Ieri incercam sa ma joc cu fii-mea, numita Bulbuc.

Pardon, Malvina, ca mama are impresia ca toata lumea ii zice Bulbuc. Asta in conditiile in care niciunul din prietenii care o cunosc si in viata reala nu i-ar fi zis vreodata asa…

Asadar, revenind. Ieri incercam sa-I arat cum sa bage anumite piese de anumite forme in anumite gauri de aceleasi anumite forme aflate pe cocoasa unei testoase. Si mi-am zis sa incerc cu cea mai simpla : cilindrul prin cerc.

Il introduc o data, ea se uita cu ochi mari. Deschid clapeta fara nicio forma anume, dar mare, ca sa ii scot forma si sa o luma de la capat. In timpul asta ea troznea de zor alte doua forme, ca era mai interesant.

Ii mai arat o data, scot iar cilindrul prin clapeta. Ea troznea de zor celelalte doua forme.

Imi zic ca mai incerc o data si, daca tot nu e interesata, o las balta si mai incercam peste o saptamana. Ca doar are abia un an si o saptamana. Bag cilindrul, ii explic, il scot pe usita.

Ii ofer cilindrul, il ia cu mutrita usor exasperate, deschide clapeta si il baga in testoasa. Apoi ma priveste cu o fata tare concluziva, de parca vroiam sa ma intreb daca sunt multumita ca e in interiorul jucariei.

Asadar, nu conteaza metoda, ci rezultatul. 😀

Si asta imi aminteste de primele mele luni in slujba patriei muma. La un moment dat unul din colegi a remarcat ca eu invatam sulfanelile cu o rapiditate de speriat. Restul meseriei urma si ea indeaproape, dar parca sulfanelile erau in top. Si mie mi s-a parut perfect normal. Ca doar rezultatul era acelasi. Sau poate chiar mai bun, ca imi lua mai putin timp.

Concluzia : sigur nu mi-au schimbat-o la maternitate.