Una scurta, de vineri dupa-amiaza…
Azi dimineata am fost sa vzitez un hotel. Nu, nu m-a dat barbatul afara din casa si nici nu vrem sa ne cumparam un hotel. Era in interes de serviciu, ca vrem sa organizam niste intalniri si vroiam sa vad cum sunt salile de conferinta.
Responsabilul de vanzari pentru institutiile europene si guverne, un american sadea. Cel putin asa parea dupa accent, costum si… atitudine.
Ne-am intalnit la 11. Barul lor, afiliat Starbucks. Omul ma intreaba daca as vrea o cafea, un ceai, o cola, ceva, orice. Eu refuz politicos. Adevarul e ca tocmai imi bausem cafeaua, mare fan ceai si cola nu sunt, apa am si la birou…
Si, ce sa aud?! Omul imi spune foarte serios si parca putin ofuscat: „eu platesc!”. Serios?! Era asa de evident ca nu imi permit o cafea in hotelul ala de cinci stele, mai ales ca vorbim de Starbucks?! Ca, deh, eu lucrez pe nasturi, nu ca el pe epuroi. In fine…
Raspund si eu nonsalanta:”normal! Nici nu imi faceam griji!”. Si ii dau satisfactie cerand un latte. Bineinteles ca a ales el sa fie mare si in nu stiu ce pahar si etc.
In rest, a fost simpatic omul. Iar eu am tot baut din lattele ala si dupa intalnire. Cam jumatate de pahar maxim. Restul a ajuns la gunoi.
Jurnal de Belgia 