Imi amintesc ca la al doilea interviu pentru actualul job m-am prezentat grav privata de somn si cu parul nedisciplinat. Complet nedisciplinat, ca asa ii e lui felul iar eu am prostul obicei sa ma culc cu el ud.
Intamplarea face ca atunci cand am plecat de acasa inspre interviu, mama era prin zona si mi-a sugerat ca as fi putut face ceva cu parul totusi ca nu-i frumos sa ma duc asa la interviu. Eu as zice ca noroc ca am fost angajata pe baza continutului interviului si nu a felului in care imi statea parul.
Asta e a doua firma de lobby in care lucrez in Bruxelles si am zile (cele mai multe zile!) in care vin la munca in blugi si in adidasi. Am incaltari mai fistichii de rezerva si nu port blugi taiati sau cu zorzoane, dar tot blugi si adidasi se cheama ca port in general. Bineinteles ca atunci cand avem intalniri sau participam la ceva evenimente ne imbracam mai frumos. Dar masura competentelor noastre nu sta in felul in care ne imbracam.
Casa noastra arata ca dupa explozie dupa standardele romanesti. Avem paturi facute morman si puse pe canapea sau, mai rau peste doua perne de la canapea care stau pe podea. Am haine abandonate peste cutia masinii de cusut in dormitor si dezordine in dulap ca aranjez lucrurile cand am timp. Ce sa mai zic?! Casa arata locuita in permanenta.
Culmea e ca prietenii nostri nu par deranjati de aceste aspecte. Ba chiar unii mi-au spus clar ca nu vin in vizita pentru paturile aranjate la dunga, ci ca sa ne vada pe noi. Probabil jumatate din familia mea m-ar dezmosteni (daca ar avea averi pe care sa mi le lase mostenire!) caci noi am fost crescuti in spiritul fricii franjurilor de la covor nearanjati.
Prietenii de alte nationalitati nici atata nu-s deranjati. Ba chiar au obiceiul ca dupa ce vin in vizita sa-si spele paharele si sa le puna la loc. Din nou, cat de aranjata e casa nu reprezinta masura respectului / prieteniei mele fata de un om.
Imi amintesc ca in Romania nu as fi indraznit sa fiu atat de nonsalanta. Pentru ca simteam presiunea celor din jur. Si le auzeam barfele la adresa altora care totusi mai calcau pe aratura. „Ai vazut-o pe madam X cum era imbracata? Pai asa se imbraca cineva care lucreaza la …?!” Sau „Am fost ieri la Yculeasca. Nici macar nu a avut bunul simt sa-si stranga incaltarile de la usa!”
Concluzia pentru Vestul Europei: bine ca totusi conteaza cine esti si ce stii sa faci, nu cum esti imbracat sau cati franjuri dusi cu pluta ai in casa.
Concluzia pentru Romania: nu conteaza ca esti nesimtit sau prost cu spume, imbraca-te bine si vei avea prestanta sociala!
Disclamer: Nu inseamna ca toate firmele si persoanele din Vest sunt atat de relaxate. Exact cu nu inseamna ca toti romanii sunt atat de setati in a tine cont de aparente. 🙂
Jurnal de Belgia 
Depinde de job. Doar ca unii romani se cramponeaza de imagine (sau banui ca isi vand imaginea) si nu de continut … imi aduc aminte cand o amica s-a dus scurt scurt scurt (periutza – nu cheliutza) si au aparut remarci: „si cum te duci, maica, asa, la sef???.” Raspunsul a fost unul cam ca al tau si pentru asta am adorat–o pe ea: „am tuns parul si nu neuronii”
Si eu am fost „dresata” sa-mi pese de cum arat si sa ma evidentiez cat mai mult prin haine, machiaj, coafura, bijuterii, eu fiind super timida si fiind mai interesata sa trec neobservata. Sunt de acord ca exista un minim de aparente care tine de igiena mai mult decat zorzoane. Ce am invatat din mediul profesional lucrand in Bruxelles este ca sefa mea era foarte apreciata si reusea sa se impuna desi nu am vazut-o niciodata machiata, nu avea decat vreo trei costume si nu purta tocuri gigantice desi are cam 1.60 m. Tipul care a venit la interviu cu camasa scoasa din pantaloni a fost acceptat pentru ca a fost cel mai bun. Asa ca am inceput si eu sa ma calmez: nu-mi rup picioarele pe ditamai tocurile, nu ma chinui cu tot felul de farduri, port bijuterii numai la evenimente.
Totuși contează cum arăți …am văzut la tv. unul ras pe cap care avea o singură șuviță în creștet…lungă de vreo 20 cm….eu nu cred că ar fi angajat la fel de ușor ca unul tuns corect …chiar dacă nu comentează, lumea te judecă, te cataloghează…trăim în societate …
ti se parea ca cersheshte de foame?
Da, in Ro te judeca si te catalogheaza. Stiu destui tipi cu creasta si tatuati care lucreaza fara probleme in IT. Afara…
Pe bani multi! Am uitat sa precizez. 😀
Si chiar daca te imbraci bine nu inseamna ca esti pregatit pentru un interviu , e munca generala care implica bun simt , pregatire profesionala si binenteles un pic de educatie sociala gen mai degraba adaptare la situatii de tot felul ! Si aparentele raman totusi!!!
Perfect de acord cu concluziile si cu disclaimerul 😀
Share! :))
LIKE! :)))
Hahahaha, aia cu franjurii e buna tare, mi-o amintesc si io. Cred ca maica-mea a taiat si festonat franjurii cand a crescut si frate-meu si nu mai avea pe cine prostii cu tasku ala zadarnic.
Well, fiecare cum ii place. Poti si sa fii si machiata pe tocuri si cu ceva creieri nu? Ca mai intalnesti si deaia, care daca ai o fusta si iti place sa-ti faci dungulite cu tus esti clar pitipoanca proasta 🙂
Aoleu! Stai ca de aia am uitat! Sau remarci urate, inclusiv de la muieri, cand feri duamne ti se vad sfarcurile intarite de FRIG!!! Am crezut ca o pocnesc pe una in Ro… Mai ales ca s-a trezit desteapta sa remarce asta de fata cu o gramada de barbati. Stateau toti la fumat in fata unui geam, deschis la -15 grade. Am trecut si eu pe acolo ca era in drumul trebii mele si iaca ce era sa fie! Ca nu purtam sutien cu burete…
Franjurii aia mi-au marcat copilaria si adolescenta timpurie…. tin minte si acum ca aveam grija intotdeauna sa pasesc peste marginea covorului sa nu cumva sa ii deranjez… si in fiecare dimineata ii pieptanam la dunga :)))
ooo, si vara mea a fost pusa sa pieptene frajurii pa covor. Si a facut-o si la 30 ani…