Iubeste-te pe tine mai intai!

Au trecut aproape trei luni de cand nu am mai dat pe aici. Pur si simplu, din cauza de tot ce se intampla in jur, a trebuit sa aleg inspre ce imi canalizez energia. Dar cred ca e momentul sa iau o pauza de la pauza si sa va indemn sa va iubiti.

De unde pana unde? Pai de la acel preot care si-a paruit nevasta in mijlocul strazii. Dupa au aparut destule luari de pozitie impotriva violentei domestice si a abuzurilor bagate sub pres. Si chiar foarte bine.

Doar ca as vrea sa sugerez ca, inainte de toate, ar trebui niste campanii despre importanta iubirii de sine. Nu vorbesc de narcisism, ci de o iubire si acceptare de sine sanatoasa.

Din pacate, iubirea de sine nu face parte din educatia noastra, mai ales in cultura noastra. (O sa vorbesc strict din punctul de vedere al femeii, sa ma ierte partea masculina.)

Doamnelor, mai tinere sau mai batrane, fete adolescente sau femei maritate si cu copii, societatea poate avea o multime de opinii diferite despre cum si ce ar fi bine sa fiti. Bunicii ne pun in carca niste reprezentari, parintii altele, grupul de prieteni iar altele. Si fiecare din noi e la mijloc. Fiecare din noi se lupta zilnic sa devina ceea ce ceilalti cred ca ar trebui sa devina, chiar daca toate aceste scenarii care ni se pun in carca se bat cap in cap.

Corpul nostru nu e ok. O multime de lucruri normale din punct de vedere biologic au devenit indezirabile social. Celulita, vergeturile, coapse mai late sau mai inguste, sani mici sau mari, depinde pe cine intrebi. Dar cu siguranta ceva nu e in regula cu corpul nostru.

Viata noastra nu e ok. Daca avem cariera, parintii ne pistoneaza sa le facem nepoti. Daca nu avem cariera, de ce nu avem ca uite Maricica ce job misto are.

Suntem pedepsiti de mici dupa bunul plac si in functie de frustrarile adultilor din viata noastra. Ba o palma, ba o bataie in toata regula, ba tacere sau injurii.

Suntem invatate sa tacem si sa ne supunem. Musai sa cerem aprobarea familiei cand luam decizii, altfel suntem niste ingrate nerecunoscatoare.

Suntem copii facuti sa aiba cine sa duca un pahar cu apa la batranete parintilor nostri. Ni se pun responsabilitati in carca inainte de a ne naste macar.

Suntem nimic pentru ca nici macar nu ducem mai departe numele de familie. Suntem nimic intr-o societate patriarhala. (Vorbesc in general, de marea majoritate, nu de cateva femei din „bula”.)

Crestem cu ideea ca trebuie sa ne gasim un barbat, sa ne „intemeiem o familie”, ca fara asta suntem nimic. Trebuie sa ne „aranjam” ca sa impresionam un barbat. Musai.

Crestem vazand cum vecina de la doi „si-o fura” si familia noastra vorbeste in soapta despre cum „si-o merita”.

De foarte multe ori, toate aceste aspecte sunt subtile, nu sunt atat de vizibil exprimate ca aici. Nu apar negru pe alb, sunt multe zone gri de cand ne nastem si pana… pana invatam cine suntem si ce valoram. Daca invatam vreodata.

Si crestem cu ideea ca suntem imperfecte, ca meritam sa fim pedepsite in orice fel, ca trebuie sa fim multumite daca ne acorda si noua careva atentie. Buna, rea, violenata, agresiva psihologic, nu conteaza, asta e ce am fost invatate, mai subtil si inconstient sau mai fatis, sa acceptam.

Bataia e din dragoste, abuzul psihologic la fel. Habar nu avem ce e aia iubire si ce inseamna respect pentru ca nu am fost invatate. Suntem o imagine a ceea ce cred ceilalti ca trebuie sa fim, noi insine suntem pitite pe undeva. De multe ori ajungem sa nu ne placem sau chiar sa ne uram, constient sau inconstient, pentru nu corespundem imaginii pe care ne-o impune familia si cercul de cunoscuti.

Merita iubire imaginea noastra, noi, cele mici, din interior, meritam sa fim pedepsite.

Numai ca… NOI MERITAM SA FIM IUBITE. De noi insine mai ales si in primul rand. Cu celulita si tate mici, cu unghii nefacute si par nevopsit, cu sau fara barbat, cu sau fara cariera, cu sau fara copii.

Meritam si sa ne respectam. Si sa fim in stare sa punem limite sanatoase, sa spune NU si GATA cand cineva ne incalca dreptul de a fi noi insine si incearca sa ne convinga ca nu suntem bune de nimic.

Cu asta incepe iesirea din cercuri vicioase de abuz de orice fel. Cu iubirea de sine. Cu constientizarea faptului ca nu vom fi niciodata perfecte in ochii tuturor, ca perfectiunea nu exista, e doar o imagine de moment creata de un anume grup social.

Meritam sa ne iubim si sa fim iubite pentru ceea ce suntem cu adevarat.

Nu meritam sa fim abuzate. 

 

Cum audienta mea nu e atat de mare incat sa aiba un impact major 🙂 , de data asta chiar va rog sa dati mai departe. Si, pe cei care sunteti activi pe diverse canale de social media, sa indemnati si voi la iubirea de sine. Fara asa ceva nu avem cum sa ne adunam curajul sa scapam de abuzatori.