Viata cu un copil caruia nu ii e (aproape) niciodata frig

Ieri am fost in parc cu fiica-mea. Patru ani jumate are, vreun metru si vreo treispe kile. Si o vointa / incapatanare cat un cal, dar asta e alta poveste.

Erau 12 grade Celsius afara, nisipul rece si Malvina era dezbracata in tricou fara maneci, blugi largi si deasupra gleznelor si… atat. Hanoracul ei zacea atarnat de un buzunar al gecii mele, adidasii ii erau la mine in rucsac.

In timpul asta, prin jur erau copii care aveau chiar si caciuli pe cap. Erau si vreo doua fete mai mari in picioarele goale (fara colanti sau sosete) si fuste, dar erau mai mari.

Pun pariu ca deja jumatate dintre voi va ganditi „ce nebuna e si asta sa isi lase copila asa dezbracata! O fi numa’ bolnava si pe antibiotice fata!”. Deja mi s-a mai scris ca sunt o mama naspa ca nu le tratez mucii.

Fara sa incerc sa ma justific, ca o sa vedeti unde vreau sa ajung, va spun ca fetei chiar nu ii e frig. Ba chiar i se face cald daca insistam sa se imbrace mai tare si nu se simte bine. Daca ii este prea cald, hainele ii creeaza un disconfort major si se lasa cu tantrumuri si suferinte. In plus, chiar si pediatra ne-a sfatuit sa nu ne agitam, mai ales ca raceste atat de rar.

Si de fapt despre ce vreau sa va scriu? Pai fix despre cum e sa fii mama unui astfel de copil, cum e sa fii judecata si privita critic pentru ca al tau copil e dezbracat cand opinia publica zice ca ar trebui sa fie imbracat.

Deci cu ce am de luptat zilnic doar pentru ca am un copil cu un metabolism usor diferit fata de al celorlalti?

UNU. Cu mine insami. Pentru ca mie imi e frig cand ei ii e cald. Pentru ca ieri in parc eu bateam marunt din picioare si ma injuram in gand ca de ce nu mi-oi fi luat cizmele in loc de Camperi… Pentru ca mi-e greu sa pricep cum pot 13 kile de copil sa doarma in chiloti si fara patura la 18 grade in camera cand eu trag pilota pana la barbie. Pentru ca pur si simplu de multe ori ma ia frigul cand ma uit la ea.

Ieri am si mers pe jos vreo 10-15 minute. Avea tricoul si un hanorac pe ea. I-am zis de cel putin trei ori ca daca ii e frig sa imi spuna sa ii mai dau o bluza. La a treia faza deja mi-am dat seama ca sunt pisaloaga si ca nu e surda, a inteles ca daca ii e frig sa imi ceara haine.

Mi-e atat de greu sa ii accept temperatura incat aproape tot timpul iau haine in plus de acasa.

DOI. Cu ea. Pentru ca inca nu poate planifica pe termen „lung” de cateva ore si „uita” ca daca e obosita incepe sa i se faca frig. Adica nu are cum sa mearga la scoala fara nimic pe labe ca pe la 3 dupa amiaza, pe fond de oboseala, o sa o ia frigul in curte. Asa ca dimineata trebuie sa o conving sa isi ia ciorapi pe ea. Si nu ii place senzatia lor, si dai si lupta. (Nu vrea nici pantaloni, e mai profunda problema.)

La un moment dat ii puneam haine in plus in ghiozdan, merge si varianta asta pentru ca atunci cand o ia frigul se duce si se imbraca.

TREI. Cu familia. Pentru ca familia gandeste in general ca mine. Mai bine zis simte. Si am auzit inclusiv idei de santaj ca sa o facem sa se imbrace. Serios ca nu vreau sa fiu un astfel de parinte… Asa ca am ajuns sa ma pun uneori intre ea si ei.

Mai mult, nu imi place pisalogeala. Si daca ajunge sa ma enerveze pisalogeala mea („daca ti-e frig, am haine, sa imi spui” repetat de multe ori 😦 ), apai cand o mai adaug si pe a celor din jur ma apuca toti bazdacii.

PATRU. Cu scoala. Anul trecut a fost un chin pentru amandoua. Educatoarele insistau sa se imbrace, ca nu are cum sa nu ii fie frig. Plus ca daca ea nu se imbraca, vor si ceilalti sa stea dezbracati in curte si apoi fac scandal parintii. I-au dat inclusiv fular si caciula de la obiecte pierdute si s-au uitat cu ochi mari la mine cand le-am spus ca are si acasa si ca pur si simplu nu are nevoie de ele.

Consecinta? Anul trecut scolar abia o lamuream sa mearga la scoala dimineta. Cand o luam, primul lucru se dezbraca.

La un moment dat ajunsesem sa le spun educatoarelor ca le aduc certificat medical numai sa o lase in pace. Mi-a fost greu pentru ca nu voiam nici sa fiu eu parintele ala nebun, dar nici nu mi se parea corect sa „pedepsesc” copilul sa se imbrace doar pentru ca doamnele nu pot gestiona imbracatul celolralti.

Dintr-o mare fericire anul acesta, si urmatorul, are o educatoare care are un fiu exact ca ea, mai calduros. O lasa exact cum vrea, stie ca are haine suplimentare in rucsac si ca nu ii plac caciulile. In afara de faza cu ciorapii, in general merge cu mare placere la gradinita.

CINCI. Cu restul lumii. Am fost oprita pe strada sa mi se atraga atentia ca o rochie cu bretele si atat nu e tocmai o tinuta potrivita la 10 grade. Ieri in parc mi s-a spus, mai voalat, ca poate i-o fi frig. Daca privirile ar putea alerta Protectia Copilului, as fi fost deposedata de copil de vreo mie de ori pana acum (sau nu, ca m-ar fi scos pediatra din bucluc). Am fost crescuta in Romania, privirile ma afecteaza.

Partea si mai dura e ca frate-so e mai „main stream” asa. Adica se imbraca relativ adecvat temperaturii. Deci unul e cu geaca, alta e in rochie cu bretele.

Asadar, a revenit sezonul rece. Eu imi pregatesc platosa pentru respins priviri dubioase si fac coaching cu mine insami sa nu o imbrac cu forta doar pentru ca mie imi e frig. O lupta zilnica cu mine si cu ceilalti ca sa nu ma lupt cu ea si sa o infrang.