Luni s-a împlinit o luna de când a scos si Gulie capul in lume. Si de când suntem patru bipezi in casa.
In general e mai bine decât ne asteptam. El nu e modelul sa-urlam-din-toti-rarunchii-juma-de-noapte cum a fost Bulbuc la vârsta asta. In schimb, el mormaie daca are crampe si nu le poate executa prin somn. Am avut unele nopti cu mormaieli continue…
Bulbuc e de acord sa-l pastram si sa doarma cu noi in pat. Uneori e deranjata de plansetele lui. Dar, daca îl ducem in alta camera, merge repede sa il caute.
Mai miorlaie fata, vrea atentie, mai cate un tantrum, dar parca nu e asa rau precum ne asteptam. Desi, dupa cate o seara cand adorm amândoi urland îmi vine sa plec de acasa… Noroc ca se întâmplă rar.
Am trecut si de primul salt mental al lui Gulie. Am scăpat cu creierii încă in cap. Zic eu.
Si acum sa o dam pe sinceritaturi…
Am momente cand mă intreb de ce mi-au trebuit doi. Mai dese decât la Bulbuc când mă întrebam de ce mi-o fi trebuit copii.
Am momente cand îmi vine sa urlu alături de ei. Strâng din dinti, respir adânc ai încerc sa ii calmez.
Am momente cand îmi vine pur si simplu sa ii las sa planga pana nu mai plâng. Desi nu sunt adepta CIO.
Am momente cand mă gandesc cu bucurie ca de pe 29 septembrie mă intorc la munca. Stiu, mama denaturata…
Am momente cand le promit ca ii intarc pe amândoi de a doua zi. Brusc, fără sa îmi pese de nimic. (Nu o fac…)
Am momente cand mă răstesc la Bulbuc. Apoi îmi cer scuze si îmi pare atât de rau de îmi vine sa intru in pământ.
Si in toate momentele astea îmi dau seama ca sunt un om normal. Ca ma zbat sa nu incetez sa exist in afara rolului de mama. Nu am devenit brusc extaziata de a avea copii…
Mai mult, avandu-i pe amândoi in fata ochilor, îmi dau seama ca prefer de departe faza de toddler celei de bebeluseala. Poate unde si eu sunt mai activa si îmi place sa interactionez cu ei.
Oricum, oboseala ultimelor 26 de luni nedormite cum trebuie mă ajunge din urma. Supravietuiesc gandindu-mă ca o sa vina o vreme cand voi dormi iar o noapte întreagă fără întreruperi. Sper ca măcar peste vreo 3 ani sa am norocul asta.
In rest, aparent exista si părți pozitive in toata afacerea asta… Mai am de „scăpat” de 1,5 kg pentru a ajunge la greutatea normala a corpului meu. Din 16 adăugate peste in sarcina. Foarte probabil ca o sa scad sub 64 din cauza de alaptat si nedormit.
Va las înainte sa îmi vina sa îmi iau câmpii de cat de searbad e textul asta. Mă duc sa mă uit extaziata la fecior care e in faza de somn REM si face fete, fete. Si sa mai mănânc o ciocolata ca sa nu slabesc prea tare.
LE Va rog nu intelegeti de aici ca nu îmi iubesc copiii, nu i-am dorit sau mai stii eu ce.
Jurnal de Belgia 
O imbratisare calda! primele sapt. sunt mai grele, pana intrati in ritm!
Cum? Abia astepti sa te intorci la munca in septembrie? Vai, vai … sper sa nu-ti citeasca ochii prea multe randuri dureroase, dupa asa blasfemie marturisita public.
De data asta, faza de bebelus e foarte placuta pentru mine – probabil si prin comparatie si ca compensatie pentru experienta de la primul copil. Mai sa zic ca as vrea si un al treilea 🙂 Dar stiu ca nu e o idee buna, ca n-am de unde sti ca o sa fie tot asa usor.
Si cum e foarte buna ciocolata in Belgia, esti unde trebuie 😉 Zile si nopti cat mai usoare iti doresc si somnuri cat mai lungi.
eu ma tot intreb cum a facut maica mea față cu noi doi, eu si fratemiu, nascuti unul dupa altul, adica eu in mai si el in iunie anul urmator. as vrea sa aflu ce vraji facea sau cum de eram noi copiii ideali care nu urlam si nu vroiam nici in brațe nici nimic. zic asta pentru ca parintiilor mei li se pare nenormal ca ai mei urla, vor in brate, fac tantrumuri, nu dorm noaptea. cand m a vazut taica miu ca mestec cu copilul agatat de șold sau ca l port in sistem s a crucit si a zis ca noi nu eram asa. cu cel mare ma trimitea la psiholog cand avea 3 ani si se tavalea pe jos. sau la psihiatru, nu mai stiu :)))
vroiam sa zic ca mestec in oala :)))
aaa, si sa stii ca si eu vreau la munca dupa 8 ani de mamiceala. imi ajunge pana peste cap, jur.