Jurnal de Belgia · Jurnalul unei mame imperfecte

Pauza de lacrimi

Unul din porcusorii nostri, pufosul si simpaticul Worf, a murit de pneumonie ieri dimineata.

Fiecare din noi sufera in felul lui. Eu inca am momente cand sunt fara cuvinte.

Dar as vrea sa le multumesc celor care mi-au scris, celor care incearca cum, necum sa ne sustina moral.

Si as vrea sa le multumesc si celor pentru care suferinta dupa un porcusor de guineea e o tampenie, dar s-au abtinut sa zica ceva. Conteaza mult si asta, sa stiti.

De ieri dimineata ma tot intreb daca as fi putut face ceva diferit in relatia mea cu el. Imi dau seama ca am doar doua lucruri sa imi reprosez cu adevarat – ca am avut prea mare incredere intr-un veterinar (desi ceva beculete de alarma sunau pe acolo, oboseala le-a acoperit) si poate ca am insistat un pic prea mult in ultima clipa. Poate as fi putut face altfel miercuri seara.

In rest ma lovesc de lucruri care ii placeau si imi amintesc de el. Un hanorac pufos in care a stat cuibarit o ora si ceva dupa ce i-am facut o baie. Niste raddicchio pe raft la supermarket pe care il cumparam uneori pentru ca ii placea mult. Rosii cherry.

Si toate astea ma duc cu gandul la altceva. De cate ori aud de boala grava a veunui copil al cunoscutilor mei sau de moartea cuiva „apropiat”, stau si ma intreb daca as regreta ceva din relatia mea cu ai mei in caz ca ni s-ar intampla noua. Ma uit la copiii mei si ma intreb daca m-ar lovi vinovatia ca am facut aia si nu ailalta. Idem la Mr. G si porcurori. Ibidem alti apropiati. Deocamdata sunt pe plus, desi am momente cand imi vine sa ma dau cu capul de pereti.

Toata filosofia ieftina de care sunt capabila la ora asta e sa va spun sa va traiti relatiile cu cei dragi astfel incat sa nu regretati nimic in cazul in care dispar inainte de termen. Altfel o sa va macine tot restul vietii…

Ce fac eu acum? Imi ling ranile, respir adanc si incerc sa invat din toata povestea asta cu final oribil. Adica bag si alti porcusori in revizie tehnica la un nou veterinar.

Si na, mai am ceva de spus. Un medic bun nu e cel care iti ghiceste bolile dintr-o privire de cum intri in cabinet. Un medic bun e cel care nu se lasa, care incearca sa puna un diagnostic, care atunci cand nu stie intreaba sau te trimite la altcineva, care se documenteaza, care explica tot pacientului (sincer, cu riscuri si beneficii) si care nu pune mai presus anxietatile apartinatorilor fata de interesul pacientului. (Ultima calitate a se citi „care nu da medicamente cu plasa copilului ca sa o faca pe mama fericita”.)

Amu ma duc sa continui ce faceam cu o fraza mai inainte.

IMG_20180318_173813

 

 

Reclame