Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Pusee, regresii, salturi…

Cand ai un bebelus „la cuptor” te intrebi cum o sa fie viata dupa. Mai auzi povesti si prin jur de pe la altii si te intrebi cum de nu ai bagat de seama noptile nedormite din ochii prietenilor. Mai prin ultima luna, cand deja esti mare, greoaie si abia mai gafai, ajungi chiar sa te intrebi ce ti-o fi trebuit?! Ca doar viata era ok si fara… (Da, stiu, vorbesc din perspectiva mea, care nu simte ca menirea ii e neaparat sa faca copii.)

Undeva pe parcursul sarcinii am luat o decizie pentru care ma felicit inca: sa ma astept la ce e mai rau! Macar daca e rau tare, nu voi fi surprinsa neplacut. Iar daca e sa fie bine, vai, ce frumos! No, prima noapte cu Bulbuc a fost cat de cat linistita ca eram amandoua obosite. Apoi au urmat inca vreo trei in maternitate in care ma intrebam cu ce am gresit sa nimeresc eu fix bebele care urla toata noaptea. Dar i-am auzit si pe ceilalti 3 nou-nascuti cazati pe palier si parca am mai prins curaj…

Prima saptamana acasa a fost si ea epuizanta cu crizele de plans de seara / noaptea, ba chiar la un moment dat ajunsesem sa dormim (pe rand!) cu copilul in wrap pe piept si noi in fund pe canapea. Nici nu miscam de frica sa nu o trezim. Si daca va ganditi ca vai, ce dragut din partea noastra! va spun cu sinceritate maxima ca sunt convinsa ca ne gandeam fix la noi inainte de toate: urletele unui bebelus in miez de noapte cand corpul tau vrea sa doarma te pot arunca in cea mai crunta criza de nervi.

Undeva prin ziua 11 de viata a micului Bulbuc ceva s-a schimbat. Fara sa facem noi vreo chestie deosebita, copila a inteles ca prin minune ca noaptea dormim. Da, erau greu sa o adormim, se lasa cu urlete, dar pe la 23:30 cel tarziu cadea lemn. Si noi sub ea. Sau langa ea… Si ne trezeam cam din 3 in 3 ore sa hranim micul urlator neurlator pe timp de noapte.

Unde vreau sa ajung? Pai dupa ce te invata asa prost copilul tau, brusc o ia razna de nu mai intelegi ce s-a intamplat. Urlete cand o pui la san, trezit din somn plangand, refuz de a dormi desi mai are un pic si pica de somn, ba chiar uneori stat la san non-stop. Si ca o mama denaturata ce sunt, care nu a citit fir de carte inainte, ca doar cat de greu o fi sa cresti un bebe?!, incep sa ma panichez usor. Bineinteles ca m-am intrebat daca oi mai fi avand lapte. Sau daca o mai fi bun. Clar, influenta mamelor din familie care m-au tocat la cap in necunostinta de cauza avand in vedere ca ele au alaptat cam 3 luni. (asa erau vremurle, nu-i vina lor…)

Bun, deci avem un copil simpatic care, uneori, se transforma in monstrulet. Si am inceput sa intreb mamele moderne, care le stiu pe toate, le-au citit pe toate etc. Uite asa am aflat ca bebelusii au pusee. Si salturi mentale. Si regresii de somn. La o prima strigare mai ca ai impresia ca puseele sunt acelasi lucru cu salturile mentale. Sau ca atunci cand bebe refuza sa mai doarma si vrea doar in bratele mamei s-au adeverit zicerile mamelor din familie si ca s-a invatat razgaiat. Dar nu…

Bebelusii au momente in care mananca de rup. Cresc fizic. Chiar daca nu se vede instantaneu, se va observa in cateva zile. Imi amintesc ca Bulbuc a iesit din doua pijamale de la o saptamana la alta efectiv. Puseele astea de crestere sunt bine definite ca momente, daca stii cand o sa apara, macar te poti pregati sa ai tot timpul din lume sa stai cu bebe la san. Sau cu biberonul in gura lui.

Bebelusii fac si salturi mentale. Adica au perioade in care creierul lor invata lucruri noi. Ca sa fiu si mai explicita, se culca seara cu o imagine asupra lumii si se trezesc dimineata cu o cu totul alta. Astea sunt cele mai dificile perioade pentru ca se agata de mama de zici ca altceva nu mai stiu. Si fix atunci e important sa fii cu ei sau langa ei. Noroc ca m-au pregatit psihic mamicile din grupul de suport pentru saltul mental de la 15 – 19 saptamani! Cand am trecut de saptamana 17 (cea mai urata) am crezut ca ma imbat de fericire. Dar am scapat. De betie, nu de salturi mentale. 😀

Credeati ca daca la 10 zile invata sa doarma noaptea cate 3 ore legat o s-o tina asa tot restul vietii?! Ce gluma buna! Pe la 4 luni dau in regresia somnului. Daca aveti norocul nostru, se suprapune pe saltul mental. Daca nu, pur si simplu o sa aveti parte de un copil care se trezeste foarte des noaptea, nu neaparat ca sa manance, ci doar ca sa… habar nu am de ce!

De ce va spun toate astea? Ca sa va ganditi bine inainte sa… sperati ca veti dormi bine cu un bebelus in casa. Si totusi noi o ducem foarte bine comparat cu alte cazuri. Am revenit la cele 3 ore legate de somn ale ei, 2,5 ale mele, inmultite cu 2 sau 3, in functie de noroc. Ba chiar am zis ca daca as fi sigura ca toti urmasii nostri ar fi la fel de intuitivi si organizati ca si Bulbuc, as mai face vreo 10.

Aaa, si sa nu care cumva sa credeti ca puseu e acelasi lucru cu salt mental sau regresia somnului! Nu, nu, nu! Iesi din una, dai in alta. Pana pe la vreo 18 ani cand sunt complet dezvoltati. Apoi iti vin acasa cu vreun BTS si incepe alta distractie.

P.S. Iar cand nu e pe puseu, salt mental sau regresia somnului, sigur ii iese vreun dinte!

Anunțuri

7 gânduri despre „Pusee, regresii, salturi…

  1. Yeap! Long live Ooei ik groei! :))) o sa fie tot mai simpatica…si uiti mai des de noptiile nedormite. Si daca ai ceva babysitting ii suuuper ca o sa incepi sa apelezi la servicii tot mai fara rusine. Io am ceva bunici prin preajma, ca norocu. Daca nu ai luxu asta, fa bine si fa-ti niste babysitting relations, ca-s mana cereasca :)))

    1. Pai am pus deja ploada sa-i zambeasca vecinei de la 2. In caz ca se imbolnaveste si trebuie sa o las cu careva pana ne organizam noi zile libere. Se topesc mosuletii cand o vad! 🙂

  2. Si dupa ce se termina cu puseele, cu salturile si cu regresiile, incep crizele de personalitate! Asa ca eu le incurajez mereu pe proaspetele mamici: primii 18 ani sunt mai grei, pe urma incepe linistea si armonia! 🙂

  3. dar asa e ca e simpatica??? 🙂

    Eu nu stiam despre toate astea. Nici nu mai aveam timp sa citesc si nici rabdare. Am luat-o ca atare, si am decis ca fiecare zi e diferita, si ca miine va fi mai bine. E drept ca inceputul a fost furtunos la noi cu colici si urlete continuu cu program pe ceas 12-18, asa ca de la sapt. 7 cand m-a sunat colocatarul plecat in delegatie ii zic…shit, nu am realizat ca azi nu a urlat (in capul meu urletele erau acolo continuu :))) ) asa ca de restul nu am indraznit sa ma mai minunez :))

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s