Cum nu sarbatorim noi

Cred ca v-am mai spus ca eu sunt un fel de Grinch al sarbatorilor.

Atitudinea asta e cu atat mai vizibila de cand ne-am mutat in Belgia si pur si simplu nu mai trebuie sa fac figuratie. Cred ca toti anii de sarbatorit cu japca din Romania rabufnesc acum. Probabil dupa o pauza o sa revin la sentimente mai bune.

Ideea e ca am sechele din frageda pruncie. Trezitul la 4 sau 5 dimineata ca sa mergem la Biserica si sa luam lumina, eu imbracata si incaltata in haine noi si nepurtate, ca, deh, asa e obiceiul ma cam calca pe bataturi. La propriu ! Ca am avut intotdeauna o problema cu pantofii noi. Asa ca ma intorceam mai mult schioapa de la Biserica. Dar cu lumina in suflet. Vorba vine, ca nu intelegeam nimic din datul de ture in jurul cladirii.

In plus, nu stiu cum se face, dar in copilarie si pana inspre 18 ani asa, orice sarbatoare mai importanta de la noi din casa se lasa cu scandal. Nu cu un puisor de scandal, ci cu ditamai monstrul. Nu intru in detalii… Doar ca am asa o strangere de inima de cate ori e vreo mare sarbatoare.

Ce m-a marcat iarasi destul de tare in Romania e obiceiul strabun de a smotrui pana la epuizare in zilele premergatoare nasterii sau invierii. De parca Iisus nu se naste sau invie daca noi nu facem curat fix inainte ! Imi amintesc cum inainte cu o zi se gatea pe rupte, multe feluri de mancare ca si cum aia urma sa fie ultima masa. Normal ca nu lipseau prajelile si maionezele.

Deja la varsta adulta bataturile au disparut din peisaj. Si inconjuratul Bisericii. In schimb am inceput sa resimt obligativitatea programului de stat mot-cocot in familie. Aceeasi familie cu care oricum ne vedeam des si fara a avea nevoie de o ocazie speciala. Si chiar fara sa fie vreun week-end prelungit in care, poate as fi avut chef sa fac altceva. Adica na, avem o zi in plus, hai sa mergem undeva. Nope ! Ca e Pastele / Craciunul si musai sa luam masa in familie.

Nu conteaza ca poate eu as fi avut chef doar sa stau in pijamale cu patura in cap toata ziua. Nu se poate asa ceva ! Mai ales ca vine popa, udatorii, neamurile etc. E rusine ! Bine ca acuma, chiar daca sunt la casa mea, tot nu mai pot sa fiu leguma ca am un copil energic…

Asadar si prin urmare, eu sunt Grinch. Asta nu inseamna ca nu o sa-i explic copilul cand va fi destul de mare ca sa priceapa de unde se trag toate practicile astea crestine si ce semnifica ele. Sau ca nu o sa vopsim oua. Sau ca nu o sa impodobim un brad. Asta inseamna doar ca deocamdata nu am chef sa ma mai prefac ca vai, ce placere pe capul meu.

Cam atat. Ma duc sa fac pe Grinchul pe canapeaua mea! (Glumesc, sunt la munca. Stiu! Pedeapsa divina…)