Am zis in repetate randuri pe blogul asta ca niu-mi place sa fac curat sau sa gatesc. Asta nu inseamna ca nu fac curat si ca e jeg in casa. Si nici ca nu gatesc si murim de foame cu totii sau mancam numai in oras.
Si cum la barza chioara ii face vreun dumnezeu cuib, iaca statul belgian s-a decis sa ma ajute. Cu ocazia nasterii Bulbucului si datorita statutului de „independent” pe care il am aici, am primit mai bine de 100 de cecuri (echivalentul a mai bine de 100 de ore) care pot fi folosite pentru a plati pe cineva sa ne faca curat in casa, sa ne calce haine sau sa ne ajute cu cumparaturile. Iar noi le utilizam pentru curatenie ca doua camasi mai reusesc si eu sa calc si la supermarket tot ma duc.
Bon, deci avem cecuri, pe cine aducem la curatenie? Am cautat o firma specializata care sa-mi trimita pe cineva si, cum, necum, cu o romanca m-am ales. Moldoveanca fata, simpatica, ne intelegem bine. Trecem peste faptul ca la prima tura a venit cu inima cat un purice ca cica se astepta sa-l gaseasca pe BauBau la noi in casa: se pare ca romanii instariti care angajeaza pe altii sa le faca curat in cas au naravuri proaste si cam uita ca suntem cu totii oameni. Nu generalizam, dar cam asta am auzit si din alte surse…
Lasand detaliile tehnice la o parte, trebuie sa marturisesc ca prima data cand a venit eu m-am simtit tare ciudat. Adica era prima data cand imi facea altcineva curat in casa. Si cum A e inimoasa si harnica, s-a apucat sa faca si ordine propriu-zis. Vai, vai, am crezut ca mooor de rusine. Deh, asa-i cand nu esti obisnuita sa stranga altcineva dupa tine! Intre timp m-am obisnuit si fac eu ordine inainte cu o seara. Vorba aia: facem ordine ca avem musafiri. Mai tragic e ca si eu si Mr. G avem obiceiul sa ne reciclam canile de cafea, adica sa le folosim cam o saptamana la rand fara sa le spalam. Ei, dupa ce trece A ia canile de unde nu-s!
Alt aspect amuzant al acestei relatii e faptul ca lucruri marunte isi schimba locul in casa. De pilda, prima data dupa trecerea ei mi-am cautat epilatorul vreo jumatate de ora. Pe caloriferul din fata baii, unde-l tin de obicei, nu era si pace. Ei, l-am gasit in baie, pe o etajera, total intamplator, dupa ce deja ma resemnasem cu gandul ca o sa mor neepilata. Nu mai zic de carduri de reduceri, carti, papuci etc.
Mno, pentru o obsedata asa ca mine care a decis ca nu o sa mai locuiasca veci pururi cu altcineva in casa tocmai pentru ca oameni au obiceiul de a-mi muta lucrurile din loc, e „genial” sa trebuiasca sa caute prin casa pe unde ar pute fi obiectul X. Pe de alta parte, face bine la neuroni si la vindecarea obsesiei. Oricum, sunt multumita ca macar o data la doua saptamani se face curat ca lumea in casa si nu din timpul meu.
Si ultima chestie amuzanta cu A: ieri se scuza de mama focului ca oricat ar insista ea tot ramane cate-un fir de fan in urma. M-a pufnit rasul i i-am zis ca bine ca nu mai avem rumegus pe fundul custilor ca nu ar mai fi plecat veci de la noi. 😀
Jurnal de Belgia 
:)) eu am avut probleme de constiinta gen, da cum sa faca curat cineva dupa mine, sa imi spele sosetele si lenjeria. insa am decis sa pun o frana, nu imi spala, nu imi pune lucrurile la loc. doar matura/aspira, sterge praf si geamuri, iar rarissim calca. in rest imi pun singura la loc lucrurile ca sa nu o boscorodesc. in rest, is happy as a clam ca nu tre sa imi mai bat capul cand sa fac timp in calendar sa fac si asta.