Cuvinte goale ce din coada au sa sune

Scriu si rescriu si nu ma pot hotari sa pastrez ce iese.

In ultima luna am trecut pe langa trei morti. Pe doua fete le stiam din on line, am interactionat cu ele, stiam cu ce se ocupa, ce familii au etc. Pe a treia o stiam din facultate. Am fost colege. Toate trei au murit cand nimeni nu se astepta, fara semne care sa prevesteasca ceva. Morti neplanificate.

Pe langa moarte, in ultimul an am avut prieteni cu copii bolnavi (nu ma refer la viroze), prietene care au pierdut sarcini sau prietene care s-au tratat de cancer.

De fiecare date cand primesc o astfel de veste ma simt muta. Nu stiu ce sa spun. Vad mesaje insirate cu „Dumnezeu sa o ierte!”, „Copilul tau e puternic. Se va vindeca. Trebuie sa fii puternica pentru el.”, „Cancerul se vindeca. Multa sanatate!” sau „Esti tanara, vei face alt copil.” si mi se par niste cuvinte inutile. Nimic nu o sa-i mai faca pe oamenii aia ce au fost. Nimic nu ii va invia, nimic nu va sterge trauma de a-si vedea copiii sub efectele chimioterapiei, nimic nu le va readuce sanii si copiii nenascuti inapoi sau va indeparta teama constanta de recidiva.

Si atunci de ce simtim nevoia sa spunem tot felul de chestii care nu au niciun rost? Vorbim ca sa nu tacem. In epoca GIFurilor cu imbratisari.

Uneori am impresia ca multe mesaje cu „Fii puternic!” mai mult strica decat ajuta. Cui ii trebuie sa fie puternic?! De ce nu putem sa ne plangem durerea, furia, neputinta?! De ce ar trebui sa afisam o mina de om neafectat cand ar trebui sa ne traim toate sentimentele?

Nici azi nu-mi ies multe cuvinte de sub degete. Pentru ca pur si simplu nu am cum sa spun ceva potrivit raportat la niste situatii prin care nu am trecut si, ca sa fiu sincera, nici nu vreau sa trec.

De multe ori am impresia ca discursurile cu „fii puternic!” sunt pentru cel care le rosteste, nu pentru cel caruia se presupune ca ii sunt destinate. Ne sperie atat de tare situatia in sine incat declamam orice numai sa acoperim bazaitul din capul nostru.

Cred ca ar fi mult mai bine sa tacem si sa ascultam. Sa ii incurajam sa vorbeasca, sa le acceptam sentimentele, furiile si frustrarile si sa nu le dam sfaturi despre cum sa si le traiasca.

Ma duc sa tac in coltul meu. Si sa imi traiesc socul ca am avut gripa, si eu si cel mic (de aia am absentat saptamana trecuta) si nici prin cap nu mi-a trecut ca am putea face complicatii grave.