Cred ca ma gandesc sa scriu pe blogul asta de cel putin trei ori pe sapatamana. Incep, in capul meu, normal, dar nu mai termin la tastatura. De ce oare? Poate pentru ca nu am nimic nou de zis. Sau nu mai am nici energie. Dar vine primavara…
De fapt, cred ca nu am mai scris de mult pentru ca mi-e teama ca as varsa doar furie si obida si nu ar ajuta pe nimeni. Ori nu acesta e scopul acestui blog.
Sunt si eu in aceeasi pandemie ca si voi. Doar ca fiecare o traim diferit. E vorba de ce eram obisnuiti sa facem, de ce nu mai putem face, de ce am vrea sa facem sau de ce fac altii si nu ar trebui sa faca.
As vrea sa ies in parc cu copiii, acum ca e vreme frumoasa. Dar nu se poate. Nu ca nu am avea voie, ci pentru ca mii de oameni ies si ei, multi fara masca. Iar distanta sociala e o gluma. Si ultimul lucru pe care mi-l doresc e sa stam in carantina cu totii sau sa trebuiasca sa imi tin copilul cu forta ca sa fie testat pentru Covid.
Am vrea sa mergem in excursii in afara orasului, daca tot e vreme faina. Doar ca Malvinei ii e rau in masina, deci trebuie sa luam trenul. Noi si multi altii. Si revenim la ce scrie mai sus.
Mi-e dor de oameni, de stat la povesti. Ne mai vedem cu cate unul, dar cam atat.
Mi-e dor sa merg prin magazine. Desi mergeam rar, mi-e dor. Sunt deschise, dar, idem, pline. Inclusiv de oameni carora li se rupe de purtat masca corect, dezinfectat maini etc. Nu are niciun farmec sa ma duc in magazin si, in loc sa ma uit la produse, sa ma uit peste umar sa vad care isi tuseste stropii de saliva in ceafa mea.
Paranteza: Am fost la Expo Dino World in weekend. Au pus copiii mana si au lins (cred) toate balustradele. Mi-am interzis sa ma panichez, am reflectat asupra faptului acasa si sper ca au / am scapat.
Nu mi-e dor sa lucrez tot timpul de la birou. Mai ales nu in perioada asta cu toate regulile astea.
Mi-e dor sa pot planui vacante. Si sa si merg. :))))
Cred ca mi-e dor sa merg la sala. Am si inchis abonamentul intre timp.
Imi pare bine ca aici au ramas scolile deschise. Bineinteles, parerile sunt impartite. Dar eu zic ca s-a vazut clar ca numerele cresc cu sau fara scoli deschise si ca mai mult tine de miscarea browniana a adultilor decat de mersul copiilor la scoala. Si, din cate intelegem, scolile vor ramane deschise si vor fi ultimele care se vor inchide daca chiar devine oribila situatia.
Daca scolile sunt deschise (la gradinita nu au niciun fel de masuri de distantare) inseamna ca isi pot vedea si prietenii in weekend sau vacante. Ca doar daca se pupa in bot vinerea, cred ca se pot pupa si sambata. 🙂 Noi, parintii, ii pasam rapid la usa si dam bir cu fugitii.
Adevarul e ca nu (ma) mai sperie Covid-19 in sine, dar ma sperie ideea ca as putea sa il dau cu darnicie unora cu riscuri mari sau ca am sta in carantina, inchisi in casa, patru oameni, doua saptamani, cu adultii care mai si munces (daca ne simtim bine). Asta nu ca iau orice boala in deradere sau ca vai ce raceala usoara e Covid. Doar ca, statistic vorbind, riscurile sa fac eu o forma grava sunt pe acelasi palier cu riscul sa mor in accident de masina, sa imi cada o caramida in cap etc. Nu pot sa imi traiesc viata terifiata la gandul ca as putea face Covid. Pentru mine nu e deloc o atitudine buna.
O sa reluam anumite activitati permise, usor usor si cu masurile de precautie necesare. Si sper ca, macar in 2022, sa ne putem vedea cu oameni. Dar ma indoiesc ca vom reveni la „vechiul normal”. 🙂
Stay safe and sane! Cum ar zice englezul.
Jurnal de Belgia 