Despre somnul copilului mic

Nu am nascut inca, nu am disparut in neantul bloggosferei inca. Doar ca am fost super ocupata la munca si acasa cineva (nu spun cine!) ma intreaba de un catralion de ori pe minut „ce-i asta?”. Iar eu incerc sa-mi pastrez calmul si sa-i explic de fiecare data ce e aia…

Asadar, azi o noua postare din seria de „parinteala pe intelesul tuturor, fara detalii stiintifice” (ca pe alea le-am citit si rascitit de mi s-a acrit).

Bulbuc doarme MI-NU-NAT. Asa de minunat ca visez la a fugi de acasa vreo doua nopti. Problema e ca acusa il nasc pe al doilea si o luam de la capat cu oracaituri in toiul noptii, deci nici o sansa sa dorm si eu o noapte legata in urmatorii 3 ani.

Partea pozitiva e ca, in ciuda oboselii cronice, mi-am acceptat soarta si nici macar nu concep sa plec pur si simplu cu gandul de a dormi si a-i lasa pe copii sa urle dupa ma-sa lor in brate la bunici sau mai stiu eu cine. Si tot din categoria aspectelor pozitive mentionez si intelegerea lui Mr. G asupra situatiei. Suntem de acord ca somnul asta lemn o noapte intreaga o sa vina el… Candva!

Asadar, dupa cum spuneam, am citit si rascitit despre somnul copiilor mici, despre metode de sleep training, despre diferente intre copii alaptati si cei nealaptati, despre orice ar putea avea legatura cu subiectul asta. Mai mult, am cascat ochii si urechile la povestile prietenilor cu copii, punand intrebari conexe despre stilul de parinteala adoptat ca sa inteleg ce fac ei altfel. Am profitat si de grupurile de FB pe care sunt si am citit povestile tuturor apropo de somn. Cred ca am adunat informatii pentru o carte intreaga, pacat ca e doar o „cercetare” pur observationala. Poate, la un moment dat, o sa fac una stiintifica…

Iaca si concluziile mele.

Fiecare copil e unic, exact cum fiecare familie e unica. Ce e tolerabil pentru unii, poate fi complet intolerabil pentru altii.

Multi isi compara inca copiii cu cei ai vecinei, cumnatei, necunoscutei de pe strada si, in momentul in care copilul lor nu doarme toata noaptea comparat cu ceilalti, clar fac ei ceva gresit. Fix asta e intrebarea pe care o adreseaza „ce fac gresit de copilul meu nu face asta?”. Nimic! Nu va mai invinovatiti ca nu ajuta pe nimeni!

Fiecare mama reactioneaza altfel la oboseala. Sunt femei care mai au un pic si se prabusesc din picioare dupa 3 nopti nedormite, sunt altele care o duc asa ani verzi. Clar capacitatile cognitive au de suferit, dar cica dupa ce iesim din faza asta o sa fim super femei, super productive, super mai stiu eu ce. 😃

Doar pentru ca unii copii reactioneaza la o anumita metoda de sleep training nu inseamna ca toti o sa reactioneze asa. Doar pentru ca un bebe doarme din prima singur in patut nu inseamna ca toti vor dormi sau ca trebuie sa doarma. Doar pentru ca un copil e pe lapte praf nu inseamna ca va dormi mai bine decat unul alaptat. Intarcarea nu e o garantie pentru somn… Asadar, nu exista reteta universal valabila!

Si, cel mai important, somnul e o achizitie care se intampla cand e copilul pregatit. Exact ca si mersul, vorbitul, mancatul etc. La unii se intampla mai repede, la altii mai tarziu. Daca nu e pregatit, oricat l-am forta noi, tot la „proastele” sale obiceiuri o sa revina.

Sleep training, de la cea mai blanda metoda pana la lasat copilul sa planga singur in camera, poate da rezultate sau poate nu. Poate pentru cateva luni functioneaza, apoi iar se rupe filmul de la un dinte, un salt mental, o boala, o regresie a somnului. Din nou, depinde de copil.

Si acuma sa va povestesc de somnul Bulbucului, ca azi dimineata am avut o revelatie. 😊)))) Ba chiar o epifanie.

De cand am adus-o acasa de la maternitate domnisoara a refuzat sa doarma singura. In primele trei saptamani ba chiar a dormit doar pe noi. Nu exagerez! Am incercat sa o punem in patut, era tragedie. Dupa prima tura de plans cu noi incercand sa o linistim fara sa o luam din patut, am decis ca nu e pentru noi asa ceva.

Dupa trei saptamani s-a dat jos de pe noi si a acceptat sa doarma langa noi. Intre noi, mai exact. Partea naspa la toata faza asta: eu nu am reusit sa o alaptez din culcat. Ma ridicam in fund si o puneam la san.

Patutul ei a fost cand legat de pat, cand strans, cand montat ca la carte. Am incercat sa o obisnuiesc sa doarma in patut la un brat distanta de mine. A functionat atat de bine ca si acum doarme lipita de mine. Peste noapte se invarte, se rostogoleste, face ce face si tot in scobitura bratului meu cu nasul infundat in sani sfarseste.

Am incercat si sa o obisnuiesc sa doarma singura peste zi in patut. Adica face asta de la 4,5 luni la cresa, de ce nu ar face-o si acasa?! A functionat de pe la vreo 6 luni la 8, cand a escaladat in patul mare si a picat in bot pe podea. De atunci, acasa in timpul zilei doarme doar cu mine / pe mine. Sau pe altcineva, in caz ca eu sunt plecata.

De pe la 5 luni a inceput o faza ciudata rau cu somnul… Si-a redus progresiv perioada cat statea adormita fara ajutor. Adica fara san. De la 3-4 ore legate am ajuns, pe la 8 luni, la maximum o jumatate de ora. Statea adormita toata noaptea doar mufata.

Pe la 8 luni, adica de Craciun in 2015, am decis sa o mutam in camera ei ca poate ne deranjam reciproc pe timpul noptii. In prima noapte s-a trezit din 2 in 2 ore. Stai ca-i bine! Noaptea urmatoare din ora in ora… Am incercat plan asistat fix doua reprize, pana cand am vazut ca ea chiar era super stresata numai cand isi dadea seama ca vreau sa o pun iar in patut. Am incetat si am sfarsit dormind pe o saltea de burete la ea in camera, cu ea in brate si mufata.

Nu am vrut sa renunt la idee asa ca in ziua de Anul Nou noi cumparam un fotoliu pat care costa cat un rinichi cu speranta ca incet, incet (maximum o luna) o obisnuim sa doarma singura. Mda… In luna urmatoare am luat o saltea normala lata de 90 cm pe care am sfarsit dormind impreuna cu ea luni intregi.

Intre timp am decis ca ok, e acceptabil sa dorm cu ea, ba chiar imi place, dar nu e acceptabil sa ne trezim atat de des. Asa ca am trecut la aplicat The No Cry Sleep Solution, singura „metoda” de sleep training pe care am considerat-o acceptabila. A functionat relativ bine. In sensul ca avem o rutina de seara bine stabilita si ca a ajuns sa se trezeasca doar cam de 4-5 ori pe noapte. Dupa o luna m-am oprit eu din aplicat in toiul noptii ca eram rupta de oboseala: sa monitorizezi la cate ore se trezeste, sa ii scoti sanul din gura etc. e destul de obositor.

Intre timp, adica de la 10 luni la 2 ani, deci in 14 luni, s-au mai schimbat cateva lucruri. Ne-am relocat in patul mare pentru ca acum vreo cateva luni pur si simplu a inceput sa se trezeasca in toiul noptii si sa urle ca vrea sa plecam din camera mica. Se trezeste doar de 2-3 ori pe noapte. De cand a inceput sa vorbeasca, nici macar nu mai miorlaie, doar cere ce vrea – lapte, apa sau tzitzi. Inca are o ora de foiala inspre dimineata cand, de cele mai multe ori, ramane adormita doar cu tzitzi. Lucram la asta… Dar seara adoarme langa mine fara ajutor special.

Bineinteles, acum e in faza de toddler care e foarte ocupat si seara ar face orice decat sa doarma. Viata e muuuult prea interesanta. Dar ne mentinem fermi pe pozitii cu rutina de seara. Rutina pe care o vom aplica si la Gulie de la bun inceput.

Rutina noastra de seara: la ora 8 (a fost 7 la inceput) mergem si ne spalam pe dinti, intrerupem orice activitatea galagioasa, stingem luminile puternice. Eu ma bag in pat si ii spun / repet ca nu ma mai dau jos de acolo indiferent ce vrea ea. Ea mai face un pic naveta pana la tat-su si inapoi, mai canta, imi mai povesteste diverse. Dar, de obicei, la 9 e deja adormita. Daca nu e adormita si are chef de joaca in pat dupa 9, o dau jos in mod repetat si o trimit in alta camera – ii explica ca in pat la ora aia dormim, ne jucam dincolo (unde e intuneric si oricum ea vrea cu mine). Intelege repede. 😉

Vad imbunatatiri, astept o singura trezire pe noapte. Cred ca o sa fac un dans hula hula in mijlocul strazii. 😃

In tot timpul asta, copiii prietenilor au trecut si ei prin diverse faze. Unii dorm singuri de la 5 luni, altii au facut sleep training si dupa cateva luni au sfarsit in patul parintilor, altii dorm in camera lor dar tot se mai trezesc de cateva ori, altii au fost intarcati si nu e mai bine etc.

Si revelatia diminetii…

Aseara s-a culcat tinand o anume jucarie in mana. Sa spunem ca e un peste. Am indepartat-o usor peste noapte ca e genul zdranganitor. Azi dimineata cand a deschis ochii primul lucru pe care l-a spus si l-a cerut a fost pestele.

Nu e prima data cand deschide ochii si prima conexiune e cu ceva din seara precedenta. Ba chiar uneori mai imi si povesteste chestii peste noapte.

Ceea ce m-a dus cu gandul la faptul ca creierul sau nu doarme. E un bazzzzz continuu acolo, o multitudine de conexiuni care ajuta la invatare. Si daca creierul e atat de activ, cum ar putea sa doarma lemn?! Adica, copilul meu in particular, e mai preocupat de alte chestii acum decat de a invata sa doarma legat si sa lege ciclurile de somn fara ajutor.

Ce vreau sa va spun e sa nu va mai uitati in ograda vecinului si sa credeti ca brotacul lui e etalonul pentru somn (sau pentru orice altceva). Copilul vostru e unic, chiar si fratii dorm diferit unul de altul. Si sa nu mai plecati urechea la sfaturile sau carcotelile altora. Daca voi nu simtiti ca trebuie sa schimbati ceva, nu e problema altora de cate ori pe noapte vi se trezeste copilul! Eu chiar am rugat familia sa nu imi mai planga de mila si sa nu ne mai dea sfaturi atata vreme cat eu nu ma plang. Este strict problema noastra (eu+Mr.G+Bulbuc+Gulie) cum si in ce fel dormim.

Daca simtiti ca trebuie sa schimbati ceva, informati-va inainte. Analizati metodele, vedeti cum le puteti adapta familiei voastre. Si nu plecati urechea la cum va judeca altii pentru ce metoda ati decis sa aplicati. Fiecare cu borsul sau!

Curaj! Nu am vazut inca adolescenti care sa se mai trezeasca de enshpe ori pe noapte sa ceara apa, lapte, tzitzi.

 

P.S. Am incercat si biberoane cu lapte praf in toiul noptii sau la culcare. Rezultatul a fost doar ca ma enervam eu.