Cica sunt o mama prea relaxata

Disclaimer: Aceasta postare nu este un indemn la neglijenta sau la a nu imbraca copiii, a nu-i duce la medic sau a nu le urmari dezvoltarea in general. Este doar un indemn la o abordare mai relaxata a problemei, la a intelege ca nu-i nevoie sa-i incotosmanim ca sa fie sanatosi, ba chiar din contra, si ca ar fi bine sa credem medicul pe cuvant cand ne spune ca nu-i nevoie de medicamente pentru simplii muci.

Sunt mama incredibilei si minunatei Bulbuc de 13 luni si vreo saptamana. In timpul asta mi s-a spus de cateva ori ca sunt o mama (prea) relaxata. Ba chiar am fost intrebata daca sunt sigura ca e primul meu copil, caci de obicei relaxarea asta se instaleaza abia pe la al doilea sau al treilea urmas.

Eu banuiesc ca mi se trage de la porcusorii de guineea care au jucat cumva rolul de prim si al doilea copil (au venit cate doi la distanta de un an, deci se potriveste cumva…). Nu de alta, dar cand alergi cu porcusorul in brate la urgente la 9 seara ca e in mijlocul unei crize de epilepsie, mucii copilului ti se par parfum.

Oricum ar fi, ideea e ca, dupa ce ti se spune de vreo cateva ori ca esti (prea) relaxata, uneori chiar pe un ton usor acuzator de parca ai fi facut ceva rau, incepi parca sa te intrebi daca o fi ceva gresit cu tine. Concluzia mea e ca nu, totul e in regula cu mine. Confirmarea vine din starea generala a sus numitei Bulbuc, care pare tare multumita cu viata ei.

Dar ma gandesc ca poate ar ajuta alte mame sa stie ce inseamna pentru unii „prea relaxata” si de ce cu consider ca nu sunt asa, cu conotatia negativa aferenta.

Caciulitele si imbracatul

Cat a fost bebelus mic mic (a se citi pana pe la vreo 2 luni) avea niste scufii de stateau asa pe varful capului si acopereau putin din varful urechilor de naparca. Nu, nicio caciula care sa se lege sub barbie. Mai mult, nicio caciula tricotata care sa fie pusa peste cele de bumbac. Ba chiar cand era mai caldut afara, cam asa peste 15 grade, iesea din casa cu pletele in vant, ca asa-i sade bine unei domnisore cochete.

Nici la capitolul pulovere si sosete groase nu a stat mai bine. De obicei o imbracam cu un body si o bluza mai subtirica tot de bumbac. Daca bodyul e cu maneca lunga, musai bluza de deasupra e un tricou cu maneca scurta.

Cu sosetele are fata o problema crancena de cand era mai mica. Avea vreo 5 luni cand a inceput sa si le scoata si sa le molfaie. Cand o gaseam noi, sosetele erau deja fleasca. Asa ca am renuntat la batalie. Pe la 8 luni deja am inceput sa o lasam cu totul in pace. Daca si le lasa ea in picioare, era ok, daca nu, noi nu insistam. De pe la 10 luni imi cere singura sa i le pun daca simte ca ii e frig (vine cu ele in mana la mine si zice foarte vehement „adai ! adai”).

Mentionez ca sunt o mama purtareata si cand iesim din casa e tot timpul in aceeasi geaca cu mine, deci nu vad de ce i-as mai pune ceva si mai gros pe ea.

Mucii si tusea

Primii muci i-a facut la o luna. A scapat, desi am continuat sa o scot din casa zilnic cu tot vantul nelipsit din Belgia.

Apoi a inceput cresa si mucii au devenit o constanta in viata noastra. Dar, pe langa muci, a aparut si tusea. Am avut vreo doua episoade serioase care au tinut cateva saptamani (intre doua si trei). La primul episod am mers la medic numai dupa ce au insistat bunicii. Am fost trimisa acasa fara tratament, caci era o banala laringo-faringita.

Al doilea episod idem si la fel, dar, din nefericire pentru ea, a fost dublat de o otita. A primit tratament doar pentru otita, a scapat in termenul regulamentar. (Nu, otita nu se face de la apa care intra in urechi la baie! Si nici de la celebrul curent. Asa ca nu-i nevoie sa scociorati copilul cu betisoare in urechi. Daca vreti detalii, va dau linkuri ca sa vedeti principalele cauze pentru otita la copiii sub 2 ani.)

La a treia tura de tuse, desi avea peste un an si as fi putut insista pentru siropuri, am ramas la fel de pasnici si singura chestie pe care am facut-o au fost aerosolii cu ser fiziologic. Cum fata nu suporta masca pe fata, i-am dat direct tubul in mana si s-a apucat de fumat nargilea. Nu am insistat cu masca ca nu ajungeam nicaieri: ea urla ca din gura de sarpe, eu ma enervam. Asa ca am lasat-o sa se distreze si am impuscat doi iepuri dintr-o lovitura.

Diversificarea si mancatul

Problema mea cea mai mare nu a fost ce si cum ii dau, dar cand incepem. M-au zapacit de cap toate vocile vehemente care urlau ca din gura de sarpe „dupa 6 luni!!!”, desi in Belgia mi s-a spus clar ca pot incepe orcand dupa 4,5 luni. Pana la urma am inceput cand a vrut ea, adica fix de cand s-a uitat cu pofta in ochi la banana mea si a fost in stare sa o mestece si sa o inghita. Apoi a cerut mai mult.

Ce a urmat e istorie. A primit legumele cum se nimerea, recte ce era in meniu la cresa, fara nicio regula de trei zile sau mai stiu eu ce. Alergenii i-a primit dupa 6 luni si tin minte ca in ziua in care a facut 6 luni calendaristice eu eram cu un kiwi auriu in fata ei. Si ouale i le-am dat cu totul de la 7 luni. Capsuni, alune, nuci si alti alergeni i-a primit inainte de un an. Un copil predispus la alergii, le va face si inainte si dupa un an. Iar noile cercetari medicale (asa din ultimii 3 – 5 ani) arata clar ca introducerea alergenilor  inainte de un an scade riscul aparitiei alergiei.

Iar cand a vrut ea sa manance cu mana ei, am lasat-o cu draga inima si am trecut peste toate fricile cu „se face mizerie in casa”.

Cat despre teama de inec, o sa tot repet asta: inecul si gagul sunt doua lucruri diferite! La gag nu te bagi, la inec te bagi cat de repede poti. Palmele pe spate date asa la intamplare pot face mult mai mult rau decat bine. Un curs de prim ajutor pentru bebelusi este imperios necesar! Daca nu aveti unde sa-l faceti, cereti insistent pediatrului sa va explice cum interveniti in caz de inec si ce trebuie sa faceti in cazul unui stop respirator. Toate astea nu au nicio legatura cu diversificarea, ci cu starea de bine a bebelusului care se poate ineca cu orice, de la mancare pana la o moneda gasita pe jos.

(Paranteza lunga. Am descoperit acum doua zile cu stupoare ca toate indicatiile apropo de varsta la care se incepe diversificarea sunt rastalmacite cat cuprinde. OMS zice ca se incepe „around 6 months”, deci in jurul varstei de 6 luni, nu dupa 6 luni. ESPGHAN zice ca trebuie, adica musai, intre 17 si 26 de saptamani. Si imi amintesc ca am numarat de 5 ori pe calendar saptamanile de la nasterea Bulbucului, adica 9 mai, si 26 ma scotea undeva pe 23 septembrie, deci nu pe 9 octombrie cum m-as fi asteptat. Ei, am fost lamurita marti ca 26 de saptamani reprezinta fix jumatate din 52, adica numarul total de saptamani din an. Deci, matematic reprezinta 6 luni. Si diferentele apar din cauza de februarie care e scurta si lunile de vara care sunt mai lungi. In plus, noi studii medicale indica ca nu ar fi ok sa treaca varsta de 26 de saptamani caci se inchide fereastra in care atat creierul, cat si stomacul lor sunt in forma cea mai buna pentru introdus solidele. Poate o sa scriu la un moment dat un alt articol pe tema asta cu linkuri cu tot.)

Dezvoltarea in general

Bulbuc s-a asezat in fund ca lumea pe la 8 luni. Dupa ce a descoperit ca daca se ridica in picioare trebuie sa se reintoarca usurel pe sol ca daca isi da drumul ca o bolostanca se loveste la tartacuta. Noi nu am asezat-o intre perne sau pe vreun scaun special. Chiar si cand manca o puneam intr-o pozitie usor inclinata sau o tineam in brate ca sa nu fie nevoita sa isi forteze spatele.

Nu am grabit-o, ca e ea destul de grabita. Nu statea in fund, dar patrula prin toata casa de la 5,5 luni.

Intre timp a invatat sa se catere pe fotolii, sa se dea jos de pe canapea si din pat, sa se aseze in biblioteca, sa deschida dulapuri… Si noi o lasam in pace, caci am vazut ca poate. Bineinteles ca imi mai aud cate una de genul „vai! Daca pica?!”. Pai, sa ne lamurim. O sa mai si pice ca altfel nu are cum. Si foarte probabil ca o sa pice chiar facand lucruri pe care le-a mai facut de zeci de ori, dar nu am cum sa o protejez de tot si de toate.

O lasam sa isi manance biscuitii pe care ii scapa pe jos in casa, o lasam sa guste frunze, pamant si nisip. O ducem in parc, o punem in iarba si ea se joaca fericita.

Nu ne-am panicat ca la 11 luni nu avea nici un dinte. I-au iesit 4 intr-o luna mai apoi. Nu ne panicam nici ca i-au iesit strambi.

Desi mai nou ingrijorarea nerostita a familiei e ca fata nu vorbeste, noi suntem tare fericiti ca stie sa ceara ce vrea. Insistent am putea spune. De recitat din Eminescu are timp!

Ce pot sa va zic eu voua?! Ca mucii, tusea, diareea si bubele sunt ceva obisnuit la bebelusi / plozi. Nu interpretati asta ca si cum ar trebui sa-i lasati sa se chinuie sau sa nu mergeti la medic! Ci doar ca pe un indemn sa nu va panicati inainte sa aveti un diagnostic.

Poate am avut noroc si de un copil putin bolnavicios si nemosfturos. Poate… Oricum, cand am simtit ca ceva nu e in regula ne-am dus val-vartej la medic.

Un alt mare noroc e ca fata se duce la cresa. Astfel nu am cum sa ma uit la bubele ei toata ziua si sa ma intreb daca o fi bine sau o fi rau, de ce a mancat doar 10 lingurite si nu 15. Ba mai mult, la cati copii au vazut femeile alea stiu sa evalueze daca e de dus la medic urgent sau daca mai asteptam un pic.

Mno, asa la final, va doresc o viata relaxata alaturi de copii. 🙂