Sunt o nesuferita, dar ea ma educa

Azi Malvinoiul / Malvinozaurul / Malvina implineste trei ani. Bine, mai are cateva ore pana la momentul Z, dar sa zicem.

Ma tot intreb unde au zburat anii. Habar nu am, ca parca mai ieri urla cu orele seara de seara. Iar aseara trata o bufnita ce cazuse de pe o stanca in apa si un rechin ii mancase „crantz!” labele. Iar ea i le cususe la loc si ii pusese plasturi si o legana si o plimba cu poneiul (un leu de plus, de fapt) ca sa nu o mai doara.

Nu o sa ma apuc sa va descriu cat de minunata e ea. E puiul meu de cioara si normal ca e minunat. Dar va spun ca copilul asta lucreaza zilnic la imbunatatirea mea. Are mult de lucru, saraca, dar de aia are si un frate. Ca sa puna umarul impreuna.

De felul meu sunt o scorpie obsedata de control, dar care se ascunde bine in spatele unui zambet. Ma enerveaza maxim vorbaria fara rost, I snap ca in romana nu imi vine acuma (adica raspund rastit si naspa) si multe lucruri mi se par evidente asa ca ma uimesc intrebarile pe subiect. Sa mai zic ca daca deja am zis o data sau de doua ori o chestie si tu intrebi iar, risti sa ai parte de scorpiosenia mea?! De aia ma tot intreb cum rezista Mr. G in jur…

No, dar copilul asta, ca ea a fost prima, ma face sa imi reevaluez atitudinea. Ca nu am chef sa o invat sa fie la fel de scorpie. Daca decide ea sa fie asa, e treaba ei, dar sa nu fie decizia mea. Am mari sanse in cativa ani sa fiu mai calma si mai de nerecunoscut… Bine, tot nu o sa imi revizuiesc opinia cum ca nu imi place sa ma ascund dupa degete doar pentru ca adultii din jurul meu se pot supara. Deh, suntem adulti cu totii, ne suparam, ne trece. Sau nu.

Normal ca imi pierd si eu zenul uneori. Uneori mai des, chiar. Dar incerc. Devin constienta de ce fac si ce nu fac bine si incerc sa schimb. Imi iese greu uneori, cu eforturi maxime, dar merge. Incet, dar sigur. Si aici intra si felul in care relationez cu altii pentru ca ea de la mine invata.

Pana una alta, azi sarbatoresc si fix trei ani de alaptat, poate de aici incoerenta acestei postari – imi sug copiii creierii.

Si tot pana una alta, deocamdata imi place ce a iesit din prima nascuta. Asta nu inseamna ca am scapat de teama de a calca in strachini si a strica un om minunat in devenire.

Si mi se pare uimitor cum se intorc motivele „importriva” mea: am facut copii ca sa las in urma oameni mai buni ca mine si ei ma fac deja un om mai bun. (zic eu, ca nu stiu daca Mr. G e de acord)

O poza de ieri cu prichinduta la lalele.

Ma duc sa ma gandesc in ce alte moduri posibile si imposibile as putea sa ii mai multumesc ca e copilul meu.

P.S. Discutie cu ea, in timp ce eu eram pe WC si ea la mine in brate:

Eu: Malvina, te iubesc. Sunt tare norocoasa ca esti fetita mea. Cum m-ai ales tu sa iti fiu mama?

Ea: La magazin.

Pam! Pam!