Sa ne pregatim temeinic

Din capul locului anunt ca ce veti citi mai jos s-ar putea sa nu va pice bine. Unora pentru ca nu aveti animale, altora pentru ca nu intelegeti cum as putea compara un copil cu un animal de companie, altora pentru ca pur si simplu. Dar, e parerea mea, ca tot blogul asta, si tin sa o scriu. 🙂

Inainte sa raman insarcinata m-am temut de multe chestii: ca o sa ma ingras nemasurat, ca o sa fac vergeturi pe burta, ca o sa-mi fie rau si ca… nu sunt pregatita sa fiu parinte. Ma simt inca copil, tanara si flusturatica din multe puncte de vedere. Nu ma ascund dupa deget si recunosc ca imi place sa merg la concerte, sa ies in oras, sa calatoresc etc. si ca ma sperie gandul ca la un moment dat toate aceste lucruri nu vor mai fi posibile. Asta pana acum vreo trei luni cand, uitandu-ma cu drag la porcusori, am avut unul din momentele de insight (o fi fost si de la hormoni) si i-am spus calma si impacata lui Mr. G ca ma simt pregatita sa fiu parinte, ca stiu ca ni se va schimba viata, dar ca pricep ca a fi parinte nu inseamna ca nu o sa ma pot face anumite chestii, ci ca doar va trebui sa programez mai bine.

Cum am ajuns la concluzia asta?! Simplu! Mi-am adus aminte de unde am plecat cu porcusorii si unde am ajuns. Si o sa va explic de ce imi permit sa fac aceasta comparatie. In primul rand, din punctul meu de vedere, a avea animale de companie si a avea copii e cam acelasi fel de responsabilitate. Nu ei aleg sa vina in casa ta, ci tu vrei sa-i faci sau sa ii iei. Asadar in carca ta pica sa te asiguri ca sunt sanatosi, fericiti si ca au nevoile de baza acoperite. Nu am fost niciodata de acord cu ideea ca „un copil creste si el pe langa tine, nici nu-ti dai seama” sau ca „un animal e doar un animal si se poate inlocui”. Chiar cred ca cine isi ia animale si nu e in stare sa aiba grija de ele (sau macar sa recunoasca ca nu pot si le dea cuiva care poate) nu si-ar asuma corect nici responsabilitatea unui copil. Da, in sensul celalat e foarte posibil, ca nu tuturor care vor copii trebuie sa le placa si animalele.

Asadar, nu e niciun secret ca-mi iubesc porcusorii ca pe ochii din cap si ca daca vreunul din ei sufera, sufar si eu alaturi de el. Nu cred ca aparitia unui copil mi-i va scoate din suflet, caci nu cred ca am camerele sufletului limitate si ca in momentul in care bag un chirias nou, altul vechi trebuie sa plece. Daca ar fi fost asa, as fi ramas cu un numar fix de oameni la care tin si viata mea ar fi fost aceeasi de multa vreme incoace. Probabil va trebui sa jonglam altfel cu timpul si cel mai mult va avea de suferit Mr. G, dar sunt sigura ca vom supravietui. Oricum, deja suntem obisnuiti cu rutina de dimineata si cea de seara, cu faptul ca trebuie sa mergem la supermarket morti, copti ca sa luam legume la blanosi, ca nu putem pleca de acasa fara sa avem „porcusonositter” care sa-i hraneasca si sa-i dragaleasca. Asa ca zic ca cu ploada o sa fie parca mai usor ca mai putem sa o luam cu noi macar.

Dar, sa revenim la de ce cred ca porcusorii m-au pregatit cum trebuie pentru un copil. Am acoperit deja faza cu programul, rutina si organizarea. Pur si simplu le trebuie legume proaspete, deci nu pot doar sa-i las acolo ca s-o gasi ceva de mancare. Trebuie hraniti de doua ori pe zi, deci avem responsabilitati clare in casa.

Apoi, am constatat in astia doi ani de cand ii am ca oricat ai citi si te-ai documenta, ai tai o sa aiba fix chestia de care nu ai auzit inca. Nici prin cap nu mi-a trecut ca fix porcusorii mei vor avea paduchi (de unde?! ei, din fan sau pet shop!), ca fix Spock cel nebunatic se supara daca ii schimbi habitatul si face o criza de epilepsie etc. Dar iaca am supravietuit cu totii si suntem bine. Invatam odata cu ei si ne bucuram cand ne dam seama ca totusi suntem capabili sa ii ajutam intr-un fel sau altul. (Am facut niste basici in palma de la taiat grilaje cu patentul de toata frumusetea. Dar Spock a fost fericit dupa!)

Am mai invatat si ca panica nu ajuta la nimic in momente de criza. Ca tot ce conteaza pe moment e sa gasesti imediat ajutor specializat, iar apoi poti sa plangi si sa te crizezi cat vrei. Si ca in momente de genul ala voi face ce e mai bine pentru creatura care are nevoie de mine putin pasandu-mi de mine. Am refuzat sa-l las pe Spock din brate in mijlocul crizei lui de epilepsie pentru ca era speriat si mi-am spus ca daca e sa fie rau de tot, macar sa fie in bratele mele. Nu mai zic de cheltuieli, la care nici macar nu te mai gandesti. Pur si simplu iei un taxi ca sa ajungi repede, iei un taxi ca sa te intorci ca ploua si nu ii aduce porcul acasa ud ca sa raceasca. 🙂

Urmatoarea lectie a fost cea apropo de increderea in instinctele proprii. Aveam eu incredere in ele in ce ma priveste, dar nu m-am gandit vreodata ca as putea sa le folosesc si apropo de alte creaturi care nu pot sa-mi spuna ce le supara. Am fost cu Data la doi veterinari diferiti, ba ca are otita, ba ca de la paduchi i se usuca pielea de pe urechi. De paduchi i-am tratat pe toti si tot degeaba: chimicalele nu au avut efect. Asa ca am cautat si am cautat pana am gasit un samponel handmade, un amestec de uleiuri care a dat rezultate. In plus, desi nu cuvanta, i-am invatat si stiu cand vor ceva, cand vor altceva etc.

Apoi porcusorilor le place sa exploreze si ca accidente se intampla oricat de grijuliu ai fi. Ne-am asigurat noi ca nu o sa roada ei cabluri electrice, ca nu au pe unde sa ramana blocati etc., dar tot s-au intamplat patanii. De pilda, Spock tot a reusit sa manance o eticheta de plastic, Worf tot a reusit sa cada din fotoliu (noroc ca era in patura si a cazut cu tot cu ea, dar tor s-a zgariat la ochi). A, si un scaun a cazut pe Data de mi s-a oprit mie inima in loc. Deci nu ai cum sa-i protejezi de tot si de toate (si inca astia stau in custi!), asa ca tot ce poti sa faci e sa-ti tii respiratia cand se intampla, sa reactionezi repede si cu folos si sa-i tii sub observatie dupa.

„Distrugerile” sunt inevitabile. Nu ai cum sa ai un copil sau un animal si sa nu-ti faca vreun pocinog cu lucrurile. Revin la Spock (e cel mai nabadaios dintre toti), care a mancat cablul de la castile lui Mr. G lasate pe canapea, cablul de la o boxa, hartia din imprimanta etc. Nici ceilalti nu au fost usa de biserica. Worf a facut pipi pe mine si a contribuit la ciuruirea hartiei din imprimanta, Kirk a udat canapeaua si patul conjugal de vreo cateva ori, Data mi-a mancat fix referinta unei facturi. Si, de fiecare data cand am constatat patania, ne-am uitat la moacele lor care stiau ca au facut ceva dubios si incepeam sa zambim. In timp am ajuns la concluzia ca atata vreme cat nu vorbim de rautati gratuite, chiar nu are rost sa te enervezi.

Nu mai vorbesc de mitul casei si hainelor curate. 😀 Cu Borg cu tot si tot nu am mai vazut casa asta fara fir de fan prin ea. Ca el trece si din urma lui fac blanosii vreo misculatie prin cusca si dau ei ceva fan pe jos. Cat despre hainele noastre, hanoracul meu pufos are fan in el cat sa hranesti un porcusor o zi intreaga, patura de pe canapea are fire de par pentru un pulover etc. Amuzant e cand ma mai duc la munca cu blana lor pe mine: ba ca i-am luat in brate, ba ca mi-am spalat rochia impreuna cu patura, ba ca cine stie ce altceva. Asa ca banuiesc ca o sa supravietuiesc si unor pete de legume sau piureuri pe fuste.

Valeu, si cat m-am intins! No, ca sa concluzionam, pregatire mai buna pentru mine decat porcusorii astia nu a fost. Asa ca le sunt vesnic recunoscatoare ca exista, ca sunt fericiti si ca ma tin si pe mine normala la cap. 😀