Chestii, trestii...

Obositor, dar amuzant

Dupa cum se poate observa pe blogurile mele, scriu in salturi si cu intermitente. Iar cand scriu, de multe ori, reiese oboseala din vorbele mele. Nu ma plang, noi am ales sa urmam calea asta si nu alta apropo de felul in care ne crestem copilul.

Nu am fost niciodata topita dupa ideea de maternitate, nu am simtit ca m-am ridicat la cer cand am ramas gravida si nici nu am plutit pe norisori pufosi cele noua luni de sarcina si inca cateva dupa. Oricat au incercat unele femei din anturajul meu sa ma convinga ca e cel mai frumos lucru din lume, eu simt altfel si asta e. Mai simt si altele altfel, deci nu sunt singura „dezaxata”.

Am facut-o pe Bulbuc din dorinta de a creste si educa un om mai bun ca mine. Nu ma simt doar mama, ba chiar uneori simt ca mamicia asta imi ocupa cam mult timp si energie si am impresia ca ma lupt sa raman la suprafata si sa mai respir o gura de EU. Incerc din rasputeri sa impac si capra si varza, sa mai fac lucruri si pentru mine.

Mi-e dor de nu mai pot de o jumatate de ora de liniste in care sa stau cocotata pe spatarul canapelei cu o cafea in mana si sa le fac poze la porcusori. Sunt pe cale sa obtin asa ceva in week-enduri, trebuie doar sa mai am putintica rabdare.

Bulbuc nu e un copil solicitant in sensul ca plange tot timpul, nu vrea nimic si nu ii face nimeni pe plac. Din contra. E un copil vesel, care nu se plange cand o las la cresa, mananca orice daca ii e foame (si chiar daca nu ii e, ca e pofticioasa), relaxata si asa mai departe. Pe de alta parte inca nu doarme legat noaptea. Are nevoie de mine ca sa readoarma intre ciclurile de somn. Si adevarul e ca solutiile care implica plans in toiul noptii nu ne surad, asa ca dam inainte si asteptam sa i se maturizeze somnul cand o simti ca e momentul.

Mai mult, cand e cu noi acasa e in priza! Ar vrea, daca s-ar putea, sa fim tot timpul impreuna, sa iesim la plimbare, sa facem o groaza de lucruri simpatice. Simpatice pentru ea. Ca daca ma trezeste din voleu la 6.45 sambata dimineata si la ora 7.15 deja e in fata usii de la intrare solicitand sa iesim la plimbare, ma simt de parca m-a luat uraganul pe sus si dureaza un pic sa imi revin. Cam jumatate de zi si vreo doua cafele baute pe fuga.

Am ales sa fiu cu ea si langa ea in momentele in care suntem impreuna acasa. O iau cu mine peste tot, o las sa-mi doarma in brate, mananc cu ea. Pentru ca e perioada in care are nevoie de mine.

Sunt obosita, uneori functionez la limita supravietuirii. Am existat cateva luni doar cu ajutorul ciocolatei. Multa Milka cu alune intregi. Multa! Cate 1500 cal pe zi din asa ceva. Si totusi sunt mai slaba decat inainte de a ramane gravida cu ea.

Dar imi place ce iese. Imi place ca Bulbuc stie ca sunt acolo pentru ea, imi place ca atunci cand trece printr-o perioada mai dificila din punct de vedere mental vine si se lipeste de mine ca sa isi incarce bateriile. Suntem amandoi constienti (Mr. G inclus) ca inca e la varsta la care e puternic legata de mine. Si nu ne deranjeaza. Pentru ca vedem „imbunatatiri” de la o zi la alta.

De cand a invatat sa mearga, il scoate pe tat-su la plimbare in week-end. Si uite asa o sa mai am si eu timp sa fac poze la porcusori.

Pe de alta parte, fata de cat de obositor este, este si muuult mai amuzant. Mai ales ca singurele limite pe care i le-am impus pana acum au fost cele ce tin de securitatea ei si a altora. Asa ca are fata mana libera la facut sotii.

De pilda sambata seara, cu un ultim puseu de energie inainte de somn, si-a aruncat smechereste o bluza pe umeri, m-a pus sa-i dau o caciula pe cap (era un friiig la 20 de grade!!!) si a plecat sa-l caute pe tat-su. La gasit repede, apoi s-a intors in camera ca sa-si ia si pantalonii intr-o mana. Imbracata fix asa a dat doua ture de casa. Are doar 14l, da?! Nu am apucat sa fac poze ca eram ocupata sa ma rup in doua de ras.

La masa isi mananca atat de tacticoasa afinele incat ma pufneste rasul (pe infundate) cand o vad. Si mai amuzant e dimineata cand imi mananca jumatate din mancarea din farfurie.

E o guraliva si jumatate. Cand incepe sa se ciondaneasca cu noi sau sa ne povesteasca diverse, nu se mai opreste.

Ii place sa se bage sub pilota si sa se taraie ca o rama pana in partea cealalta. Rade in hohote chitaite cand da de degetele mele de la picioare.

Si as putea continua pana maine cu poznele ei. Noi stam si ne uitam amuzati la ea.

Asadar e obositor. Nu o sa mint pe nimeni, cu atat mai mult pe mine. Dar e si foarte amuzant. Incredibil de amuzant uneori. Si stiu ca merita tot efortul.

Anunțuri

5 gânduri despre „Obositor, dar amuzant

  1. I know. Da e mai misto sa fii matusa, jur. Ieri mi-a intors toate lucrurile din casa pe fata si pe dos si le-a pus la loc in timp ce ii innodam tulle-ul pentru ca ii faceam un tutu – ca ii la varsta la care deja ii plac rochitele si fustitele…si-i indragostita de o rochita cu elsa – foarte plasticoasa si chimica – primita cadou si pe care numa cand o vad fac bube pe piele :)) Reactia ei cand si-a tras fusta pe ea si-o tras 5 piurete, instant m-o lasat fara aer…Dupa am luat-o de mana si dus-o jos la muma-sa si gata, vorba ta – vreme de stat cu cainele in brate si uitat la film. Quality time si-a ei cu mine si al meu cu ea, dar fiecare cu casa si biscuitii ei :))

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s