Alaptez de 2 ani si 5 luni. Zi de zi, noapte de noapte.
In prezent alaptez 3 copii. Si ce urmează sa spun nu e ca sa mă laud, ci ca sa intelegeti toata situatia. Alaptez un bebe de 4 luni care e cu mine acasa 24/24, o toddlerita de 2 ani si 5 luni care e acasa de la 18 pana la 8 dimineata si in week-end si donez lapte pentru o fetita de 4 luni jumate a carei mama a trecut printr-o situatie medicala urata si nu poate sa o faca.
Si asta ma aduce la relatia mea cu pompa. O pompa dubla electrica cu care am o relatie de dragoste si ură in acelasi timp. Am folosit-o 5 luni cand era Bulbuc mica ca sa aibă lapte la cresa si o folosesc acum deja de 4 luni pentru pustoaica mica si pentru stocurile pentru cresa ale lui Gulie. Si o voi mai folosi măcar vreo 4 luni de acum încolo.
Mai sufar si de breastfeeding agitation (BFA) fata de toddler. A fost mai rau in sarcina. Acum lucram (eu si fii-mea) la ameliorarea simptomelor.
Cum ma simt? Nedormita.
De ce nu o intarc măcar pe cea mare? Pentru ca pur si simplu nu ma vad făcând asta. Pentru ca nu simt ca e momentul. Pentru ca relatia ei cu „tzitzi” e asa speciala ca nu ma indur sa o rup.
Si pentru ca nu am nicio garantie ca va dormi toata noaptea fără treziri. Exista copii hraniti cu lapte praf care se trezesc încă la varsta ei si exista copii alaptati care dorm bustean de la 2 luni.
De vreo cateva luni cineva si-a facut mila de mine si m-a băgat intr-un grup de suport pentru mamele care alapteaza in tandem. C D, iti multumesc din suflet! A fost ca o gura de aer proaspăt intr-o camera plina de fum.
Nu de alta, dar am aflat ca e normal sa nu iti placa tot timpul sa alaptezi, ca nu e numai lapte si miere si inimioare roz cand te uiti in ochii copilului.
Si din nou mă socheaza cantitatea de articole de pe blogurile de parenting in care alaptatul e minunat si cu fluturi in stomac. Multe „experte in parenting” omit să explice ca e greu, neplăcut uneori si ca iti trebuie curaj si forta sa treci prin asta.
Uite asa tinere mame ajung sa se întrebe ce fac gresit de nu vad inimioarele alea roz dupa cateva pusee de crestere.
De ce va zic toate astea? Din mai multe motive…
Ca sa demitizez un pic inimioarele roz.
Ca sa le spun mamelor la început de drum ca in cele mai multe cazuri e puțin greu in primele luni. Apoi intervine obisnuinta.
Ca sa va fac sa intelegeti ca o mama care alege sa nu alapteze nu e de condamnat! Niciodată!
Ca sa va fac sa intelegeti si ca o mama care alege sa alapteze oricat de mult sau puțin nu e o ciudata.
Ambele variante sunt alegerile noastre. Sper eu ca făcute documentat.
Ca sa pricepem cu totii ca a alapta copiii nu e un sacrificiu pe care mama il face, ci o decizie asumata, un act normal.
Iar mamele ar trebui sa fie sincere cu ele si sa recunoască cand nu mai pot, nu mai vreau etc. Si sa decida daca continua sau nu.
Stiati ca?
Intre 9 si 14 luni se poate intarca cel mai usor un copil pentru ca devine foarte interesat de mediul înconjurător si e mai usor sa ii distragi atentia de la supt.
Prin extrapolare de la speciile de mamifere mari si primate, se pare ca varsta de autointarcare la puiul de om e undeva intre 4 si 6 ani.
Amu mă duc la cumpărături înainte sa vrea cel mic sa sugă iar si sa se faca ora sa pun pompa in actiune din nou.
P.S. Bulbuc mi-a spus ca sunt ca o vaca care da lapte cand avea 18 luni. 😐
Jurnal de Belgia 
uff, asa este, uneori e foarte foarte greu. si la inceput dar si mai apoi cand cresc si te urmaresc prin casa si vor de la tine non stop sânul. sau cand stau cate o ora cu el in gură și nici nu dorm nici nu l lasă. depinde mult de fiecare mamă, de sprijinul familiei, de multi factori.
foarte tare faza cu donarea de lapte :). bravo ție!
Eu nu aș fi putut să o alăptez pe a mea, să stau la cerere, mai ales după sarcina pe care am avut-o și că m-am întors și repede la muncă. Am ales să o hrănesc cu matern la biberon plus ceva completare de lapte praf. Până la 9,5 luni și-a primit anticorpii din matern, cam pe atunci a rămas exclusiv pe lapte praf. Nu aș fi reușit să fac față psihic să alăptez la cerere, să mă stresez, mai ales că am încercat și adormea; de ragade nici nu vreau să îmi amintesc. Am pus totul în balanță, informat, am luat decizia, am mers mai departe și am fost amândouă bine. Nu am urmat nici sfatul pediatrei să îi tai biberonul de noapte de la 1 lună. Am hrănit-o și noaptea la 2.5-3 ore până la 5 luni, apoi doar o dată. Uite că are 6 ani și jumătate și e foarte bine. Nu am murit nici eu de nervi și oboseală (mai ales că în sarcină nu am prea dormit și am avut o mulțime de probleme de sănătate). Nu a suferit nici ea de foame și nici nu s-a îmbolnăvit că nu a fost esclusiv alăptată. I-am dat și suzetă ca să aibă cum să se liniștească la nevoie. Deși s-a născut la limita de jos a maturității, nu a făcut nici colici, decât o formă ușoară, normală adaptării la viața extrauterină (eu nu am ținut regim). Am mai și dat-o la creșă la 10,5 luni. Cine judecă mamele, orice decizii ar lua, are niște lipsuri esențiale la mansardă. La fel și cei/ cele care le condamnă sau cred că e numai ca ei/ele. Bine ai spus despre cum este totul prezentat roz sau mămicia trebuie musai să fie un sacrificiu. De ce? Dimpotrivă, trebuie să fie un echilibru între nevoile mamei și ale copilului. Să le fie bine amândurora, nu numai unuia dintre ei. Dacă mama moare psihic și emoțional pe baricadele îngrijirii copilului, cu ce îl ajută pe copilul acela pe termen lung? De mamă nici nu mai spun:(. Asta e o povară grea care vine din cultura noastră și nu scăpăm curând de ea.
N-au astia emoticon d-ala care aplauda? ca as pune citeva 🙂
Eu am dormit cu ei in pat si i-am alaptat pe toti 3 la cerere. Din pacate ultimul terorist s-a intarcat singur la 8luni jumate. Am plins,asa trista am fost; ca na, stiam ca e ultimul si vroiam sa enjoy asta cu alaptatul cit mai aveam ocazia. Asa ca pina la 12 luni a baut lapte praf si iaca e ok sanatos, n-a murit. La mine alaptatul chiar a fost roz cu inimioare, pe cuvint de onoare. Nu am avut probleme deloc, copiii n-au muscat nici unul cind le-au iesit dintii, cum am mai auzit unele mame ca patesc…n-am avut treaba cu sfircuri crapate, n-am avut absolut nimic. Mufat copilul, alaptat si gata. Singurul ”sacrificiu’ a fost ca n-am baut pic de cafea cit am alaptat, ca urlau de zici ca-i omorai.
Asta cu alaptatul tine de fiecare mama in parte si difera de la femeie la femeie. NU toate sunt roz cu inimioare, e adevarat. Am 2 prietene care ar fi vrut din suflet sa alapteze si nu au avut lapte, oricit au muls ca sa-si stimuleze productia, au luat suplemente, fenugreek, mother;s milk tea, bere fara alcool, oatmeal, etc etc. Copilul urla de foame si au trebuit sa treaca la lapte praf.
Dar chiar cunosc si care aveau lapte dar nu au alaptat din putoare 😛 Dar la urma urmei si asta e tot decizia lor. Copilul lor, decizia lor. Nu are nimeni dreptul sa judece. Nu am inteles niciodata ( si probabil nici nu voi intelege) the mommy wars. What’s the purpose?? sa judeci o alta mama, de ce? Mi se pare asa absurd! Vorba aia: nu e treaba magarului de unde beau oile apa. Fiecare familie ia deciziile pe care le considera ok pe ei si nu e treaba nimenui ce lapte bea copilul ala.
Mie mi se pare grozav să alăptezi. Mi-a plăcut, o lună atat. Adică atât am putut alăpta din motive personale. Dar daca nu existau aceste motive as fi mers sigur si pe lp si alaptat. Ca la debitul pe care-l manca al meu, mă mumificam în 3 luni