Jurnal de Belgia · Opinii

Frica de cei 63la suta

Cica 63 la suta dintre romani isi altoiesc copiii. Mai cu o palmuta, mai cu o curelusa, mai cu o nuielusa.

Eu fac parte dintre copiii care au fost altoiti de astia 63 la suta. Copilul meu o sa faca parte dintre cei ai caror parinti sunt in restul de 37 la suta. Promit! Pentru ca eu am decis sa rup lantul de iubire. Si tocmai pentru ca nu sunt de accord cu o palmuta la fund, m-am si abtinut sa comentez despre cazul Bordeianu. Pana la urma s-au ocupat altii mai bine de manipulare…

Revenind la bataia noastra rupta din rai, pe mine ma intristeaza faptul ca femeilor adulte le dam sfaturi cum sa nu accepte nici macar o palma de la partener pentru ca asta duce, de obicei, la violente mult mai mari, dar este perfect acceptabil sa le aplicam o corectie copiilor. Standardul asta dublu, care functioneaza in sens cat se poate de negative in raport cu cei mai mici si neajutorati, este poate una din cele mai mari ipocrizii ale vietii de familie. Parerea mea, ca de obicei.

Mi-am amintit cam ce efect avea bataia asupra mea. Frica. Asta e cel mai bun cuvant. Sub nicio forma nu a fost respect si nici in iubire nu s-a transformat. Si frica asta m-a facut sa ascund lucruri si sa nu spun la timp ce ar fi trebuit spus imediat. Din fericire pentru mine si toata familia mea, am fost un copil destul de docil care nu a facut problem nimanui. Si lucrurile pe care le-am ascuns mi-au facut doar mie rau, nu si altora. Din fericere. Sau din pacate…

Aveam vreo 4 – 5 ani, era iarna, mergea soba de teracota, cea cu usi de fonta. Bunica motaia in pat, eu ma jucam pe podea, nici nu mai stiu cu ce. Am dat sa ma ridic si m-am sprijinit cu palma dreapta de usa sobei. Nu am spus nimic de frica. De frica ca o sa „imi iau ceaiul” am tacut si am facut ce imi spunea instinctual – am bagat mana in cele mai reci cotloane pe care le gaseam. Abia dupa vreo ora, doua, cand durerea a devenit insuportabila, am spus. Era un pic cam prea tarziu pentru toti cartofii si varza din lume (asa se tratau arsurile pe vremea mea…). Am fost scutita de palme in momentul ala, dar vreo doi de „baga-s-ar dracu’ in tine” tot mi-au auzit urechile.

Am stat cu ditamai basica in palma vreo saptamana. Nu, la spital nu am fost, ca doar era o simpla arsura. Ne mai intalneam cu o asistenta in drum spre scoala si ea s-a uitat la mana mea o data. Am scapat de basica doar dupa ce a fost sparta cu acul inrosit in foc. Si am scapat fara semen sau alte sechele. Din fericire. Din nefericere nu am spus la timp. De frica.

Ganditi-va ca fiicei voastre ii e frica de voi. Si intr-o zi nu o sa va spuna ca a fost agresata. Puteti trai cu vina asta? Dar ce ma intreb eu?! Probabil ca da, caci oricum in opinia voastra ar fi vina ei… Pacat!

#37lasuta

Anunțuri

9 gânduri despre „Frica de cei 63la suta

  1. Fte multi suntem 63%..
    Pot sa numar pe degetele de la o mana bataile luate de la tata (mama nici nu stia de ele), insa am trait toata copilaria cu frica de el, de acuma simt ca am fost un copil abuzat. Freaky stuff!
    Exemplul pe care il dau ca nasol e cand m-am imbolnavit, la pat gen!, de frica atunci cand am luat 7 la teza la mate si pana a venit tata acasa seara eu eram cu frisoane. Dupa ce m-a ingrijit bine-bine, mi-am facut curaj sa ii spun si a zis ca asta nu conteaza acum. Vorbesc despre omul care mi-a spart buza cu o veioza pentru ca nu imi scriam frumos tema la mate 😦
    Urate amintiri, si e pacat ca le tin minte asa puternice cand avem mult mai multe frumoase pe care le-am uitat.
    Din fericire Domnul meu Sot n-a fost batut, din pacate la nervi regasesc violenta si-n mine (prefer sa plec rapid si sa ma racoresc)..

  2. Cine bate o persoana, va mai bate cel putin una. Cine aproba bataia in orice scop, s-ar putea sa ajunga sa beneficieze de acelasi tratament… Din experienta trista spun. Frica mi s-a parut mai dureroasa decat lovitura…

    Cred ca „pe vremea noastra” lumea mergea la dr doar cand era ceva cu totul si cu totul special, mai mult pentru operatii. Eu m-am oparit destul de rau langa bunica si nu m-au dus la dr. Inca am ditamai cicatricea. Desi aveau si dispensar si spital in localitate, tot la leacuri babesti au apelat. De fapt, parintii au aflat candva, cand au venit sa ma vada… Acum pare ciudat.

    Din fericire, bunica era o persoana ok. Nu tin minte cand am incasat un plici (poate o mustrase constiinta si de aia mi-a povestit) si cu siguranta nu imi era frica de ea. Bunica a fost un noroc pentru mine…

    1. Mai am o prietena ce e oparita din copilarie …sau tu esti Lori din Galati? se pare ca pielea de copil e mult mai subtire si sensibila dar bunicii aplicau ce foloseau si pt ei. Bunica tin minte ca prajea peste si il intorcea cu mana in tigaie …

      1. Nu e Lori din Galati… Bunica folosea „unt de ou” pentru tratarea arsurilor. Pana la urma ce am patit eu nu era deloc o simpla arsura…In fine, important e ca m-am facut bine destul de repede. Am avut noroc, la ce povesteste bunica si cum arata cicatricea acum, ma mir ca nu s-a infectat…

  3. Expresia aia – o sa „imi iau ceaiul” – imi aminteste de scoala. O profesoara le tragea castane in cap colegilor spunand ca isi iau cafeaua, parca. Din fericire de capul meu premiat nu se atingea nimeni. Dar mereu am impresia ca traim in jungla…asa in general…

    1. pe noi invatatoarea ne pisca de fund: ba descoperise ca cel mai nasol doare sub fund, de coapsa… acolo unde e marginea scaunului cand ne asezam in banca. Eu eram cuminte, linistita, poate o data pe an patii asa pedeapsa dar aveam colegi ce nu puteau sta in banca – imi era mila de o colega, Nicoleta, care mai incasa si porecla Capra ca era inalta. Duamna (de fapt era tovarasa sotia lui doctorul) era aperciata ca „invatatoare buna” ca nimeni nu misca la ea la ora … si zicea la parinti sa verifice fundurile copiiilor cand ajung acasa.
      O tin mine cum statea la catedra si isi ascutea unghiile cu …pila si radea ca Cruella. Na, uite ce amintiri are una din cele mai bune eleve din clasa.

  4. Azi vreau sa fiu mai senina si sa-mi amintesc ca, bazandu-ma pe faptul ca directorul ma simpatiza, cand m-a trimis pe hol sa-i spun cine face galagie, am avertizat copii si i-am spus sigura pe mine ca nu e nimeni pe hoi. „Daca ai fi fost la serviciu, te dadea seful afara”, mi-a zis el, in toane bune. Nimeni nu a mancat bataie atunci… Pentru mine a fost un balsam ca am putut sa ajut, de regula asistam neputincioasa… Era o scoala de cartier, cu multi amarasteni si nu ne-ar fi luat nimeni apararea. Cand m-am plans parintilor acasa de comportamenul agresiv verbal al unui profesor, nu au reusit nimic, directorul insa a rezolvat situatia. Noroc ca era profesor la noi la clasa. Cred ca directorul era bine intentionat, un bun gospodar, dar meseria de profesor cred ca i se impusese candva… Nu-l prindea…

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s