Cel mai dur moment al zilei

Încep prin a va spune ca, probabil, o sa urmeze o perioada cu mai multe postări despre adaptarea mea la viata cu doi copii. Asta îmi ocupa tot timpul acum si, cum nu am un jurnal pe hârtie, descarc aici tot ce am de scos din mine înainte sa o iau pe ulei. Mai mult, poate mai ajuta pe vreo careva sa vada ca viata cu copii nu-i numai inimioare si baloane. 😉
Pana acum e clar ca lumina zilei ca am doua modele diferite de copii. In ce priveste somnul, ca Gulie e prea mic încă ca sa ne lămurim cu restul aspectelor.
Unde Bulbuc nu dormea / doarme decât cu om alături, asta mic e chiar multumit sa fie proptit in perna de alaptat si lăsat in plata zeilor sa isi faca somnul de frumusete. Cate 3-4 ore.
In plus, aparent nu e model cu urlete incluse. Sora-sa ne tinea treji cu orele si dadea niste concerte de ne venea sa alergam la urgente in fiecare noapte. Ne potoleam cand ne aminteam ca e asa in fiecare seara / noapte si ca ziua nu are nimic. O potoleam noi pe la 1 noaptea si apoi baga somn cate 12 ore (cu pauze de alaptat), dar ne epuiza pana ajungeam acolo.
Juniorul pare pasionat de somnul sau. Adoarme seara si doarmeeeee… Are crampe săracul, se screme în somn, dar nu se trezeste. Il mai chinuim noi cu cate un scutec schimbat ca e si modelul pisalcos si se face varza pana dimineata daca îl lăsăm. El si patul.
Bulbuc pare modelul cu rezistenta la somn. Zici ca e pe cocaina, adrenalina si Red Bull in acelasi timp. Daca media orelor de somn la vârsta ei e de 12-13 pe zi, ea e super multumita cu 11. 9 noaptea si 2 la cresa.
Cel mai dur moment al zilei cu ambii copii ai mei e seara la culcare. Pentru ca începem rutina de seara la ora 8. Luam Bulbucul, ne spălăm pe dinti, ne băgăm in pijamale si in pat. Chiar daca ea pare somnoroasa si eu am sperante si mi-as dori sa adoarma la 9, carliontii rezista si se împotrivesc.
Si începe frecusul. Mai o carte, mai cere telefonul sa se uite la poze si filmulete cu ea (de desene animate nu a auzit încă), mai un dute-vino pana pe canapea, mai isi aminteste de vreo chestie si se apuca de povestit / cântat / dansat. In timpul asta mai trage din cand in cand de tzitzi.
Sa zicem ca pana pe la 9.15 reusesc sa stau zen. Apoi îmi pierd răbdarea usor, usor. Uneori mă mai si răstesc la ea in soapta. Apoi îmi cer scuze si îmi pare rau de mor. Alteori încerc sa o tin lângă mine linistita. Mai rau fac ca se enervează. Si tot asa.
Invariabil la 10-10.30 maxim adoarme fără sa mai fac eu ceva. Pur si simplu se așează lângă mine și adoarme.
In timpul asta, de vreo doua săptămâni, il mai am si pe Gulie in brate. Care trebuie si el adormit, hrănit, schimbat etc. Si uneori e greu cand ai doar doua mâini. Păcat ca Mr. G nu poate produce si el lapte ca ar fi fost mai simplu…
Acuma problema nu e la Bulbuc, ci la mine. Ca la ea e clar ca nu se mai întoarce curând la ora de culcare pe care as vrea-o eu. Adica măcar 9 – 9.30. Deci eu ar trebui sa accept ca e complet nerealist sa mă turez de nervi si sa încerc sa o fac sa adoarma înainte de 10. Daca nu o iau pe ulei înainte sa găsesc solutia anti nervi, va anunt cum reusesc sa mă mentin pe linia de plutire.
Probabil o sa încerc sa il culc pe Gulie la o ora onorabila, gen 8 (ora care a functionat si la Bulbuc cand era mai mica) si sa decalam rutina ei de seara pana pe la 9. Ca sa nu ne mai enervam nici unii. Asta daca accepta si ea sa stea departe de dormitor pana la 9…
In rest, viata cu doi e ok. Mai ales ca ea e la cresa ziua si eu am timp sa interactionez cu Gulie. Ne adaptam usor, dar sigur.
P.S. Nu cred ca ar fi trebuit sa o intarc sau sa o oblig sa doarma singura. Pur si simplu asta e dinamica care ni se potriveste noua.