A fost odata un Spock

Scriu asta cu lacrimi in ochi. Lacrimi mari de tristete amara.

Saptamana trecuta planuiam sa scriu o postare emotionanta despre un mic blanos de 8-900g, luptator, incapatanat sa traiasca in ciuda unor probleme de sanatate care ar fi bagat si un malac biped de 100 kg in groapa. Ar fi trebuit sa fie o mare multumire pentru toti cei care s-au dat peste cap sa il ajute desi nu l-au vazut niciodata.

Intre timp Spock a murit. A murit pentru ca a fost rar, ca sa nu spun unic. Pentru ca avea cu totul altceva decat au crezut 4 veterinari „normali”, un veterinar specializat in imagistica, un profesor universitar de medicina veterinara renumit. Am aflat asta dupa ce a murit.

Am decis sa il operam pentru ca eram convinsi ca ii facem un mare bine. Ca „masa” din abdomen o sa il deranjeze inainte sa il deranjeze cu adevarat alte belele tinute sub control.

I-am facut un mare rau. Porcusorul nu avea o tumora in abdomen cu metastaze incipiente in plamani, ci un fel de chisturi pe vasele de sange. O conditie nemaivazuta de histopatolog si, cu siguranta, nedocumentata inca.

Cum a murit acasa langa noi, cat de afectati suntem (de la mic la mare, de la patruped la biped) nu mai are rost sa povestim. A stat 7 ani cu noi, a fost un nebun simpatic care ne-a amuzat teribil in unele momente.

Sa nu uitam cum m-a sunat Mr. G sa imi spuna ca ne da afara din casa pe amandoi pentru ca i-a rontait firul de la castile ultra performante si ultra scumpe. Sau cum a facut un scandal monstru cand acelasi Mr G a indraznit sa ocupe locul meu pe canapeaua „lui Spock” pentru cateva zile la rand.

Exact cauza mortii nu o cunostem inca, dar o s-o aflam. „Din fericire” am aflat rezultatul analizei histopatologice inainte sa il predau la clinica veterinara pentru incinerare. Asa ca, in schimb, l-am trimis la autopsie. In numele stiintei. Ca sa putem furniza veterinarei un dosar complet in baza caruia sa publice un articol intr-o revista medicala si poate sa salveze vreun alt porcusor alta data.

Si totusi nu pot sa nu multumesc tuturor celor care s-au mobilizat sa ne ajute sa il aducem inapoi acasa dupa operatie, celor care mi-au raspuns la zeci de intrebari referitoare la efectele chimioterapiei asupra celor din jur, celor care au incercat din rasputeri sa ne ajute sa gasim un loc unde sa ii preparam dozele mici, mici necesare (asta inainte sa stim ca de fapt nu ar fi avut nevoie de ele). Unii nici macar nu vorbesc romana, nu stiu ca exista acest blog. Dar le sunt recunoscatoare tuturor.

Asadar, a fost odata un Spock…

img_20200116_165120

 

2 gânduri despre „A fost odata un Spock

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.