Zilele trecute vad pe Facebook la vreo doua amice ca joaca X si O cu copiii. Oau! Pai stai sa incerc si eu cu Malvina, ca doar are patru ani, sigur o duce mintea. Cum de nu m-am gandit la asta deja? Insert „ma roade invidia”.
Ieri iau un pix si o foaie, Malvino hai sa ne jucam! Glad apare si el, ii inmanez un pix si lui. El scrie si pe langa foaie, noi doua ne concentram acolo. Explic frumos regulile, hai sa facem ca din mers se invata cel mai bine.
Copila intelege repede ca trebuie sa completeze o linie sau o diagonala. Si deodata all hell break lose, ca nu stiu cum sa zic in romana. Sa incercam – pac! urlete ca la vreo inmormantare traditionala din Urlatii de Deal. U la la! cum ar zice minionii!
Pai sa vezi patanie – eu, mama denatura ce sunt, am indraznit sa pun un X pe linia ei si nu mai poate sa isi puna O acolo sa castige.
Calmam copilul dupa vreo jumatate de ora, timp in care imi fac note mentale ca e cazul sa o invatam ca nu e musai sa castige tot timpul. Si ca daca pierde nu e sfarsitul lumii. Si ca uneori e mai important jocul in sine decat cine castiga.
Tot pe Facebook am vazut ce frumos isi duc unii copiii la cinema la filme inca de pe la 3-4 ani. Pai hai sa incercam si noi, nu la cinema, ci acasa, ca doar avem ditai animalul de televizor si platim Netflix doar ca sa ma uit eu la Lucifer.
Gasim un film, punem, ne asezam pe canapea. Si incepe tirada. De ce e ala asa? Ce face nenea? Dar de ce canta tanti? Unde se duce? Ce e ala? Ce zice? De nici nu apuci sa raspunzi la o intrebare ca imediat ii mai ies pe gura vreo 15. Bineinteles, in felul asta pierzi sirul filmului si ajungi sa nu mai pricepi nici ce te intreaba copilul.
Concluzia mea – sa nu ma mai uit pe Facebook ca sigur o iau razna.
Jurnal de Belgia 
cum spui tu e credibil, restul sunt poze facute intr-o nanosecunda in care copiii au fost linistiti.
No, probabil ca mai sunt si unii la care merge. Ca daca n)-ar fi, nu s-ar mai povesti. 😀
Suntem in etapa crizelor, a țipetelor si a tantrumurilor in care eu n-as fi vrut nicidecum să cred :))) Măi, mor fără el cand sta 2 ore cu tipa tănără si faina de la o biserica baptista, se joaca, o place dar ma innebuneste, imi vine sa fug de-acasa uneori. vai ce trompeta are cand e obosit si ce temperamentu… mă-sii 😛
I feel you, sis! Aseara am avut trei (3!!!) ore de concert. Nici Lucifer nu ma mai scoate din starea in care intru. :))))
Stii ce astept eu în afara de un prinț gol care să-mi treaca pe sub birou si sa nu lucreze cu mine la firma?
Etapa in care o să stea T 4 minute sa-i spun o poveste!!! Adica sa ma si asculte, stii?
Pe la vreo 4 ani asa… 😀