Copiii mei sunt minunati. Chiar si cand urla. Mai ales cand urla amandoi deodata.
Ca orice toddleri care se respecta, urletele sunt la ordinea zilei si motivele sunt mind-blowing. Retrospectiv privind, chiar hilare. Uneori abia ma abtin sa nu rad, alteori abia ma abtin sa nu ii arunc pe geam (si sa ii prind jos ca ne grabim sa ajungem la scoala).
Marti seara plansete cu sughituri. Malvina suparata tare ca i-am „stricat patutul”. Ca sa ma explicitez, am cumparat o bucata de burete sa fac o perna unui fotoliu buclucas. Luni seara a apucat sa se joace pe perna si sa declare ca e patutul ei. Marti a venit acasa si a gasit doar doua bucati taiate, plus fotoliul gata resapat. Si da-i si plangi. Si urla. Cu bucatile alea taiate in brate.
In timpul asta, Glad ar fi vrut sa se joace cu bucatile taiate. Dar era „patutul” Malvinei. Deci da-i si urla. Muzica sferelor, va zic!
Miercuri dimineata, Malvina isi pune o fusta. Vrea si Glad una. Cum noi nu eram pregatiti pentru un baiat doritor sa poarte fuste, nu are niciuna. Asa ca s-a dus si a luat una din dulapul ei. Si chiar s-a asortat. Doar ca na, fusta EI. Si urlete ca nu vrea sa i-o dea lui. Avea dreptate fata. Doar ca baiatul nu a vrut sa o dea jos. Si dai urlete. Pana la urma i-am scos la racorica sa se calmeze. Imbracati in fuste amandoi.
Note to self: sa ii cumpar o fusta si lui Glad.
Ai vostri de ce urla?
Jurnal de Belgia 