Jurnal de Belgia · Jurnalul unei mame imperfecte

AMR cativa ani

Ziceam la un moment dat ca imi plac diminetile linistite. Doamne, cat imi plac! Mai ales in ultima vreme.

De cand cu doi copii s-a dus pe bip bip bip toata linistea diminetilor mele. Era cum era cu una, cu doi e si mai si. Noroc ca la un moment dat ii lasam la cresa si apoi mergem la serviciu unde apucam sa mancam si noi ceva si sa bem o cafea. Ca altfel cred ca o luam de mult pe ulei.

Sa va zic ce concluzii am tras eu, strict aplicabile la familia noastra, referitoare la diminetile cu doi copii mici.

Rutina de dimineata e o gluma. Buna sau proasta, in functie de dimineata. Micul dejun e un fonfeu, il servim uneori, de cele mai multe ori il saltam cu gratie ca ba urla macar unul din copii, ba suntem in super intarziere. Ordinea in care ii trezim si ii imbracam iar e dupa cum pica din cer, ca altfel nu stiu ce sa zic… Eu sunt multumita daca reusim sa iesim toti patru pe usa imbracati si incalcati relativ normal. Mai inchid ochii la o bluza de pijama si sper sa nu iesim in slapi pe ploaie.

Iesitul la timp pe usa e un deziderat de neatins. Va jur! Copchiii astia nu se trezesc zilnic la aceeasi ora, nu stau zilnic calm la imbracat, unul se balega fix inainte sa iesim pe usa, una nu-si gaseste nu stiu ce plus (fix ala!) sau suzeta „oz” ca aia albastra are bube, unul nu vrea in carut, alta vrea in brate etc. Asa ca nici nu ma mai agit. Plecam cand plecam, ajung la munca cand ajung.

Indiferent la ce ora ne trezim, tot tarziu plecam. Habar nu am prin ce magie reusim acest lucru atat de complicat. Jur ca nu stiu! Am avut dimineti in care Gulie ne-a dat desteptarea la 6 sau 6:30, tot dupa 8 am iesit pe usa. Avem dimineti cand pur si simplu ne trezim buimaci la 7:40 si facem totuuuuul pe fuga si tot la 8:15 iesim pe usa.

Chestia aia cu „suna alarma si m-am dat jos din pat” s-a dus pe aceeasi bip bip bip ca si mai sus. Azi a sunat alarma la 7:00, m-am trezit la 7:38 si m-am hiperventilat instant cand am vazut cat e ceasul. As vrea si eu sa ne trezim la 7 si sa apucam sa incarcam sistemele de operare incet, giugiulindu-le pe canapea. Cu copiii, ca cu consortul mai greu. :)))

Revenind la micul dejun, nu am mai servit unul in liniste (adica sa stau jos 15 minute si sa nu planga / urle vreun plod pe langa mine sau in bratele mele) de vreo aproape 7 luni. Ce apuc sa mananc la serviciu sunt croissante, de care, ca sa fiu sincera, m-am saturat pana peste urechi. Ale mele si ale altora! Cred ca trebuie sa imi fac stoc de mancare in frigider la munca… Noroc ca Bulbuc e in faza in care nu vrea mic dejun. Bea lapte de la ma-sa si rezista pana la gustarea de la 9-9:30. (Compenseaza la cina tarzie de la ora 21:00 cand ne pune sa ii deschidem frigiderul si alege ce are chef.)

No, dar s-o sfarsi ea si perioada asta de haos. La un moment dat. In vreo cativa ani. Tot ce am de facut e sa rezist cu capul pana atunci.

Anunțuri

2 gânduri despre „AMR cativa ani

  1. De ceva ani nici mic dejun nu mai iau :D. Si de multe ori am imbracat copilul seara in bluza pentru a 2a zi in loc de pijama – dimineata i-am schimbat doar chilotii si pantalonii 😀 😀

  2. Hai că mai e puțin! Puțin de tot. Nici nu îți vei da seama când a trecut timpul. Acum că a mea are 6a9l e deja mai bine, văd luminița. Aveam o perioad când mă gândeam să număr anii până la 18 ani când îi pun cheia n brațe și o trimit în lume:). I-am și spus-o și ea îmi răspundea că va stat tot cu mine, pe veci:))

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s