Vai de porcusor unde nu-i cap!

Recent am pierdut un porcusor batran. Am luptat pana la capatul puterilor lui, a fost o decizie grea, dar life sucks, cum ar zice francezul. 😛 Si, cum avem loc si resurse pentru patru blanosi masculi, am purces in cautarea porcului cu numarul opt. (Da, atata experienta avem. 😀 )

Conditiile destul de clare: porcusor din refugiu sau in pericol de abandon, cat se poate de mic (ca sa incercam sa il punem impreuna cu un tanar sturlubatic si ca sa mai spatiem putin mortile, inainte sa ne uscam de tot de lacrimi, si ca sa mai luam o pauza de la cheltuielile cu veterinarul, ca un porc tanar nu ajunge des pe acolo). Cu siguranta nu am cautat cu lupa porc de rasa de pe la crescatori.

Si am luat la purecat site-urile de anunturi si refugiile din zona. Pe un site de anunturi l-am gasit pe Archy, deci am asteptat rabdatoare sa apara „porcul”, acel blanos care ar trebui sa fie al nostru. Pe la refugii aveau doar porcusori deja cuplati cate doi (de acelasi sex!), ori noi loc de inca doi masculi nu avem.

Dupa ce m-am infuriat la ce vedeam pe acolo (nu pot sa ii salvez pe toti, dar asta nu inseamna ca nu ma afecteaza cand vad anunturi care imi activeaza toate alarmele), miercuri seara gasesc un flocos de trei luni, la 15 minute pe jos de noi. Sun rapid sa vad de ce ar da cineva porcul de trei luni frumos foc. O situatie personala deosebita, porcusorul era al unei fete de 8-9 ani, parintii au decis ca pastreaza cainele, pisica, dar nu porcul. Si musai sa ma duc sa il iau joi seara, ca dupa aia nu stie ce face cu el.

Avertizez copiii ca daca nu e mascul, nu il iau si joi seara pornesc in drumetie. Fetita mi l-a dat plangand. Mama nu stia cum sa ma faca sa plec mai repede ca sa calmeze fetita. Am apucat doar sa verific daca e mascul. Data nasterii si numele le-am aflat ulterior prin SMS.

Ajung cu el acasa, gonesc copiii sa nu il streseze, pregatesc cusca de carantina si il cantaresc (reflex dupa 8 ani de crescut guitatori). Mic. 282 grame. Hmmm, imi zic ca mi se pare ca il compar cu adultii nostri. Ii punem mancare si il lasam in pace sa se aclimatizeze cu nebuneala de la noi din casa. Numai ca porcul nu prea se atinge de mancare. :O Ce porc e asta?!

Vineri dimineata profit de un moment de liniste si il iau la pipait sa ma asigur ca e ok. Si imi dau seama ca nu e mic, ci slab. Plus caca dubios, de parca ar fi fost deshidratat. Am stat ca pe ace la birou, am intrebat pe grupuri de pasionati, clar trebuia mers la vet.

Am facut flic flacuri si vineri dupa-amiaza eram la veterinar. Bilantul m-a infuriat maxim. Si m-a frustrat, si dezamagit. Takito (caci asta e numele lui, oar noi am decis sa il pastram) era plin de paduchi. Dar plin, plin. In plus, malnutrit, de aici si caca bizar si lipsa lui de interes pentru mancare, ca habar nu avea ce e aia. Bineinteles, subponderal serios. Si posibil posesor de o pneumonie, nu suntem siguri caci radigrafia poate juca feste la porci asa de slabi. A inceput imediat tratament de deparazitare si cu antibiotic, noi am inceput diversificare pe bune. Inclusiv boabe inmuiate in apa, numai sa manance ceva.

Bilantul dupa trei zile, adica azi dimineata, e pozitiv. A descoperit ca ii place salata si dovlecelul, un pic de castravete. E lesinat dupa mere si boabe ude. A luat in greutate si a facut dus in cafeaua mea cu lapte. Bine, asta a fost un accident, dar sa zicem ca a fost botezat in familie. (Am copii, imi beau cafeaua rece, niciun pericol.) Deocamdata locuieste cu noi in camera si pare sa ii placa cand le citesc povesti la culcare copiilor. 🙂

De fapt, voiam sa va zic iar si iar si iar:

Animalele de companie sunt responsabilitatea parintilor, nu a copiilor. Da, putem sa motivam copiii sa se ocupe, dar la final noi trebuie sa ne asiguram ca animalul e bine, sa il ducem la veterinar si sa platim pentru tot ce are nevoie. Daca simtiti ca nu puteti sa va asumati aceasta responsabilitate, fiti sincer cu copiii si explicati-le ca nu le luati animal pentru ca presupune mai mult decat sa ii dam de mancare si ar fi un chin pentru toti in aceasta perioada a vietii. De aici copilul invata sa nu isi asume responsabilitati pe care nu le poate duce, dar care ar putea face rau unei vietati.

Amu ma duc sa il spal pe Takito de cafea, ca am primit unda verde de la veterinar. 🙂

Un gând despre „Vai de porcusor unde nu-i cap!

  1. noi doua am mai discutat despre asta…pe langa ingrijirea de rutina si discplina de zi cu zi din familie ce duc la diferenta intre oameni /animale sanatoase si cei cu boli, mai e un subiect de discutat atent cand luam animal: ce facem cu el in concediu dar si speranta de viata. Cainele traieste 14 ani, pisica unei prietene are 19 ani (e veterinar si hranita in stil natural a ajuns la asa varsta matusalemica) iar oamenii nu stiu ce vor face peste 5 ani dar peste 15, dar sigur copiii vor pleca la facultate.

    (p.s. am propus fiica mii sa luam hamsterul cu noi in camping 😀 )

Lasă un răspuns la Claudia Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.