Prima săptămână de școli închise. Primele două zile de carantină.

Ca să fie clar, scriu asta de pe budă, deci nu am mult timp. Scurt și la obiect, că nu știu cât durează până se prind ceilalți că de fapt nu am motiv să fiu închisă în baie.

De luni școlile sunt închise. Copiii acasă cu Mr. G. Impecabili până ajungeam eu acasă de la serviciu când toate ielele din ei ieșeau să danseze. Mirobolant, mai ales că de vineri până miercuri am lucrat la foc automat și under pressure să pregătesc dpdv tehnic o firmă (mică, ce e drept) să lucreze de acasă. Asta în condițiile în care munca de acasă nu e încurajată.

Dar falsa mea problemă obosită s-a rezolvat de miercuri când, de pe la prânz așa, am migrat și eu la lucrul de acasă. Cu copiii lângă mine.

Iaca concluziile mele de până acum:

Când am făcut rezerva de chestii pentru situația puțin probabilă a depresurizării cabinei… Pardon, voiam să zic stocuri pentru situația 70% probabilă că ne îmbolnăvim și chiar nu mai putem ieși din casă… Am evaluat greșit nevoia de detergent de haine și de vase. Având în vedere că stăm în pijamale, de primul avem nevoie mai puțin. Dar de al doilea! Oh la la! 3 mașini de vase pe zi! TREI!

Munca de acasă e un fel de slalom printre crize (ale tuturor și fiecăruia în parte). Ce SFuri citesc pe alte bloguri cu program și ce bine ne distrăm noi mă fac să mă întreb dacă oi avea io o problemă. Îmi revin repede. Nu am. Doar copii și job care trebuie făcut.

Am acceptat că voi avea program flexibil. Râd isteric, da?! Adică încep ziua de muncă la 8 să câștig timp și termin după ce se culcă copiii. Lucrez pe bucăți. Și din picioare. De cum mă așez jos cu laptopul, se urcă calare pe mine. Așa că l-am pus pe o etajeră și nu mă mai baga nimeni în seamă.

Ieri am vrut sa fac mămăligă cu lapte la cină. Am murdărit 2 oale, o strecurătoare, castroane și pahare. Pentru că feciorul a vrut și lapte cald, apoi sa îl strecor de mămăligă, apoi să… Deficiențe de comunicare.

În rest, să știți că avem hârtie igienică exact câtă am fi avut și dacă nu era coronavirusul ăsta.

Gata, trebuie să ies din WC înainte să cadă ușa pe mine.

Publicitate

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.