Tema urmatorului Blog Power, adica a celui cu numarul 45, e simpla (zice creierul meu anesteziat de atata toamna belgiana):
Zâmbește, ți se potrivește!
- se apropie o lună magică, a darurilor și a apropierii sufletești de toți cei ce sunt importanți pentru tine; dăruiește-le un zâmbet și spune-ne, cum îți închipui acest „zâmbet”?
- lasă-ți frâu liber imaginației, în versuri sau pamflet, în rime sau doar sec, care să fie „zâmbetul” pe care ți-l dorești?
- găsește un cuvânt, din aer sau din cânt și pune-l drept ca strajă, pentru un articol bun de pus în ramă!
La primele doua intrebari voi raspunde scurt si la obiect: zambetele pe care le daruiesc celor apropiati si zambetele pe care mi le doresc ar trebui sa fie sincere si spontane. Nu din complezenta, nu pentru ca trebuie… Cat despre a treia „provocare”, sper sa ma atinga inspiratia pana la sfarsitul postarii. Acestea fiind spuse, sa trecem la aberatiile obisnuite.
La sfarsitul lunii noiembrie voi face o vizita de 10 zile in Bucuresti. Sincer, ca de fiecare data cand trebuie sa calc pragul Romaniei, ma ia cu strangeri in spate, iar motivul principal tine de atmosfera. In Romania, oamenii (majoritatea) au uitat sa zambeasca si au devenit grabiti. Grabiti inspre ce?! Inspre rate, inspre job, inspre batranete, inspre orice, numai inspre bucurie nu. Chiar si cand se bucura, rareori e fara urma de umbra.
Iar acum imi veti spune ca asa e cand iti e greu si ca toata atitudinea asta apare ca urmare a problemelor cotidiene si a nivelului de trai. Iar eu va voi replica ca probleme au toti oamenii de pe pamantul asta si ca, apropo de nivel de trai, oricati bani ai avea, tot nu iti vor fi de ajuns. Bucuria/fericirea vine din lucruri simple.
Rareori observ in Romania o persoana oprindu-se si zambind in fata unei pasari, a unui curcubeu, a unui copil simpatic… Iar daca faci asta, risti sa mai fi luat si drept nebun. In Romania daca copilul nostru de 5 ani se extaziaza in fata unei ciori, il tragem de mana si spunem ceva de genul „da-o dracului de cioara!”. Mie personal imi plac ciorile – le gasesc niste pasari superbe. Rept, nu toti romanii sunt asa, nu sunt adepta generalizarilor, dar asta e sentimentul pe care il am cand merg pe strada.
Aici, in tari straine, am invatat ca viata merita sa fie luata incet si pe-ndelete. Ca banii azi ii ai, maine poti sa nu-i mai ai, ca un om nu traieste in 10 case si 5 masini. Da, mai bine plangi intr-un mertzan (cum ar spune Facebookul), dar e la fel de simpatic sa te trezesti mergand pe strada si sa zambesti cu gura pana la urechi pentru ca a iesit soarele. Sau sa topai prin frunze cazute… Sau sa zambesti larg cand vezi o fetita cu parul balai, asa la vreo 4 anisori, purtandu-se ca un adult in miniatura si luandu-si rolul tare in serios. Acum, chiar si cand plang sunt fericita pentru ca stiu ca am ochii deschisi sa vad lumea si frumusetea lucrurilor ce ma inconjoara. Si de aceea acum zambesc.
Pe voi, cei care cititi blogul asta, va intreb: cand ati zambit ultima data sincer si spontan in fata a ceva neasteptat? Aveti ochi sa vedeti dincolo de grijile cotidiene? Cati dintre noi vedem cu adevarat parte plina a paharului si ne bucuram de ea? Bineinteles, nu tin mortis sa imi raspundeti…
Asta as vrea sa primesc de sarbatori: oameni fericiti. Fericiti ca exista, ca sunt sanatosi, ca mai au pe cineva in jurul lor chiar daca altii dragi lor s-au dus, ca au macar o bucata de paine pe masa si nu neaparat tone de salati, sarmale si cozonaci…
Ca sa respectam cerintele concursului (in care parca nu ma mai incadrez 🙂 ), iata si cine a mai scris pe tema asta: Liviu, Bianca, Azucena.
LE: Am gasit si ce se potriveste la postarea asta – un film. Iata trailerul:
Jurnal de Belgia 
Acum, citindu-ţi postarea… 😀 . Măi, vouă vă e dor de şcoală sau n-aveţi „încărcare” la serviciu de vă mai arde să vă faceţi temele, sau să îndepliniţi sarcini şi pe blog.
eu imi iubesc blogul. si imi place sa scriu. asa ca, in lipsa de inspiratie, mai raspund si la provocari. 🙂
„…cand ati zambit ultima data sincer si spontan in fata a ceva neasteptat?”
Cu cateva zile in urma, vazand la TV (fara sa fi stiut dinainte CE „ruleaza”) un episod din animal planet.com/toocute .
mda, animalele ne fac intodeauna sa zambim. 🙂
…mai ales cand sunt foarte tinere (pui) – la fel cum SI la oameni mai degraba ne aduc un zambet copiii (in special bebelasii), pe cand (din pacate) oamenii adulti (oarecare, necunoscuti, sau abia cunoscuti) mai rar. (Eventual cei dragi noua – prieteni, rude, iubiti – sa se abata de la aceasta „regula”, da’ nu neaparat.)
Eu zambesc cand imi vad pisica jucausa, zambesc cand ma uit la un documentar cu animalute haioase pe Animal Planet, zambesc si unui prieten cand ne intalnim… dar, ma rog, zambetul meu nu prea are legatura cu joie de vivre.
pai eu zic ca ba exact asta e – bucuria ca poti sa iti vezi prietenul, animalutele, pisicul… daca sti sa te bucuri de toate astea, esti un om fericit. 🙂
Eu zambesc foarte des si rad la fel de des,uneori incep sa rad de la cele mai neinsemnate intamplari si deja toata lumea s-a obisnuit cu vorba mea :”Lasa-ma sa rad ca asa vreau eu,e dreptul meu”.Cred ca in ras intra si zambetul.
Cele mai importante zambete sunt cele sincere asa ca-ti doresc sa ai parte de bucurie si fericire mereu.
„Cred ca in ras intra si zambetul.”
In optixca mea – nu: zambetul are o calitate superioara rasului, caci rasul poate fi cauzat nu neaparat de veselie, ci fie de nervozitate / isterie, fie chiar de cauze externe (gadilatul, spre ex), pe cand zambetul are neaparat o cauza intrinsec psihica, tine de un anumit tip de dispozitie psihica (si nu neaparat amuzata, caci zambetul poate fi si ironic, sau condescendent, sau cu alte conotatii, dar TOT cu cauza de natura psihica).
Pai atunci poate sunt nebuna,n-are nimic,o sa traiesc cu asta;))glumesc evident,poate am o problema psihica,asta nu am face neaparat nebuna,nu-i asa?;))
Oricum e dovedit stiintific ca daca zambesti te binedispui,chiar daca nu zambesti pentru ca asa simti,ci doar zambesti pentru a zambi,o sa te simti mult mai bine,la mine fuctioneaza si cu rasul acest lucru asa ca mi-am permis sa fac aceasta asociere,dar fiecare cu parerea lui.Iti multumesc ca ti-ai exprimat opinia referitor la ceea ce am scris.
Azucena, am la dumneata rugamintea sa nu atribui comentariului meu (cel precedent, dar si acesta – precum si altor eventuale comentarii ulterioare ale mele) (in intregime sau doar unor anumite fragmente din el) subintelesuri si conotatii pe care eu nu intentionasem sa le exprim. Iti multumesc!
(Consider ca eu stapanesc limba romana destul de bine SI am si destul… tupeu, destula indrazneala – sunt destul de „infipt” – incat sa nu ma sfiesc sa spun de-a dreptul ceea ce gandesc, n-am nevoie sa recurg la subterfugii si la exprimari aluzive.)
Spre exemplu, in precedentul meu comentariu eu ma referisem EXCLUSIV la fraza (generalizanta) din comentariul dumitale pe care am si citat-o la inceputul comentariului meu, fara referire anume la felul in care razi si/sau zambesti dumneata personal – comentariul meu era doar o consideratie (la fel de generalizanta) care combatea strict doar ACEA afirmatie a dumitale.
Sa fii sanatoasa si sa-ti fie bine!
foarte frumos. tine-o tot asa. 🙂
Eu cadoul il impachetez impreuna cu consortul si sper sa fie….o calatorie intr-o tara calda si cu o bucatica din Atlanticul lovit de stanci colturoase. O poezie , nu un cadou 🙂
oooo, pai have fun and sun!
Zambesc in fiecare dimineata cand ma trezesc cu soarele mangaindu-mi fata 🙂
like
mai sunt si oameni care stiu sa se bucure de viata si care zambesc in fata unui copil, sau pur si simplu dimineata, cand se trezesc, dar ai dreptate, cei mai multi se ingroapa in „grijile cotidiene”.
pacat ca ne ingropam de vii…
Chiar acum, citind articolul tau, am zambit sincer. Imi dau seama ca sunt si eu grabita si acrita, si ca ma port asa ca sa fiu in ton cu romanii din jur, desi in sufletul meu ma bucur ca rasare soarele si ca fetita zambeste.
pai ia pune-ti pe fata bucuria!
În felul meu zâmbesc în fiecare zi de mai multe ori. Am scris în felul meu pentru că nu întotdeauna zâmbetul mi se vede la colţul gurii. El este un zâmbet al sufletului şi sufletul îmi zâmbeşte ori de câte ori îi văd pe prunci venind la mine.
e bine ca zambesti chiar si numai in felul tau. uite un zambet si de la mine. 🙂
postarea asta mi-a provocat un zambet, multumesc 🙂