Am fost la farmacie ieri. Era urgent, nu am iesit ca sa iau betisoare de urechi. La plecare i-am urat curaj farmacistului in aceste vremuri delicate. Mi-a zis ca el e ok, dar nu ar vrea sa fie in pielea mea de mama care munceste de acasa cu copiii langa ea.
Nu sunt singura care munceste de acasa cu copiii in zona. Am noroc si de un job unde nu am prea multe conferinte telefonice (v-am spus ca urasc sa vorbesc la telefon, da?!). Si am noroc si ca de vreo trei saptamani Mr. G e acasa in concediu medical. Bine, una a bolit-o, dar alealalte doua a mai tinut copiii ocupati.
Am si diverse strategii ca sa reusesc sa fac fata, dar asta nu inseamna ca e floare la ureche si ce usor ne e noua. Si ma gandeam azi ce ma „deranjeaza” cel mai tare.
Imi lipseste structura. Sau rutina, cum ii mai spun altii. Pentru ca nu am cum sa ma detasez complet de copii intre 9 si 4, nici treaba nu am cum sa mi-o fac intre 9 si 4. Sunt in urma cu ceva dosare importante, din cauza bolisoarei nici sa muncesc seara nu am mai putut. Si oricum, faptul ca muncesc seara nu ajuta la deconectare. Ziua mea este un amalgam de chestii ce tin de copii, porcusori, serviciu, casa…
Imi lipseste ordinea. Clar nu cea de acasa. Ca acasa nu am insistat niciodata la ordine de cand cu copiii. Lucrurile au locurile lor, dar pot sa sea si de-a valma, nu e musai sa fie aliniate la linie. In schimb, la birou aveam ordine si organizare. Erau aliniate la dunga. Acum nici birou nu mai am (chiar ziceam ca daca va trebui sa muncesc de acasa pe termen lung, va trebui sa ma organizez). Si salvez eu intr-o parere documente electronic, dar deja simt ca am pierdut sirul…
Suntem acasa 24 de ore, 7 zile pe saptamana. Mancam acasa toate mesele. Dei automat se face mizerie mai repede. Inainte faceam curat in casa la doua saptamani, acum parca nici o data pe saptamana nu mai ajunge.
Ma enerveaza ca nu pot sa fiu atenta ori la copii, ori la ce muncesc. E un ping pong continuu in capul meu intre emailuri si sarcini de serviciu si Lego, tot felul de bricolaje si povesti.
Sa nu mai zic ca mi s-a acrit sa fac meniuri saptamanale si sa gatesc. (La amandoi ni s-a cam acrit sa gatim…) Nu ar fi mare bai sa gatim, ca nu despre actiunea in sine e vorba, ci despre faptul ca asta vine peste job si peste chestii administrative care trebuie facute pentru casa si peste „statul” cu copiii.
Saptamana viitoare sunt singura cu amandoi copiii. Si cu jobul. Si cu hranitul lor. Sper sa scap.
Acum ma duc sa caut numarul detelefon al psihologului…
Jurnal de Belgia 
Greu…