Sa ne distram cu Bulbuc

Cum majoritatea momentelor super amuzante din viata noastra sunt legate de ea, hai ca impartasesc cateva si cu voi.

Fii-mea are o problema cu sosetele. Nu de azi, de ieri, ci de la 5 luni cand a invatat sa si le scoata. Si sa le molfaie cu sarg facandu-le inutilizabile. Nu am insistat niciodata sa le poarte daca ea nu a vrut, nici nu am bagat-o cu forta in faimosii strampi. Dar i le lasam la vedere si le cerea cand avea ea chef, mai ales pe timp de iarna.

Ei, sambata zapada si temperaturi putin sub zero si la noi. Iesim la plimbare, voiam sa ii pun cizmele de cauciuc asa ca i-am dat sosete subtiri si peste o pereche de sosete de lana. Le-a acceptat fara sa vocifereze. Cand ne-am intors acasa ma gandeam ca o sa le arunce cat vede cu doi ochi. Nu, nu! Le-a purtat vreo jumatate de zi de ne cruceam prin casa cand o vedeam. I-am si facut cateva poze ca sa ramana pentru posteritate.

Tot sambata am iesit la plimbare de doua ori. Ambele dati Bulbuc a fost incaltata cu doua cizme diferite.

Acu’ vreo doua luni am pierdut o cizma. I-am luat altele asemanatoare. Adica tot albastre, dar de „piele intoarsa” si cu ceva imprimeu la spate. Pe cea desperecheata am ascuns-o si o tinem doar, doar apare si surata, ca Mr. G e convins ca e prin casa pe undeva. Numai ca Bulbuc e plina de resurse si o gaseste din cand in cand. Uneori doar defileaza incaltata cu ea prin casa.

Dar sambata a vrut sa iasa cu cizma aia la plimbare. Doar cu ea. Am reusit sa o conving sa mai ia una si in celalalt picior, chiar daca diferita. Si asa am defilat prin parcuri si prin cartier. Ma bucur doar ca am reusit sa o conving sa ia doua cat de cat asemanatoare si nu a ales una albastra de piele si una verde de cauciuc…

Duminica deja eram resemnata si ma intrebam ce o sa-i mai bubuie capul. Nu mare mi-a fost mirarea cand a inceput sa se deseneze cu pixul pe maini si pe picioare. Iar cand mi-a cerut sa ii desenez bebe si avion pe picioare m-am conformat rapid.

Oricum, e in faza „avion” – are un balon-avion de la Brussels Airlines pe care il adora si il cara peste tot. Si ma pune sa i-l desenez de cate ori prinde ocazia.

Nu-i numai lapte si rasete viata cu ea. Ca sambata am bagat-o in casa in urlete si suspine ca voia sa ajunga la „becu” de pe turnul de televiziune RTBF. Daca era dupa ea, traversam autostrada asa printre masini si mergeam ata la bec. Dar a inteles repede ca si autostrada se trece ca orice alta strada, pe la zebra (dap, ploada mea trece strada doar pe la zebra 😀 ), asa ca a venit ea cu un plan de ocolire ca sa ajunga la trecearea de pietoni…

In rest, va jur ca e cel mai dezbracat copchil de la cresa. Or fi zicand astia ca nu avem bani de caciuli si fulare… Ca e singura care nu poarta asa ceva. Si facem cam 30-40 de minute pe jos pana acasa seara.

(De la cresa pana acasa sunt fix 300m, dar are dreptul sa aleaga traseul pe care ne intoarcem, sa se opreasca in statia de autobuze si sa le faca cu mana, sa analizeze pietricele etc.)

Mai zic doar ca aud destul de des ca „e greu cu copii mici, dar trece”. Eu prefer sa tratez totul cu amuzament. Si sa ma bucur de ea. Adica de viata. Si de copii. Asteptam sa fie doi zvapaiati misunatori prin casa. 😀

(Da, astept sa treaca si perioada lor de dependenta fata de mine, dar stiu ca mai dureaza vreo cativa ani. 😉 )

Deci, life with her / us is never boring! 😀