Constatari dupa 7 luni de mamicie

Bine, 7 luni si o saptamana…

Constat ca sunt undeva intre doua tabere. Acum dupa ce o am pe Malvina (pardon! Bulbuc!) in ograda tot nu cred ca menirea mea primordiala in viata e sa fiu mama si ca daca nu as fi facut-o viata mea pustiu ar fi fost. Dar asta nu inseamna ca nu mi-e drag de ea de nu mai pot si ca nu mi-e dor de ea. Si nici nu simt ca mamicia e cea mai tare chestie din lume sau mai stiu eu ce. Mi se pare o parte normala din mine, ca oricare alta. Una care ocupa muuuuult timp in prezent, dar pe care sper mi-l reclam cumva in lunile care vin.

Socoteala din targ nu se potriveste cu aia de acasa. Inainte sa nasc eram hotarata sa nu dormim cu copilul in acelasi pat si sa fac o usoara forma de armata cu ea. Hmmm… Am constatat ca nu-i pentru mine abordarea asta. Ca nu pot sa o aud plangand disperata. Cand doar miorlaie a alint nu am probleme sa o las sa astepte un minut sau chiar trei pana ies de la baie etc., dar cand ii simt disperarea in plans mi se pare dureros sa o las fara sa o ajut. Nu cred ca m-as simti bine cu mine insami lasand-o sa planga. Bineinteles, asta e abordarea mea, fiecare face cum vrea/simte, nu deschid aici discutii despre metode de crestere a copilului. Apropo, inca doarme cu noi in pat (are patutul lipit de al nostru, deci e cam acelasi pat) si se trezeste sa suga in timpul noptii cam din doua in doua ore. Nu-i nimic in neregula cu ea, doar e la faza la care profita cu nerusinare de ma-sa.

Degeaba le cumperi jucarii cu carul la plozi. Degeaba! La varste asa mici se plictisesc repede de ele. Plusurile au fost gustate si testate, porticul de la Ikea a fost simpatic o vreme. Acum, ca e destul de independenta si poate sa viziteze casa singura, e mult mai interesant sa traga de castronul de la cantarul de bucatarie (pe care in mod normal il folosim sa cantarim porcusorii), alte cosulete de plastic, babyphone-ul (rosul mustiucului pe care e prins microfonul e pasiunea vietii ei), cabluri, linguri de plastic si de lemn… Si daca cumva incerc sa o indepartez de una din ele, iese cu scandal – se strofoaca pana ajunge inapoi.

Oamenii mari au o pasiune in a pune mana pe bebelusi, cu sau fara voia parintilor. De fapt, de multe ori nici macar nu se obosesc sa se intrebe daca e sau nu permis sa puna mana. Doar vezi cate un brat care sare de te miri unde si iti mangaie candid bebele pe fata/cap. Vorbesc de necunoscuti, da?! Nu de prieteni de familie cu care copilul e obisnuit. De ce ma deranjeaza? Simplu! In primul habar nu am pe unde a fost mana aia care se duce inspre fata bebelului. Poate a fost la buda si nu s-a spalat. Iar in al doilea rand, ganditi-va numai cum am reactiona noi ca adulti daca ar trece careva pe langa noi pe strada si ne-ar mangaia asa din senin pe fata… Hmmm, nu-i deloc placut, nu?

Unele haine pentru bebelusi sunt complet nefunctionale! Or fi ele simpatice, dar cand o impiedica pe pitica sa se taraie cu spor nu mai sunt amuzante. De pilda, avem un pulover care se incheie cu doi nasturi in partea de sus. Cand o ia fata la sanatoasa partea de jos i se aduna pe piept, o si incurca, nici nu-i tine de cald… Dar e la moda. Pentru adulti, nu pentru copii!

Se poate calatori cu un copil. Fara probleme. Bine, depinde si de copil. 🙂 Dar a noastra a fost simpatica si s-a purtat bine la Roma. Mananca si de la borcan, doarme la fel de bine si in alte paturi. Un pic nemultumita ca a stat mai mult in manduca decat la joaca, dar per ansamblu am scapat cu viata.

De noile ei nazbatii va povestesc alta data. 🙂