30ha fara buda

Bruxellesul asta e un fel de Taram al Fagaduintei pentru cei ce prefera locurile cu verdeata – parcuri unde vezi cu ochii, permisiunea de a calca pe iarba si de a consuma alcool etc. Pe cale de consecinta, cum da vremea buna si soarele iese de prin ungherele innorate prin care se ascunde, asa si lumea se aduna ciorchine oriunde se vede un petec de iarba.

Bineinteles ca noi, adica „gasca mea nu poate sa stea linistita nicio clipa”, nu putem face nota discordanta. Luam bere, catel, purcel (porcusorii nu intra in aceasta categorie) si ne priponim pe iarba de zici ca am iesit la pascut doze de aluminiu. Iar una din destinatiile nostre preferate e un maret parc de 30 de hectare din mijlocul orasului, fix langa cladirea Berlaymont, si anume Parcul Cinquantenaire. Avem si un arc de triumf si vreo doua muzee, macar sa putem pretinde cu minciuna pe buza ca adunarea noastra are si un obscur scop cultural.

Ca niste romani belginizati ce suntem, ne mai trece si pe la baie ca de la bere cam asta e efectul. Si imi amintesc de o patanie prin mai… Cand doua prietene s-au decis ca au nevoie la baie, iar in loc de baie s-au ales cu o tufa. Bine aleasa, ce-i drept, dar la mare cautare ca in timp ce una era in tufa si alta facea pe usa la tufa, au mai solicitat si altii un loc, dar li s-a raspuns candid ca e ocupat. Iar eu ma minunam ca nu se poate sa nu existe o buda ecologica in tot parcul ala. Din fericire, in cazul meu, chemarea naturii a aparut cand eram intr-un bar deja, asa ca nu prea am avut „norocul” sa caut pe indelete un loc propice.

Numai ca ieri m-a palit nevoia. In acelasi parc, dupa o bere… Mda, batranetea ma prinde din urma. Si m-am inarmat cu un pachet de servetele si am purces in cautarea unei toalete ecologice sau a unei tufe competente. Dupa ce am facut la propriu un tur complet al celor 30 de hectare, am concluzionat ca nu exista toalete ecologice, dar tufe sunt destule. Si nu doar tufo-boscheti simpli, ci ditamai amplasamentele cu carari batatorite si „amenajari” naturale care sa serveasca scopului urinar. Numai ca eu, mai cu mot fiind, am refuzat ofertele boschetoase si m-am invartit determinata sa gasesc o toaleta. Am ajuns chiar pana la ghereta celor doi angajati ai parcului, pe care i-am luat la rost cu zambetul pe buze. Dupa ce m-au lamurit si ei ca nu exista vreo buda, s-au uitat la mine si m-au intrebat daca pentru mine caut asa ceva. In gandul meu, deja ii raspundeam ca nu, voiam doar sa ma informez in caz ca matusa mea de 80 de ani din Romania vine in vizita… Neexprimand gandul le-am parut mult mai draguta si m-au lasat sa folosesc toaleta lor. Norocoasa de mine!

In concluzie, daca ajungeti prin parcul Cinquantenaire din Bruxelles, nu uitati pampershii acasa. Daca nu, nu uitati sa bateti la usa inainte de a accesa vreo tufa.