Jurnal de Belgia · Opinii

Fiecare citeste ce are nevoie sa inteleaga

Comunicarea in scris e mare curva, scuzati exprimarea. Stiti de ce? Pentru ca nu ai cum sa stii ce fata facea cel care a scris cand asternea cuvintele alea pe hartie. Si nici ce ton folosea in capul sau.

Componente importante ale unui mesaj in comunicarea verbala sunt mimica / gesturile si tonalitatea vocii. Daca i-as spune acum cuiva „esti o vaca incaltata!”, ar conta foarte mult felul in care as rosti cuvintele. Si contextul. Ca daca e prietena cea mai buna si tocmai radem despre cum i-a dat cu flit ultimului boyfriend, sigur nu e o jignire. Dar daca e functionara de la nu stiu ce ghiseu pe care o vad prima data in viata mea, cu siguranta intentia ar fi jignitoare.

In scris, in articole scurte de genul celor de pe blog, nu prea avem aceasta posibilitate. Adica e clar ca eu cand scriu poate folosesc un ton jucaus in mintea mea. Sau unul suparat. Dar cititorul nu prea are de unde sa stie asta. Si chiar daca as anunta de la bun inceput ca, de pilda, ma sparg de ras in timp ce scriu aceste randuri, cati dintre voi ati face la fel citindu-le? Probabil niciunul, ca nu ati intelege ce e asa de amuzant.

Alta e o carte care se intinde pe multe pagini, dar si acolo exista posibilitatea de a interpreta altfel spusele autorului.

De pilda, cand am scris despre cum paseam in varful degetelor ca sa ies din camera sa fac pipi cand Bulbuc era inca mica si dormea doar pe noi, am primit un comentariu pe care nu l-am inteles. O alta mama (presupun) imi spunea ca eram prea mandra si ca imi facusem eu cine stie ce planuri de libertate si uite cum copilul ma tine acum arestata la pat. Va jur ca nu am inteles nici pana azi de unde a scos un astfel de comentariu la o postare pe care eu o credeam super amuzanta.

Au mai fost momente in care am scris despre varii subiecte ca o constatare, nu ca o plangere solicitatoare de sfaturi. Ba chiar si mentionam asta. Cu toate mentiunile mele, unii cititori se grabeau sa-mi planga de mila si sa imi ofere sfaturi. Care oricum sunt ciudate ca nu ma stiti in viata reala si ce scriu pe acest blog nu reprezinta toata viata mea.

Si am tot stat si m-am gandit, ca asa sunt eu mai reflexiva din fire. Alte puncte de plecare ale concluziilor mele au fost si comentarii destul de frecvente citite pe alte bloguri, gen „vai! ma regasesc 100% in ce scrii!”. Sau ce simt eu cand re-citesc o carte. Adica diferenta dintre senzatia de prima data, de a doua oara sau de a treia…

Concluzia mea e ca fiecare intelege ce are nevoie sa inteleaga. Adica daca un cititor e intr-o faza mai trista a vietii sale, foarte probabil va intelege ca ma plang. Chiar si acum va intelege ca ma plang de deficienta asta de comunicare si primul impuls va fi sa-mi lase un comentariu care sa exprime cumva si tristetea lui personala.

Daca altcineva trece printr-o perioada mai anxioasa, foarte probabil ca se va intreba cine ce mi-a mai zis de data asta de am scris o astfel de postare.

Si mai probabil, multi veti simti nevoia sa-mi lasati comentarii in care sa-mi spuneti sa-i ignor pe cei care nu inteleg sensul postarilor mele. Nu am, maica, cum sa va ignor. 🙂

Daca maine va voi povesti despre mica mea criza de isterie de sambata, provocata de o actiune a Bulbucului, si va voi spune ca inteleg mai bine tantrumurile lor, cineva se va gasi sa-mi explice ca nu stiu sa impun limite si ca sunt prea laxa in educatia ei. Multi nu vor intelege ca descriu respectiva intamplare pentru a exemplifica cum se simt si ei cand ii apuca pandaliile, ci ma vor compatimii din multe motive doar ale lor pe care le vor transpune in povestirea mea.

Inca ceva. Am constat ca multa lume are impresia ca bloggerii care scriu despre intamplari reale isi pun toata viata pe blog. Ca doar ce sciru pe blog li se intampla, ca sunt doar cum se prezinta in on line. (Ma refer la bloggerii care nu scriu despre fashion, bucate in cratite sau mai stiu eu ce alte subiecte care implica prea putina insirare personala in on line.)

Nu-i asa! Ni se intampla mult mai multe. Dar punem, de obicei, pe „hartie” lucrurile care credem noi ca i-ar ajuta/interesa pe altii. Depinde de scopul de moment al fiecaruia dintre noi.

Sunt foarte mari sanse ca un blogger foarte tare in clanta care injura, taie si spanzura, sa fie un mult mai calm in viata de zi cu zi si sa nu-l recunoasteti daca-l intalniti. Exact cum e posibil sa dati prin oras peste vreo bloggerita de fashion complet nemachiata, in pantaloni de trening si slapi si un tricou lalau.

Blogurile sunt doar o parte din noi. Aia care nu cuvanta. Aia care exprima ce avem noi chef sa punem in online.

Eu una sunt multumita ca unii reusesc sa defuleze anumite frustrari citindu-mi elucubratiile mentale. Si sunt si mai multumita cand unii mai si invata ceva din tot ce scriu eu aici. Nu ca as detine adevarul suprem…

Anunțuri

2 gânduri despre „Fiecare citeste ce are nevoie sa inteleaga

  1. Nu sunt nici trista, nici anxioasa, nici nu iti voi spune sa ignori comentariile aiurea. Zic doar ca mi-a placut articolul si am inteles perfect ce ai vrut sa zici 😀 e adevarat ca citim si simtim prin prisma starii la momentul respectiv. Mi s-a intamplat si mie sa fiu impresionata de cat de mult ma regaseam in anumite articole pe diverse siteuri, iar cand le reciteam peste o perioada de timp ma lasau rece.

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s