Cu tufa de morcovi la purtator

Mi-am petrecut jumatate din ziua de sambata bocind. Rau de tot. Ca am constatat ca Spock are o galma pe falca, am fost de urgenta la veterinar si optiunile nu erau cele mai bune.

Ori tumora, ori un abces. Clar la tumora nu mai ce face. La abces parca mai e o sansa, depinde cum e localizat, acces etc.

A fost programat la anestezie, radiografie si potentiala interventie chirurgicala pentru marti. Ei, de sambata pana marti dimineata am trecut prin multe faze. De la plans in hohote si suspinat toata ziua de sambata, pana la acceptarea unor decizii marti dimineata.

Sambata nu prea vedeam vreo parte pozitiva. Adica tumora clar nu suna bine. Si stai si te intrebi unde pui punct si cum decizi ca a venit momentul. Unde se opreste egoismul meu si incepe binele lui?!

Asta pana am reinceput sa-i dau de mancare cu seringa sau direct de pe deget si sa vad ca baiatul meu are chef sa manance, ba chiar arata mai bine dupa o portie zdravana de Critical Care. Si ca e zglobiu si la fel de maraitor si urmaritor de Data ca de obicei.

Duminica ma intrebam cum procedam daca se dovedeste a fi tumora. Oare ar fi mai bine sa sfarsim totul marti cat e sub anestezie?! Mr. G a zis NU raspicat. Ca atata vreme cat mananca si e zglobiu, sa lasam porcul in pace.

Când am vazut duminica seara ca mai si luase 30g in greutate deja plângeam de fericire.

Bineintele, in tot timpul asta am facut research nebun despre abcese pe Internet. Ca despre tumori era clar ca nu mai am ce cauta. Am vorbit cu posesori de adaposturi si un alt veterinar, cautam toate optiunile. Sa stiu la ce sa ma astept. Tot nu am aflat tot… Dar macar am aflat ca e mai bine sa ii lase incizia deschisa, sa curatam acasa ca sa se vindece de la interior.

Marti l-am luat cu mine la munca. Pana l-am dus la veterinar a stat lungit pe genunchii mei, relaxat nevoie mare. Pentru un porc nebun ca Spock, asta e ceva. Sa stea doua ore calm pe genunchii mei e nemaipomenit! Deja ma gândeam ca e felul lui de a-si lua la revedere. Deh, femeie nebuna!

Ideea e ca l-au operat pentru ca s-a dovedit ca era abces. Unul scarbavnic, adanc rau. I-au sectionat si muschiul ca sa ajunga la el, are falca deschisa si muschiul cusut pe dinafara ca sa nu se inchida rana sa pot curata.

Arata Spock de parca e iesit din Noaptea mortilor vii. Ras pe jumătate de falca, taiat, cu sange uscat… Când l-am vazut prima data m-am albit. Aseara, de cate ori ne arata partea aia de cap, ne lua cu frisoane. Bulbuc imi tot explica ca porcusorul are buba si il doare. Cred, maica, dar nu am ce sa-i fac. 😦

Eu am cerut sa lucrez 2 zile de acasa ca sa pot sta cu el, sa il curat, sa il alimentez, sa ii dau tratament, sa ma asigur ca nu pateste si altceva. Mai ales ca e si suparat ca l-am separat de colegul lui de camera. O sa intru in analele Bruxellesului ca prima nebuna care a cerut sa munceasca de acasa ca sa isi grijeasca porcul in convalescenta.

O colega de-a lui Mr. G ba chiar s-a oferit sa aiba si ea grija de el, in caz ca nu vrem sa il lasam singur acasa si Mr. G decide sa-l duca cu el la munca. :O

Deocamdata urmarim doua chestii – sa reinceapa sa manance singur, ca de doua saptamani nu si-a mai utilizat falca si risca sa i se anchilozeze pe viata (Nu ar fi deloc bine!) si sa ii curatam bine de tot gaura ca sa nu se mai formeze alt abces. Daca cu mâncatul ne putem da seama daca e ok sau nu, cu gaura aia e cu cantec, putem doar sa speram.

Azi dimineata a ros singur 4 pelete. Am fost tare fericita. Acum incerc sa-mi fac curaj sa-i bag ser fiziologic in gaura. Tremura chilotii pe mine.

(Da, stiu ca-s gravida si, vai, sa nu ma consum! Dar pentru mine Spock e parte din familie, responsabilitatea noastra, si atata vreme cat mai are zile de trait trebuie ingrijit. Si sentimentele mele, de la tristete profunda la bucurie imensa ca a mancat 4 pelete sau a luat 30 de grame, trecând prin frica ca trebuie sa il curat, sunt chestii normale pe care sper sa le inteleaga si Gulie si Bulbuc când or fi mai mari si cu creierele dezvoltate cum trebuie.)

Gata! Nu mai avem scapare. Trebuie sa ii curat rana. 😦