Jurnal de Belgia · Opinii

Cum vad eu sistemul de sanatate romanesc din afara

Eu personal nu mai am nicio treaba cu sistemul de sanatate romanesc. Rudele din Romania au, dar nu sunt eu in pielea lor.

Asadar, de ceva vreme, inspre mine vin tot felul de povestiri despre cat de bine e in spitalele romanesti si ce se intampla in general cu sanatatea romanilor. Iau contact indirect cu sistemul medical romanesc prin intermediul familiei, grupurilor de pe FB in care interactionezi cu romani ce locuiesc in tara natala, blogurilor pe care le mai citesc. Si am o intelegere a acestui sistem bazata pe toate aceste interactiuni. Si pe experiente anterioare personale.

Daca sunteti curiosi, iaca cum se vede situatia din Belgia. Mai ales ca am si experienta acestui sistem…

Incep prin a spune ca sistemul medical din Romania, ca orice sistem medical din lume, este puternic influentat de caracterul oamenilor care il populeaza. Si includ aici personalul de specialitate, pacientii si reglementatorii din diverse institutii conexe. Si sistemul medical romanesc mi se pare… balcanic rau ! Nu o luati ca pe o jignire, e pur si simplu o trasatura care ne caracterizeaza. Dar, atata vreme cat nu schimbam trasatura asta, nu prea avem cum schimba nici sistemul.

Asadar, ca orice padure, si sistemul medical romanesc are specialisti buni si specialisti nespecialisti. De la brancardier pana la directorul de unitate medicala. Unii intra in sistem pentru ca e o « afacere » de familie, altii pentru ca li se pare cool, altii pentru ca doar acolo au gasit job, iar unii pentru ca asta au vrut sa faca si asta le e vocatia. Problema e ca o parte din cei din urma ajung si ei sa se piarda pe drum. Ba din cauza de lipsuri financiare, ba din cauza de mentori, ba din alte cauze…

In plus, inca nu exista cultura reprofilarii. OK, ai ales prost jobul prima data, nu-i problema. Vezi ce-ti place si reprofileaza-te!

Inca in Romania mai avem mentalitatea de « merge si asa » si multi specialisti din domeniul sanitar uita sa se mai perfectioneze pe parcursul activitatii. Un exemplu concret e o situatie de care ma lovesc frecvent in ultima vreme : pediatrii care au uitat sa mai citeasca ultimile recomandari la nivel european apropo de diversificare. Sau pediatrii care inca mai considera ca un bebelus sanatos e unul gras, uitand sa se raporteze la dimensiunile de la nastere, si nici nu au auzit de percentilele de crestere.

Apoi avem toate acele mari capete luminate din domeniu, profesori universitari, sefi de sectii care se cred zei si a caror singura preocupare este de a-si face personalul din subordine, inclusiv stagiarii, sa se simta ca ultimul rahat prost. Cazuri reale am in jurul meu, cunosc personal. Medici care au plecat din Romania inca din perioada rezidentiatului si care au descoperit uimiti o alta viata in alte tari europene. O viata profesionala unde chiar apuca sa participe in tratarea bolnavului, nu doar aduc cafeaua profesorului si ii completeaza ilizibil fisele. Multi din cei cu care am vorbit povestesc cu tristete de aceste diferente si recunosc ca dezvoltarea lor profesionala ar fi fost mult incetinita daca ar fi ramas in Romania. Mai ales ca sunt genul care nu inteleg de ce si-ar pierde timpul cu pupat talpile « Profesorului », cand ar putea sa munceasca cot la cot cu el in timpul ala.

Pe langa pregatirea profesionala a cadrelor medicale, mai intervine si latura umana, de inter-relationare cu pacientul. Din pacate, in cazul nostru, si in astfel de sisteme exista o educatie a personalului care se face la locul de munca. Pe langa cea profesionala, vorbim si de cea umana, de interactiune cu pacientul. Si cand din prima zi de practica ii vezi pe colegii mai mari purtandu-se intr-un anume fel cu pacientul, ti se pare normal sa face la fel. Mai ales daca mai esti luat si in ras cand te porti altfel.

Astfel ne regasim in situatii halucinante in care unei mame cu bebelusul diagnosticat cu o forma grava de cancer i se spune sa nu-l mai tina in brate ca se invata. Sau situatii in care copiii sunt tratati ca niste bucati de carne fara sentimente, li se scot firele pe viu si se tipa la ei. Mr. G imi spune ca o fi si o forma de imunizare la suferinte, eu ma indoiesc pentru ca sunt copii bolnavi si in Belgia si nu am auzit de astfel de comportamente. Da, inteleg ca nu toti pot fi calzi si empatici si sa aiba o rabdare infinita, dar un minim de politete si interactiune placuta cu pacientul sunt imperios necesare.

De cealalta parte a baricadei sunt pacientii. Care, din nu stiu ce cauze neintelese de mine pana la ora actuala, mi se par ipohondrii. Nici nu stiu cum sa va explic de unde impresia mea… Poate pentru ca la cea mai usoara tuse, hop hapurile! Sau poate pentru ca vad ca majoritatea se automecamenteaza…

Bineinteles ca meteahna asta e si ea cumva intretinuta de medicii care prescriu medicamente cu carul de la cea mai mica urma de viroza. Am avut parte si de din astia in viata mea! Efectiv pentru o nenorocita de raceala care ar fi trecut cu 3 zile de repaos si ceaiuri calde iesaem din cabinet cu ditamai litania de medicamente, dar fara scutire.

Apoi nu prea pot sa inteleg de ce pacientul isi primeste rezultatele analizelor in mana. Oare ca sa poata merge acasa si cauta pe Internet ce inseamna?! In Belgia nu mi-am vazut niciodata rezultatele. Ele ajung direct la medicul care a comandat analiza si acesta ma cheama sau nu pentru o noua consultatie in functie de rezultat. Daca vreau sa-mi iau catrafusele si sa mai cer o alta opinie, ori rog medicul sa imi dea o copie a dosarului, ori noul medic o cere politicos. Si gata!

De ce sa nu dai omului analizele in mana? Pentru ca pacientul risca sa se panicheze, pentru ca nu intelege analizele in ansamblul lor. Valoarea A in afara limitelor inseamna sau nu ceva, dar valoarea A in afara limitelorconjugata cu valorea B nu stiu cum si cu istoricul pacientului poate sa insemne complet altceva.

Mai este si problema bulucului la usa anumitor medici. De inteles, daca stam sa ne gandim ca poate acesti medici sunt cei cu informatiile la zi si au o viziune care corespunde cu ce gaseste pacientul pe Internet. Dar, pe de alta parte, sunt medici buni si mai putin faimosi. Cineva trebuie sa-i faca si pe ei faimosi!

Stiu ca imi scapa multe in momentul asta, dar de baza mi se pare ideea ca majoritatea acestor aspecte fac parte dintr-un cerc vicios care trebuie rupt undeva.

Daca mai adaugam si cat de binevoitoare sunt autoritatile care introduc tot felul de solutii tehnice netestate si aducatoare de nervi chiar si medicilor dedicati si finantarea complet necorespunzatoare a sistemului, iaca o imagine cat de cat surprinzatoare.

Si sa nu uit inainte sa inchei… Cand scriam despre Mara si ma revoltam la nivel ideatic ca e posibil ca un pacient asigurat sa nu poata beneficia de tratament decontat la o clinica din strainatate pentru ca statul roman are datorii catre acea unitate, mi s-a atras atentia ca nu e chiar normal sa isi ia omul talpasita sa se duca la tratament in strainatate dupa bunul plac.

Haideti sa va explic mai pe larg care-i viziunea mea, una capitalista as putea spune. Eu sunt asigurat. In cazul Romaniei, cotizatia mea ajunge la stat. Deci statul roman devine un prestator de servicii pentru mine. Care prestator de servicii, prin reprezentantii sai specialistii din domeniul sanitar, la un momentat dat nu poate presta un serviciu de calitate solicitat de mine. Nu ma refer la cearsafuri rupte pe patul de spital, ci la lipsa metodelor adecvate de diagnostic sau de tratament. Si eu ar trebui sa fac ce? Sa astept sa mor din patriotism? Sau statul, ca un prestator de servicii corect ce este, ar trebui sa ma trimita la un alt prestator de servicii capabil sa se ocupe de problema mea? Ca sigur nu e vina mea ca in Romania salariile sunt mai mici si implicit si cotizatiile la sanatate si nu acopera costul unor investigatii similare in alte tari.

Si chiar inainte sa inchei va spun ca in 2009 am fost internata si operata de deviatie de sept la Spitalul CFR din Iasi. Din pacate nu imi amintesc numele medicului, profesor universitar de altfel, dar am numai cuvinte de lauda pentru toata lumea. Desi sub dimensionati ca si personal, toata lumea si-a facut treaba impecabil fara ca eu sa imping un leu.

Cativa ani mai tarziu bunica mea a murit. Inainte de tragicul eveniment a fost internata intr-un spital din Aiud. Aparent suferea de ceva si putin infectios. Dar a fost tinuta in acelasi salon cu femei care au suferit interventii chirurgicale recente. Mai mult, familia a trebuit sa stea cu ea in spital sa o ingrijeasca. Din lipsa de personal… Absurd!

Concluzia mea e ca trebuie sa se schimbe cate putin atitudinea tuturor celor implicati in sistemul asta de sanatate. Pacientii sa aiba incredere in medici in general, personalul medical sa inteleaga ca treaba lor e sa fac bine pacientii sau macar sa le usureze suferinta si sa se pregateasca continuu pentru asta (ei si-au ales meseria, nu i-a obligat nimeni!), statul sa priceapa ca e un prestator de servicii pentru asigurat si ca nu-i cazul sa puna si el bete in roate.

(Sunt convinsa ca am uitat multe din cele ce imi trec rpin cap de cate ori ma lovesc de subiectul asta extrem de complex.)

Anunțuri

2 gânduri despre „Cum vad eu sistemul de sanatate romanesc din afara

  1. Eu cred că oriunde ai fi contează cât plătești. Diferența e că în România ai „posibilitatea să plătești pe loc” și ești luat în calcul pe când aici dacă nu ai o asigurare grasă nu te baga nimeni în seama… Vb din experienta… Cu degetul tăiat, am ajuns la urgenta și mi-au dat un pansament,care în 5min era plin de sânge, și după o ora jumate, când au văzut că e sânge și pe jos au trimis o asistenta care m-a invitat politicos într-un cabinet, unde am mai așteptat 30min… Asta până a venit un stagiar care s-a uitat și nu știa ce să facă.. Și a chemat un doctor. Toată treaba până am fost cusut și restul a durat vreo 4-5 ore… Așa că nu vreau să mă gândesc la ceva mai grav.

  2. Tu ai inceput 😀
    In cabinet, la consultatie, sunt 2 persoane: eu si doftorul. Una mai educata ca cealalta (egalitate nu exista). Cine din cei 2 sa fie ala educatul?
    Noi sa fim sanatosi.

    Cea mai mare importanta in sanatate este credinta. Sa cred ca medicamentul asta e bun. Sa cred sfatul si sa il respect. Sa cred in ce spune si sa imi imbunatatesc viata. Credibilitatea e cheia. Toate confuziile si balmojelile si contradictiile astea nu construiesc o relatie de incredere. Doar ca sistemul romanesc medical si-a pierdut increderea, si asta datorita oamenilor.

    (scrisei si o polologhie cu experientele mele prin spitale, dar am sters. Cred ca am fost de peste 20 ori in spital sau la urgenta, ca apartinator sau ca pacient; e usor ca om sanatos de vazut totul limpede, dificil e pentru cei cu boli cronice).

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s