterinar. Cum era deja slab in urma pododermatitei si dintilor si stresului, i-a pus capac.

De sambata e in cusca speciala cu tub de oxigen. De ieri primeste antibiotic oral si prin aerosoli. A reinceput si sa manance. Ba chiar a fost tare fericit ieri sa primeasca legume proaspete. Azi dimineata pe foaia de observatie scria ca se observa o imbunatatire.

Parca pot sa incep sa ma gandesc cu ce masina il duc acasa cand il scot din spital si ce o sa-i dau de mancare ca sa puna carne pe el mai repede in caz ca ii mai facem ceva fara sa vrem. Asta e unul din motivele pentru care sunt tare incantata ca toti porcii mei au peste 1 kilogram – daca se imbolnavesc, au rezerve. Inca nu rasuflam usurati, inca nu stim exact care vor fi consecintele, dar e un pas mic inainte.

Incerc si sa ma gandesc cum as putea sa ma reorganizez ca sa am timp sa ma uit la ei cu adevarat cateva minute pe zi. Ca atunci cand le fac curat am doi copii care stau atarnati de mine, care vor sa imi povesteasca diverse si eu ii ascult etc.

In alta ordine de idei, ieri nu am mai plans. Nici azi. Sper sa nu mai plang nici maine si sa il luam acasa sanatos si bun de pus la ingrasat saptamana asta. Si sper sa nu mai stric niciun porcusor, sa traiasca sanatosi inca cativa ani si sa moara de batranete.

P.S. Pntru cei care nu pricepeti cum poti sa fii atat de atasat de un animal, un sfat – abtineti-va! Va multumesc!