Empatia se invata de acasa

Empatia, acest unicorn despre care vorbim cu totii, dar pe care putini il intelegem cu adevarat.

Vad destui parinti declarand sus si tare ca isi doresc sa le fie copiii empatici sau ca se supara cand cel mic nu arata empatie, mai ales fata de familie. Si cam tot aceeasi parinti care solicita empatie de la copiii lor sunt complet lipsiti de empatie fata de copiii altora de fata cu propriile progenituri. Ceva imi da cu virgula…

Malvina are in clasa un coleg, sa ii spunem M. M are 5 ani si intre septembrie si decembrie a avut o faza in care vorbea urat cu colegii. As putea spune ca era vorba de bullying. Doar ca cuvintele pe care le repeta baiatul nu erau cele ale unui copil de 5 ani, ci cele ale unui adult. Posibil auzite pe acasa.

Mbon, majoritatea parintilor oripilata, principalul sfat dat copiilor a fost sa nu se mai joace cu M. Eu am fost nebuna care, pe langa copilul personal, s-a gandit si la M si la faptul ca la 5 ani are inca multe sanse sa fie „salvat” si ca putem cu totii contribui. Plus ca la 5 ani poate merge sa nu te mai joci cu x, dar la 10-15 metoda asta de protectie nu mai e asa de eficienta.

Asa ca am facut antrenament cu Malvina acasa. Mai, puiut minunat, crezi tu ca esti urata / rautacioasa?! Nuuuu. Bun. Atunci, cand M iti spune ca esti urata / rautacioasa, te rog sa ii raspunsi cu toata increderea in tine de care dispui „eu stiu ca sunt frumoasa / buna” si sa il intrebi daca vrea o imbratisare. Daca copilul devine cumva agresiv, iti iei talpasita rapid si cauti un adult cu care sa vorbesti. Daca copilul insista si nu ai chef de cuvintele lui urate si empatie, ii spui exact asta, ca te deranjeaza cuvintele lui si ca iei o pauza si te duci sa te joci in alta parte.

Cu mentiunea aici ca la varsta lor isi mai spun cuvinte gen „caca boudain”, „mechant(e)” „bebe cadom”. Dar si le spun toti la toti, e treaba lor sa le gestioneze. Ce spunea M erau mai mult chestii de adult cu usoare conotatii sexuale. 

Nu stiu daca ce a facut Malvina a ajutat, dar cert e ca venea mai putin suparata acasa din cauza comportamentului lui. Si dupa vacanta de iarna copilul nu a mai vorbit urat.

Tabloul general e un pic mai cuprinzator. Baietelul mai are o sora cu un an si un pic mai mica. Sora a fost si ea oleaca violenta o perioada. Mama lor imi pare haituita uneori cand ii lasa la scoala.

Dar sa va spun cum au reactionat alti parinti, de fata cu toti copiii, inclusiv ai lor. Ca despre asta e vorba. Nu e vorba de a judeca pe cineva, ci despre a intelege ca nu putem cere empatie daca noi nu o aratam. Pur si simplu sa nu ne mai scundem dupa deget si sa spunem raspicat ca mi se rupe de binele altora si ca empatia sa o invete altii, nu copilul meu.

Intr-o dimineata apare mama lui M cu amandoi copiii dupa ea, super stresata ca a intarziat la munca, educatoarea inca nu ajunsese. Efectiv se uita disperata cand in jur, cand la ceas si transpira. Niciunul din parintii de acolo nu a parut dispus sa ajute.

In alta dimineata parca, mama lui M i-a dat niste bomboane cand l-a lasat la scoala. Acuma ce intelegere au ei, cate carii are copilul etc. nu e treaba mea. Copilul a impartit bomboanele (gen M&M) cu ceilalti copii. Adica a dat cate o bomboana mica la vreo alti 3-4 copii, printre care si Malvina. Unii parinti s-au pus pe boscorodit de fata cu copiii lor. Au aruncat ostentativ bomboana la gunoi si tot tacamul plin de empatie. M se uita aproape plangand.

M e foarte vorbaret. Eu il suspectez de lipsa de atentie pe acasa. Asa ca atunci cand vede vreun alt parinte incepe sa ne povesteasca diverse. Azi ii povestea unei alte mame ca mama lui o sa ii cumpere nu stiu ce masina jucarie din PJ Mask. Raspunsul ei „Asa, si?!”

Ce am facut eu in toate aceste situatii e irelevant, e vorba de noi ca oameni si parinti, per ansamblu. 

Ca nota de final, o mica precizare. Oricat mi-ar placea mie ca ai mei copii sa traiasca intr-o lume perfecta, nu va fi cazul. Vor avea parte de agresiuni verbale (cel putin) intr-o forma sau alta ca oameni nesiguri pe ei si plini de complexe o sa tot fie. Mi se pare tare important sa ii invat sa se protejeze singuri, inclusiv la nivel psihologic, de toate astea decat sa ii tin acum intr-o bula de comportamente perfecte care o sa se sparga la un moment dat si o sa lase nimic in loc.

Credeti-ma ca ma doare sufletul cand imi vad fata suparata ca i-a spus cineva ca e urata. Dar daca i-as spune sa nu mai interactioneze cu oricine ii arunca cuvinte naspa, ar insemna sa stea singura acasa. Mi se pare mai constructiv sa o ajut sa inteleaga ca este asa cum se vede ea, nu asa cum ii spun unii si altii la nervi si nesiguranta.

Oameni buni, empatia se invata de acasa si nu doar din indicatii pretioase, ci din comportamentele adultilor de referinta. Degeaba preamarim empatia fata de copil, daca noi suntem lipsiti de empatie cand vine vorba de unul mai mic si mai slab ca noi. Degeaba le cerem copiilor sa fie empatici, daca nu oferim un exemplu din convingere.

 

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.