Nu am crezut vreodata ca voi avea atat de multa rabdare cu copiii mei. Daca mi-ar fi spus cineva acum 5 ani ca voi repeta de 10 ori fara sa tip, pe acelasi ton egal si nesuparat, „te rog descalta-te si pune-ti sosetele la loc” i-as fi zis ca e nebun si ca nu ma cunoaste.
Mai mult, daca mi-ar fi spus cineva acum 2 ani ca voi repeta de enshpe mii de ori unor adulti aceeasi „poezie” cu speranta ca macar ceva se va schimba in felul in care abordeaza relatia cu copilul lor, i-as fi ras in fata. Eu nu puteam sa am atata rabdare.
Dar am. Habar nu am de unde si cand a aparut Rabdarea in viata mea, dar e aici. Din pacate, in cea mai mare parte a timpului e doar in raport cu copiii. 😀 Ca inca am momente cand fac ca trenul cand trebuie sa repet unui adult aceeasi chestie de n ori. Uneori am impresia ca vorbesc cu peretii…
Mi s-a spus de nenumarate ori ca am foarte multa rabdare pe DEB. Ca explic si repet acelasi lucru de multe, multe ori, ca aduc argumente stiintifice pana imi pica unghiile de la atata tastat. Doar ca nu e asa. Rabdarea nu e infinita.
De fapt nu e vorba ca rabdarea nu e infinita, ci mai mult problema vine din impersonalitatea mediului online.
Grupul are 22k+ membri. Unii activi, altii inactivi, unii dezactivati, alti in asteptare, fiecare dupa situatia de acasa. Pe foarte putini ii stiu dupa nume, foarte putini imi atrag atentia. Adica trebuie sa posteze in mod repetat pe aceeasi tema ca sa ma ia de cap. Adica eu vad doar postari acolo, foarte rar retin si numele asociate.
Asadar, chit ca sunt 10 persoane diferite care intreaba in 5 zile diferite de la ce varsta se da spanacul la copii, pentru mine e doar a zecea oara cand cineva intreaba de la ce varsta se da spanacul la copii! Uneori creierul meu nu mai face diferenta intre postari, ci pur si simplu inregistreaza a zecea intrebare in 5 zile apropo de bietul spanac. Si uneori imi sare mustarul. Ori raspund mai ratoit, ori pur si simplu trec mai departe ca sunt in faza de „satula sa explic ca e o biata leguma”.
Prima care a observat ca ne pierdem rabdarea in fata aceleasi intrebari pusa de alti oameni a fost Ana. Si ala a fost momentul in care m-am bucurat ca am avut incredere sa deleg o bucata din grupul meu. (am o problema cu delegatul, dar rezolv incet incet…)
Am tras aer adanc in piept si m-am repozitionat. A prins bine o perioada. Apoi am luat-o de la capat. Periodic constat aceeasi stare de spirit enervata de repetitivitatea unor intrebari.
Si mai grav e cu celalalt grup unde recomandarile de medicamente si tratamente curg garla, in ciuda regulamentului si interventiilor noastre. Parca iti vine sa le dai pe toate afara si sa le blochezi sa nu mai auzi de ele veci.
Apoi vine aceeasi Ana si iti aminteste ca DEB nu a ajuns ceea ce este azi pentru ca ai blocat la nervi jumatate din grup. Ci a ajuns ce este azi (adica paria grupurilor de diversificare pentru ca nu se cearta nimeni pe acolo si nici tabele nu exista) pentru ca s-a repetat papagaliceste si la nesfarsit aceeasi informatie.
Si mai apoi stai si tu in pat la 3 noaptea si alaptezi doi plozi si cugeti, ca doar ce altceva sa faci la ora aia?! M-am gandit la profilul mamelor care posteaza pe aceste grupuri…
Concluzia mea e ca nu mai stiu nici ele in cate grupuri sunt. Si grupurile unde nu se accepta galceava si recomandari de medicamente sunt ataaat de putine incat siguri uiti ca exista. Asa ca faci fix ce faci si pe alte grupuri.
Si adminii, care sunt admini doar pe grupurile alea, fac cu capul pentru ca li se pare ca se lupta cu morile de vant.
Le mai avem si noi pe ale noastre acasa, avem momente cand ne vine sa ne tot ducem pe campii. Si, sa nu uitam ca e munca pro bono ce facem noi, chiar daca multi au impresia ca suntem la dispozitia lor.
Ce vreau sa zic e ca daca chiar vrei sa ai un impact, rabdarea si repetitia sunt arhi necesare, chiar daca uneori tot ce iti doresti e sa dai pe unii cu capul de un perete. Nu ii dai, ca doar nici copiii nu ti-i dai cu capul de pereti.
Acum ca recitesc, habar nu am de ce am scris postarea asta. Poate pentru ca tocmai am primit un magnet cu Don Quijote… Sau pentru ca simt ca iar o luam razna raportat la RPP. Sau pur si simplu pentru ca am blog si loc de scris. 🙂
Poate o folosi cuiva, candva…
Jurnal de Belgia 
Mirona, dacă afli de unde ai atâta răbdare, zi-mi și mie. Eu eram cea mai calma și răbdătoare persoana, pro educație fără țipete, dar din cauza stresului și a mai multor probleme, am ajuns exact opusul și chiar am strigat de câteva ori la băiețel care a început sa nu mai asculte, sau mai mult ca sigur îmi preia starea și devine la fel de agitat ca mine. Rar mai reușesc sa ma controlez, deși ma simt ca naiba mereu.
cu copilul eu am gasit ca e simplu asa: face o tampenie si simti ca vrei sa il arunci pe geam, tragi adanc aer in piept, te repezi la el cu fata de mama descreierata si te apuci sa il gadili…. sau sa ii musti fundul rotund si obrajii dolofani. El se opreste si rade. Razi si tu de rasul lui… Va calmati amandoi apoi reiei explicatiile pe un ton calm. Prind mai bine.
PS Cateodata merge si in cazul sotului din dotare. Dar doar cateodata 😉