„Vineri, 3 ceasuri rele” à la Bruxelles

Vineri, 26 iulie, ora 7 si 24: coafura se trezeste burzuluita, neuronul de sub ea confuz si ochii binoclati in telefon. Cica alarma ar fi trebuit sa sune la 7 fix. Dupa o incercare ce a durat 10 secunde de a lamuri misterul nesunatului, neuronul renunta la batalie si da jos coafura din pat. Intre timp un cot actionat de acelasi neuron confuz il inghionteste pe Mr. G si ii zice ceva de genul „scoala, ba, ca tra’ sa te inregistram la comuna!”.

Ajungem la timp la Comuna (echivalentul tanticii Primarii din Romania), rezolvam totul degraba si la timp, suntem veseli nevoie mare, asa ca decidem sa apucam taurul de coarne si sa mai ucidem cateva activitati din cele trecute pe lista. Purcedem si bem o cafea la oferta, ca trezitul tarziu a impiedicat executarea unei astfel de activitati in linistea apartamentului, facem si un abonament pentru transportul in comun si, vazand ca totul merge uns, ne hotaram sa cumparam si biroul pentru calculatorul lui Mr. G, cel mai de pret obiect din casa (dupa valoarea sentimentala, nu aia baneasca). Intre timp suna si Fotografu’, disponibil sa sara in ajutor nevoie mare si se ofera sa ne sprijine in demersul nostru si sa ne care cu un Matiz de la magazin pana acasa. Aici ar fi trebuit sa mi se aprinda toate alarmele, dar am ratat momentul… Adica prea era binevoitor prietenul nostru ca sa nu se intample ceva naspa…

Cum mergeam noi linistiti cu Matizul, se aude un poc!. Ce sa fie, ce sa fie?! Nimic deosebit, doar cablul de ambreaj care a cedat in fata stilului de condus mai… sportiv. 😛 (Mda, stiu, si masina era veche. :D) Si ne trezim cam in mijlocul Bruxellesului cu un birou in masina si cu masina stricata. Intre timp mai primesc si un mesaj cum ca ar trebui sa trimit niste documente pe mail la birou pana la ora 14:00. Era deja 11:30… Fac eu calcule si socoteli, constat ca nu aveam cum sa sustin cablul de ambreaj cu nimic, ma iau si ma duc la tram cu gandul ca trec direct pe la birou si rezolv problema. Merg pe jos prin ploaie vreo 10 minute (fara umbrela, desigur!), ajung la tram, ma urc in el, astept vreo alte 10 minute si… nimic. Doar un anunt suav care spunea ca nu este curent pe sine, deci nema tram! Imi iau picioarele la spinare si pornesc intr-o excursie de alte 10 minute prin ploaie inspre statia de autobuz. Ajunsa la destinatie constat ca a fost mutata din motive tehnice. Am gasit-o intr-un final si m-am pus pe asteptat. Doar vreun sfert de ora…

Deja era bine trecut de 12, nu mai era fezabil sa ma duc direct la birou, deci trebuia sa ajung acasa in fata laptopului personal ca sa rezolv cu documentele cele importante. Bineinteles ca am ratat si legatura, astfel incat pe la 13:15 eu eram in drum spre casa si ma rugam la toti zeii sa ajung la timp. Mai mult, deja devenisem paranoica si imi inchipuiam ca intru pe usa si constat ca nu am internet sau curent electric. Ideea e ca am reusit sa trimit ce avem de facut la 13:52, dupa ce mi se incretise parul si aplatizase creierul.

Dupa toate aceste patanii, am decis ca nu ma mai apuc de nimic in vinerea aia. Nu mi-a iesit, dar macar am scapat de ceasurile rele…