Disclaier: Textul asta a fost scris zambind. Va rog nu il cititi intr-o cheie tragica, de taiat venele pe lung cu o foaie de hartie.
Acum vreo cateva saptamani aproape ma luasem de cap ca ma saturasem de viroze, reflux si dermatite. Intre timp, intelepciunea-mi proverbiala (rad de ma sparg!) a iesit la supafata de printre neuroni obositi si am ales sa nu ma fac singura sa ajung la nebuni. Pe cale de consecinta, cand mai apare cate un virus la noi in famile, respir adanc, zambesc larg si astept sa treaca. Doar ca de obicei nu ma loveste pe mine…
Dar sa trecem la subiect. Si jur ca eu chiar am inceput sa ma amuz copios de toate panaramele astea.
Sambata noaptea Mr. G si stomacul sau sensibil ca o floare au facut carare pana la toaleta si inapoi. El zicea ca din cauza ca a mancat nu stiu ce chestii tarziu. Eu mi-am vazut de culcat copiii si de trait in liniste si pace cu stomacul meu de ardelean.
Duminica, in schimb, a venit si tura mea. Dupa-amiaza. Noroc ca ajunsesem acasa. Si doar ca eu am ales sa imbratisez toaleta si sa ii vorbesc de sus. Asadar, banuiesc ca asta mic de seamana cu tat-su iar a pescuit ceva de pe la cresa si ni l-a pasat cu multa dragoste.
No, deci duminica dupa-amiaza aveam doi adulti aproape lesinati cazuti pe canapea si doi copii super in forma „all over the place”. In traducere libera, numai pe bec nu se urcau.
La un moment dat, satula sa il tot prind pe maimutoiul mic cand face salturi pe spate de pe pervaz pe canapea, mi-am luat pernele si m-am mutat pe podea. Ca automat el vine dupa mine. (Pervazul e in dreptul spatarului de la canapea si e lat. E locul lor preferat, se plimba in lung si lat, se ascund dupa draperii si se hlizesc pe geam.)
Asadar, zaceam eu pe podea de circa 30 de secunde. Apare Malvina in costumul Evei (nu erau decat vreo 20 de grade in casa) si imi zice ca vrea sa se cuibareasca acolo cu mine. Bine, hai! 30 de secunde mai tarziu apare si miniatura lui Mr. G si incepe sa se urce pe noi si sa se amuze de cum se rostogoleste de pe diverse parti anatomice. Deci am zacut fix 30 de secunde.
Apoi ma tot uitam la ces sa vad cand s-o face 8 sa il duc pe Glad la culcare. Cum, necum se face si 8, il schimb, ne bagam in pat si soc si groaza! copilul adoarme in 5 minute. Doar ca sa ma uit la telefon si la ceasul din camera si la bratara si sa constat ca e ora 9 si ca mi-am trait toata dupa amiaza dupa un ceas neactualizat.
Bineinteles ca Malvina era deja in urma cu o ora cu rutina de seara. Ce sa faci? N-ai ce sa faci! Zambesti si dai inainte. In plus, la mine s-a adaugat si „incerci sa nu vomiti dupa ce bei apa”.
La toate astea se adauga si nitica adrenalina primita inainte de discutiile cu toaleta. Cum eram noi plecati de acasa, am zis ca sa intru pe camera sa vad ce fac porcii. Si la albituri in cusca imi parea situatia usor dubioasa. M-am hiperventilat usor, dar mi-am impus calmul pana ajung acasa sa vad exact cum sta treaba.
Ajungem acasa, se agata copiii de mine, cam alerg cu ei in brate sa numar porcii. Ies la numar, doar ca nemernicul de Data dormea cu ochii deschisi lungit pe o part. In nebunia mea, nici nu am vazut daca i se misca sau nu blana de la respiratie, doar m-am panicat. L-am strigat, normal ca i s-a rupt de mine. Pana nu am fosnit ceva (zgomot magic) , nu a miscat. Asa usurata am rasuflat ca era sa scap copiii din brate.
Cumva azi am reusit sa zac un pic la munca… Sa vedem ce surprize imi mai pregatesc maimutele mele preferate diseara.
Jurnal de Belgia 
‘recuperare rapida!