Cum vorbim cu bebelusii

Ati vazut „Uite cine vorbeste”? Cam incep sa-i dau dreptate pustiului…

Daca pana acum cateva luni saream de fund in sus (in masura in care imi permitea burta) ca eram redusa la o simpla purtatoare de embrion uman care era brusc mai interesant ca mine, de vreo 6 luni asa mi se increteste parul cand ii vad pe alti adulti cum imi trateaza copilul. Fie ca au sau nu copii. Se pare ca cei care chiar pricep ce-i cu bebelusii sunt tare putini. Si, in bunatatea mea incomensurabila, m-am gandit sa fac asa un mic ghid de intelegere a plodului mic si urlator.

In primul rand bebelusii nu-s batuti in cap. Adica nu-s prosti. Doar ca ei vad lumea altfel decat noi. Dar doar entru ca, de pilda, plodul mic pricepe abia pe la 6 luni care-i treaba cu distantele nu-i cazul sa-i vorbiti nici mai tare, nici mai hlizit, nici numai cu onomatopee. Ma iau toti nervii cand brusc adultii i se adreseaza Bulbucului pe un ton pitigaiat si usor ridicat. Da, si eu o mai amuz cu sunete bizare, dar de aici si pana la a-i vorbi doar pitigaiat si doar hlizit e cale lunga. Mai, oameni buni, bebelusii sunt niste oameni si ei, nu-i zapaciti de cap obisnuindu-i ca lor le vorbiti altfel. Cum ar fi ca pentru fiecare transa de varsta sa avem o tanalitate diferita a vocii? Adica daca vorbesc cu un om de 60 de ani sa tip mai gros, daca vorbesc cu unul de 30 sa fiu mieroasa etc. Deci nu ma refer la continutul conversatiei (desi si ala e important ca doar nu o invata Bulbuc sa vorbeasca daca toti ii spun numai uiuiiu pipiiiuuy yayayay), ci la ton!

Apoi nu mai intrerupeti bebelusii cand ei fac ceva important pentru ei. Exact cum voi aveti o agenda si nu sunteti la dispozitia nimanui (daca nu va place seful, va dati demisia!), nici ei nu sunt la dispozitia voastra. Daca plodul analizeaza cu interes o jucarie cand veniti in vizita, nu i-o luati din mana doar pentru ca aveti chef sa-l luati in brate. Voua v-ar placea sa va ia cineva cartea din mana doar pentru ca are chef sa va spuna bibibubabababa?! Sau daca mancati, v-ar placea sa inceapa careva sa va mangaie ba pe o mana, ba pe fata, ba pe cap, sa va intrebe ce mai faceti si, din nou, babababbibuabbaba?! Banuiesc ca nu…

Daca bebelusul face ceva care pe el il amuza, nu va mai minunati de viata lui cu fraze negative oricat de din dragoste ar fi. De pilda, sa luam cazul Bulbucului care e super activa. Atat de activa ca niciodata (doar in somn!) nu sta locului. Daca o tii in brate misca, da din labe, vrea sa prinda tot. Si cum ar fi sa tot auda „vai! ce dragut! Dar tu chiar nu ai stare?! Nu mai da atata din picioare!”. OK, spus cu toata dragostea din lume, dar la varsta cand va incepe sa priceapa va trebui sa invete sensul real al cuvintelor, nu pe ala de gradul doi sau trei dat de intonatie. Asa ca, biata de ea, va sta si se va intreba cu ce greseste de nu are voie sa dea din picioare cand ea se amuza asa de fain. Ce ar fi, in loc de asta, sa le spuneti ca uite ce draguti sunt, ca asa se dezvolta, ca sa dea cat vor ei din labe etc. Adica mesaje pozitive.

Si in incheiere un pic apropo de cat inteleg sau nu inteleg bebelusii. Sa stiti ca ei nu au un simt al pericolului bine dezvoltat (mai putin frica de a cadea in gol). Adica, de pilda, chiar nu pricep de ce nu trebuie sa se miste haotic in carucior, ba in genunchi, ba in picioare, ba in fund. Asa ca degeaba tipati pe strada la ei „stai jos! Nu intelegi ca o sa pici?!Stai jos! Est batut in cap?!” (inserati jap! jap! doua palme). Nu, ei chiar nu pricep. Dar adultii care urla si pocnesc ar trebui sa vada ca acel carucior are centuri care chiar pot fi folosite si care ar scuti pe toata lumea de probleme. Asa ca, inainte sa-i intrebati categoric daca nu inteleg chestii complet neamuzante si neimportante pentru ei, asigurati-va ca ati inteles voi ca ei nu inteleg.

Gata! Ma duc sa-mi apar ploada de babibudidadii si fraze cu continut negativ. In rest ea intelege tot! 😀