Unde am ajuns cu alaptatul…

Buna. Sunt Mirona si alaptez 2 copii – o fata de 3 ani si 2 luni si un baiat de un an si o luna. Si aici se rupe filmul pentru unii. Ba chiar le vine sa vomite, sa explice cum toate au o limita etc.

Aseara cineva postase pe un grup de parinti un articol despre alaptarea in tandem, care, de cele mai multe ori, implica ca unul din copii e mai mare. Reactiile m-au facut sa vreau sa scriu asta azi, mai ales cand doamne care la profil isi afiseaza profesii din domeniul medical vomita in comentarii si mentioneaza ca e dezgustator.

Nu scriu despre alaptare din doua motive mari si late. Primul ar fi ca pentru mine e o chestie fiziologica normala. Exact cum nu scriu despre de cate ori ma duc la toaleta, cata apa beau zilnic si cate fructe si legume mananc. Nu vad de ce as face mare caz din alaptare.

Al doilea motiv e ca deja se scrie destul de mult si, de multe ori, pe un ton imperativ. Eu mai lipsesc sa pun presiune pe mame sa alapteze, mai ales intr-o tara in care, in cele mai multe unitati spitalicesti, copilul e tinut departe de mama, hranit cu lapte praf si indicatii de alaptare si tinut in brate la program. Mi-e teama ca nu as reusi sa transmit mesajul pe care vreau eu sa-l transmit – anume ca orice decizie luati, sa fie informata si sa nu va bazati doar pe spusele uneia din parti. Adica daca neonatologul bine trainuit de producatorii de lapte praf vi-l baga pe gat, cereti si opinia unui consultant in alaptare ca sa aveti ambele variante.

Revenind la oile noastre, alaptarea in tandem, sa dam jos niste mituri care circula apropo de asta.

• Da, se poate ramane insarcinata daca alaptezi. Sunt multe variabile la mijloc, dar e posibil. Ba chiar si cand se alapteaza exclusiv, adica inainte de diversificare.
• In timpul sarcinii laptele nu se strica. Isi schimba gustul din cauza hormonilor. Lactatia scade sau chiar dispare pana vine colostrul.
• Un copil care suge inca in timp ce mama e gravida nu se va transforma in strigoi. Nici nu se imbolnaveste de cine stie ce.
• Unii copii se intarca in timpul sarcinii, altii revin la san dupa, altii continua… Nu exista o regula.
• In timpul sarcinii, copilul deja alaptat poate avea nevoie de o alta varianta de lapte / lactate, dar depinde de varsta, alimentatie si preferintele lui.

Si acum o chestie de bun simt / educatie / cei 7 ani de acasa. Ce face orice femeie cu sanii ei e strict treaba ei. Cat timp decide o mama sa isi alapteze copiii e iar strict treaba ei. Astfel de decizii privesc familia: mama, tata si copiii. Nu ar trebui sa fie treaba nimanui cat este alaptat copilul altei mame.

Iar cand vine vorba de „toate au o limita”, nu uitati ca fiecare om are limite diferite. Incercati sa acceptati asta si ca limitele voastre nu sunt musai si limitele celorlalti. Adica daca voua vi s-a acrit de alaptat dupa un an, poate altele rezista si 7 ani. Sau poate disconfortul din primele saptamani e atat de mare pentru unele mame incat prefera sa isi pastreze toti creierii acasa si sa dea lapte praf. Niciuna din variante nu e treaba altcuiva.

Si ca sa nu va las asa cu consideratii seci, spicuim si din povestea personala.

Inainte sa o nasc pe Malvina ma gandeam ca daca voi alapta macar 3 luni, va fi lucru mare. Iaca am ajuns la 3 ani si 2 luni. Am fost incredibil de norocoasa si probleme mari nu am intampinat. Pe mine personal m-a ajutat mult si faptul ca ei merg la cresa, deci nu sunt calare pe mine toata ziua.

Decizia de a alapta in sarcina si dupa a fost cumva implicita. Malvina are un instinct de supt foarte puternic (comparat cu Glad cred ca e de macar 5 ori mai puternic). Cand era mai mica, de cate ori am incercat sa o limitez sau sa negociez cu ea sa mai reduca din numarul de supturi a iesit cu frustrari mari de ambele parti. Am decis ca nu vreau sa imi asum riscul sa ajungem la traume.

Mai mult, nu am vrut sa intarc in sarcina (cum mi s-a sugerat, ca sa imi fie mie mai bine) pentru ca am fost convinsa ca Malvina va asocia intreruperea unui ritual care ii face deosebita placere cu venirea lui bebe. Gelozie garantata. Per ansamblu, pe noi alaptarea in tandem ne-a ajutat sa gestionam gelozia intre frati.

Totodata, aceasta decizie a avut si o componenta egoista. Am vrut sa imi testez limitele personale, sa vad cat pot duce si daca pot sa le depasesc. Am facut-o cu varf si indesat.

Sa alaptez in sarcina si dupa nu a fost usor. M-am lovit de BFA (breastfeeding agitation) si a trebuit sa invat cum sa ma calmez. Inca mai lucrez la asta. Dar nu renunt.

Intr-o tara nu tocmai pro-alaptare peste 1 an (deja un an e lucru mare!) in care atat pediatra, cat si medicul generalist mi-au sugerat sa intarc inainte sa nasc, totusi lumea e placut surprinsa sa auda povestea mea. Ambii medici mentionati mai sus stiu ca am continuat alaptarea si, in afara de a ma sfatui sa ma hidratez si sa iau vitamine, nu mi-au mai sugeat sa ma opresc. Au vazut ca putem duce si acum ne sustin.

De fapt, ce vreau sa va zic e ca cel mai bine fiecare ar trebui sa isi vada de borsul propriu. Nu de alta, dar daca e dezgustator sa alaptezi un copil chiar si de 5 ani, atunci poate ar fi mai bine sa ne apucam cu toatele de filme porno ca asta e acceptabil. Si nu uitati ca raportat la marea linie a vietii, un copil de 5 ani e inca mic. Doar pentru ca ideile preconcepute spun ca e mare, nu inseamna ca e si asa.

P.S. Nu am dat inca peste vreun studiu care sa explice daca si care sunt efectele negative ale alaptarii „prelungite” asupra copiilor. Pe de alta parte, studiile antropologice facute pe triburi care practica autointarcarea sau intarcarea la varste „mari”, nu mentioneaza niciun fel de probleme psihice iesite din comun la adulti. Ba din contra.