Cum iti dai seama ca iti lipseste o doaga. Poate.

Sa stiti ca nu m-a rapus gripa. Nici asta belgiana, nici aia chinezeasca. Am avut doar un contact usor cu un virus raspandit cu darnicie de fecior. Dar a trecut, desi aratam ca un mort frumos (sa spunem) cu ochii vii.

In schimb, am avut atatea interviuri si programari luna asta ca mai aveam un pic si imi petreceam viata doar pe drumuri. De aia am disparut asa ca un magar in ceata belgiana. Dar despre fiecare tura de interviuri si alte detalii, in postari ulterioare. Promit. 🙂 Ba chiar le scriu de azi si le las in draft programate. 😀

Dar sa vedeti de ce imi pun intrebari apropo de doagele mele.

Sambata m-am intalnit cu un fost coleg de serviciu. De la fostul job. Baiat mai tinerel asa, face pereche cu o fosta colega cu cativa ani mai mare decat el, cam de o varsta cu mine. Si hai sa povestim cinci minute ce mai facem.

Incep eu, ca deh, femeie, politete etc. Pai sa vezi. Uite ce doi copii maricei avem (il stie si pe Mr. G), suntem in curs de evaluare psiho-medico-sociala pentru adoptia unui al treilea copil, eu tocmai am trecut prin niste interviuri pentru un job nou (nimic planificat, am si dat-o in bara oleaca, promit sa revin cu detalii pentru cine doreste sa invete niste chestii din experienta altora :D), Mr. G invata de zor, in paralel cu jobul, pentru niste examene la matematici superioare ca s-a apucat de a doua facultate. Bineinteles, inca avem patru porcusori de guineea, „high maintenance”, ca sa citez o prietena, ca au si ei o varsta.

Dupa toata insiruirea asta, omul se uita la mine si… atat. Ca ei tot cu jobul si acasa si poate ceva excursii si prieteni. Adica tot constant, fara nimic nou.

Si am inceput sa glumim ca parca totusi viata mea si a familiei e oleaca cam nebuna si ca cu siguranta nu ne plictisim.

Clar nu ma plictisesc. Si jur ca pot sa imi trec in CV aptitudini de genul „abilitatea ridicata de a planifica si jongla cu programele tuturor si de a nu uita / rata programari”. Am dezvoltat niste aptitudini logistice de speriat de cand cu doi copii si patru porcusori si job si alte proiecte personale. Bine, mai sunt unii care cred ca stau si o frec si am timp sa fac diverse si in plus, dar asta e alta poveste. Oricum nu am cum sa ii fericesc pe toti si am ajuns la concluzia ca nici nu ar trebui sa incerc. 😀

Dupa conversatia asta, m-am dus acasa si m-am intrebat (printre logoreea permanenta a copiilor de care uneori nici gandurile nu mi le mai aud) daca am vreo doaga sarita. Concluzia e ca nu, am doar niste stoluri de pitici care se dau huta pe lampa. Ma duc sa ii hranesc oleaca. 😀

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.