Mama Vs. Tata

De fapt si de drept, acest articol e un fel de scuza publica din partea mea, care ma erijez in purtator de cuvant al mamelor intregi la cap, fata de toti tatii normali din lumea asta.

Si ca sa clarificam inainte sa continuam, un tata normal e cel care se implica in cresterea copiilor (nu doar sta degeaba si asteapta sa creasca singuri), care nu ii abuzeaza fizic si verbal, dar care totusi nu face lucrurile cum le face mama.

Si sa incepem cu inceputul, momentul in care mama devine mama. In general, in primele luni de viata ale bebelusului, alea in care e tot timpul lipit de ma-sa de zici ca din ea a iesit, mama incepe sa creada ca isi cunoaste tare bine copilul. Incepe sa il inteleaga din ochi, sa priceapa dupa tonul si lungimea maraitului daca ii e foame, sete, vrea sa fie schimbat etc. Nu ca nu ar fi asa, dar mamele astea incep si sa creada ca doar ele se pricep. Perfect natural, de cheama supravietuire si genetica. Doar ca…

Bietul tata, care apare si el acasa dupa munca, clar nu il cunoaste pe bebe cum il cunoaste mama. Si asta tot perfect normal, ca barbatii nu sunt la fel de empatici. Si nu isi petrece toata ziua cu el sa inteleaga ca ridicatul din coltul sprancenei drepte in unghi de 25grade3minute inseamna ca vrea apa din cana verde cu manere albastre.

No, automat la mama ii sare tandara. Da, ca m-am dus si eu sa fac un dus in liniste si asta mic urla ca tu nu esti in stare sa pricepi ca voia fix cana aia cu fix 42,3 ml de apa in ea. Si uite asa, pac s-a dus pe apa duminicii zenul familiei.

Mamele astea au impresia ca doar ele stiu cum trebuie educat copilul. Adica na, ele citesc carti de parenting, ele se consulta cu fetele pe Facebook, ele duc copilul la pediatru, deci clar ele stiu TOT. Si le e tare teama sa calce in strachini (cine a mai vazut mama imperfecta?!) incat il inghesuie pe bietul tata pentru orice spranceana ridicata si „lipsa de empatie in plin tantrum”.

Ati vazut vreodata cum arata indicatiile unei mame pentru tata cand pleaca cateva ore de acasa?! Circula pe net o scrisorica de prin Kudika (parca) cu o groaza de detalii. Sa stiti ca nu e departe de adevar.

Cum sa va zic eu? Noi, mamele, avem imresia ca daca copilul nu mananca fix 3 morcovi si un broccoli la fix 11:56 si nu se culca la fix 12:11 si nu doarme fix 124 de minute si nu sta in parc fix 52 de minute si are trei pete pe haine si a adormit cu picioarele murdare, lumea se darama, copilul ala e nenorocit pe viata si tatal ala nu e in stare sa respecte niste indicatii precise si simple.

Crudul adevar e ca ne temem atat de tare ca pierdem controlul! Si ca tatii astia fac si ei o treaba buna. Ca doar nu am gasit copilul infometat, inchis in pivnita si cu valatuci de caca sub fund. Din contra, daca va uitati oleaca la ei, chiar par super veseli si incantati de timpul petrecut impreuna.

La rece vorbind, copiilor le face tare bine sa inteleaga si sa vada oameni care se comporta diferit. In viata u vor intalni doar oameni ca mama. Mai sunt si oameni ca tata, ca bunicii, oameni altfel. Si asta se invata din frageda pruncie.

O, da, e tare greu sa facem un pas in spate si sa-i lasam si pe tati sa isi construiasca relatia LOR cu copiii. Dar nu e corect sa controlam totul. Atata vreme cat nu vorbim de ralatii abuzive, sa-i lasam sa fie tati.

Ideal ar fi sa existe un set de principii de baza pe care sa le respecte ambii adulti. Si care sa se respecte cand e toata familia acasa. Lasati si tatii sa stabileasca reguli, nu doar mama le stie pe toate. 😉 Iar cnd sunt doar tatii cu copiii, lasati-i sa se descurce. Ca daca incercam sa controlam totul, apoi ajungem sa ne minunam de ce ne suna din 5 in 5 minute sa ne intrebe unde e cana, de ce plange etc.

No, bun! Incep eu cu scuze publice fata de tatal copiilor mei. Pentru ca sunt o scorpie cu dorinta de a controla totul. Ma lupt cu asta, cat imi iese nu stiu. Continuati voi, public sau in privat.

Lasati tatii sa fie tati, ca de aia i-ati ales sa faceti copii cu ei.