Despre educația sexuală la copii

Să mai lăsăm SARS-Cov2 oleacă în pace, să mai scoatem nasul și din work from home și să scriem despre un subiect care e (iar!) pe buzele tuturor. Deci, educăm sau nu sexual copiii?

În primul rând, revolta asta impotriva educării sexuală a copilului la școală mie îmi spune doar că educație sexuală nu primește nici acasă.

Apoi, cu siguranță termenul „sexual” ne duce pe mulți cu gândul la sex. Pur și simplu, copulare. Împerechere. De unde și recolta, că doar nu vorbești la 5 ani despre copulare, nu?!

Poate ar trebui găsit alt termen care să nu mai duca o generație întreagă de părinți direct cu gândul la sex intre cearșafuri. Că oricât ne place sau nu, nici generația noastră nu a fost prea educată sexual și ne ferim ca dracul de tămâie sa discutăm despre așa ceva. Deci poate educație de gender?!

Revolta unora la programa propusă pentru aceste ore de educație sexuală îmi denotă o altă problemă. De data asta civică. Habar nu avem cum să reacționăm la un proiect propus dezbaterii.

Ne revoltăm și ne înjurăm pe Facebook, dar nici prin cap nu ne trece că poate ar fi mai constructiv să ne formulăm opinia argumentat, să înaintăm o propunere ajutorului proiectului și să negociem. Nu e nevoie ca orele de educație de care o fi ea să se întâmple după programa depusă spre dezbatere. Se poate găsi un compromis, că orice e mai bun decât nimic.

Dar bănuiesc că exact cum nu am avut parte de educație sexuală, nici de educație civică nu am avut și habar nu avem cu ce se mănâncă democrația. Și asta e evident, altfel nu pot să îmi explic de ce ne merge atât de bine dpdv politic.

Revenind la sexul ăsta și educație, să vă spun cam cum se întâmplă lucrurile la copiii mici. La ai mei, că de ei sunt cel mai aproape.

Exact cum toți oameni au mâini, picioare, creier, rinichi etc., tot așa avem și penis, testicule, vulvă, vagin, uter etc. Pur și simplu. Fără roșit, dat ochii peste cap. Că doar când vorbim de ochi și urechi nu ne rușinăm.

Organele sexuale / reproducătoare! sunt „părți intime”. Din păcate, au fost sexualizate masiv și trebuie să învățăm copiii să își apere integritatea. Părțile intime le ținem acoperite în public. Adică, în afara familiei restrânse și a medicului in caz de nevoie, nu le expunem.

Copiii mici au o faza când vor să stea dezbrăcați. În fundul gol. Ăla e momentul potrivit să învețe despre părțile intime. Perfect! Stai dezbrăcat, dar când avem musafiri (la noi asta a inclus și bunicii) sau te urci pe pervazul de la geam musai porți chiloți. Nu negociem. Pentru că așa e acceptabil social.

Apoi o să vedeți că pe la 5-6 ani îi apucă pudicitatea și nu mai vor să intrați peste ei în baie. Foarte bine, respectăm. Dar ei încă pe sa dea buzna peste adulți și asta mie mi se pare la fel de important – pe de o parte îi putem învăța că intimitatea e ceva ce se aplică și altora și, pe de altă parte, pot observa lucruri care să ducă la conversații educative. (Noi mai avem o regulă – dacă avem musafiri, nu au voie să intre peste noi la baie. Și am aplicat-o de la bun început.)

Așadar, recapitulare: denumim părțile anatomice cu numele lor normal, îi învățăm despre părți private și nu ne ascundem noi de ei cu obstinație.

Ce se întâmplă de aici încolo? Răspundem corect dpdv fiziologic la întrebările lor. Pentru că ei vor pune întrebări când mintea lor va fi pregătită și va avea nevoie să mai înțeleagă ceva despre corpul lor.

Pe bebeluși nu îi aduce barza, ies din burtă de la mama. Cresc în uter din ou de la mama și ou de la tata. Și nu, nu va panicați, nu întreabă la 5 ani cum ajunge oul lu’ tata în burtă la mama. Dar s-ar putea să întrebe la 7.

Avem păr pe corp, diferit de la femei la bărbați, din cauza hormonilor. Hormoni care fac ca fetelor să le crească sânii. Dar dacă v-au văzut deja dezbrăcați prin casă s-au prins că tata nu are țâțe cu lapte. Da, o să ai și tu par în zonele intime și pe picioare când vei fi mai mare.

O să vedeți că și discuțiile despre menstruație sunt floare la ureche dacă atunci când sunteți surprinse cu pantalonii în vine știți lecția de anatomie. Gen, o dată pe lună, dacă nu este bebe in burtă, uterul face curat și elimină căptușeala. De aici sângerarea.

Tare important in tot procesul ăsta este și să avem grijă de încrederea în sine. Părțile intime și corpul nostru nu sunt nimic rușinos. Cu burtă, celulită, păr și tot tacâmul. Acasă e mediu sigur și nu ne rușinăm și ascundem. Asta nu înseamnă că defilam ostentativ in curul gol și facem elicopterul, fiecare cu ce are. Doar că nu ne tragem draperia în cap când intră plodul in dormitor in timp ce noi ne cremuim după duș.

Și acum să dau din casă. Adultul de referință din viața mea (până la vârsta de 12 ani) mi-a făcut următoarea educație sexuală – la 10,5 ani când mi-a venit prima menstruație mi-a zis sa nu mă mai ating de băieți. Punct. Stop. Exact așa. Și mi-a dat un absorbant pe care nu mi-a arătat cum sa îl folosesc. Deci l-am rupt și am scos din el.

Noroc că îmi explicase mama ceva mai multe cu câteva luni înainte. Și că mi-a arătat mătușa cum să îmi pun vata.

La aproape 18 ani am început să iau anticoncepționale. Trimisă de mama la medic. Nu că mi se aprinseră călcâiele după careva, ci că îmi era foarte rău la menstruație. Și tot iau de atunci. (Să nu intrăm in controverse medicale, am medic ginecolog.)

Cu toată educația sexuală timpurie și cu anticoncepționale la bord, tot nu am făcut sex până pe la 20 de ani. Apropo, educație sexuală pe bune mi-a făcut Sandra Brown. Și mai colateral cam tot ce am citit până pe la 20 de ani. Hai, dați cu roșii!

Ce vreau de fapt să vă spun e că noi toți avem nevoie de educație sexuală. Sau de gender. Sau cum vreți voi să îi mai spuneți. Să învățăm să nu ne mai pice ochii de rușine când spunem / auzim penis și vulvă. Și să înțelegem că doar daca vorbim cu copiii noștri despre toate părțile lor anatomice nu înseamnă că la 10 ani o să copuleze pe luncă. Ba poate chiar din contră – știind exact ce au pe acolo, nu vor avea curiozități de explorat cu unii un pic mai mari.

Și mai vreau să vă spun și că și niște educație civică ne lipsește. Ca să înțelegem că un proiect e o propunere și noi, poporul, avem puterea să negociem.

Iar celor care fac astfel de propuneri poate nu le-ar strica o echipă mai cu cap. Că dacă societatea în sine nu este educată sexual, nu ai cum sa faci anumite propuneri avangardiste. Și poate și traducerile din alte limbi.

Cât timp mame de sub 35 de ani își duc bebelușii la neurolog să îi trateze de ipsatie și câtă vreme sunt neurologi care „tratează” așa ceva, nu ai cum sa faci educație sexuală „avangardistă”.

Problema rămâne că dacă nici părinții nu o fac, nici școala nu încearcă, copiii rezolvă singuri problema și încă la vârste fragede când nu au inca controlul impulsurilor, deci nici al curiozității.