O vizita la Consulatul Romaniei din Belgia

Incep prin a sublinia ca aceasta postare nu se vrea o critica la adresa angajatilor Consulatului din Bruxelles. Poate doar o critica la adresa felului in care sunt organizate serviciile consulare romanesti in general, caci sunt si eu constienta ca angajatii de aici fac exact cum vin directivele de la Bucuresti. In plus, banuiesc cat de tare incurajeaza administratia publica romaneasca initiativa angajatilor. (sarcasm!)

Asadar, avem Bulbuc nascuta in aprilie. Foarte frumos! Daca belgienii s-au miscat extrem de repede si demersurile nu au necesitat decat prezenta fizica a tatului la clinica unde am nascut pentru 30 de minute, cu romanii lucrurile stau altfel. Ciudat, avand in vedere ca Bulbuc e romanca, nu belgianca…

Din nefericire pentru noi, parintii de Bulbuc, avem domicilii diferite in Romania deci trebuia sa fim amandoi prezenti pentru a-i declara domiciliul fetei. In plus, nici prin cap nu ne-a trecut sa mearga doar unul la ghiseu si sa se ploconeasca sau sa scorneasca vreo baliverna si sa rezolve doar cu semnatura lui. Am aflat ulterior de la romani patiti ca e posibil. E de ajuns sa spui ca mama e in masina si alapteaza sau ceva de genul. No, voi sa nu faceti asa! In primele 3 saptamani de viata am fost amandoi in concediu, dar eu am refuzat sa car cu noi copilul atat de mic si alaptat exclusiv. Nu de alta, dar incaperea de la Consulat tinde sa se aglomereze, in curticica se fumeaza si oricum era cam racoare, chiar nu planuiam sa ma duc cu un copil sanatos si sa ma intorc cu el bolnav, dar cu certificat.

Bineinteles ca am trimis vreo cateva emailuri in care am intrebat politicos daca nu se poate cumva face o programare pentru un bebe atat de mic. Nu, nu! Duamnii apara si pazeste, procedurile nu ne lasa. Si cum eu am refuzat, Mr. G nu a mai avut concediu dupa, am asteptat venirea bunicilor din Romania in vizita (cand consortul sigur avea concediu). Intr-o zi de luni ne-am trezit la 7, am spalat scroafele porcusorii la fund, am adapat alaptat Bulbucul, i-am lasat un biberon pregatit, ne-am luat picioarele la spinare si la 8:40 eram la Consulat. (Se deschide la 8:30, retineti aceasta informatie.) Era deja o coada semnificativa, in curte…

Il las pe Mr. G sa ne tina loc si ma duc si eu la bietul functionar pus de straja si la dirijat circulatia solicitantilor sa intreb daca sunt cozi speciale pentru ce vrem noi, sa iau hartoagele de completat etc. Numai ca nu merge asa… Si am aflat de la un tanar care statea si el la coada si care, ofuscat nevoie mare, mi-a explicat ca exista o lista de asteptare, ca daca nu avem numele pe lista degeaba stam si ca oricum nu-mi da nimeni documentele inainte sa ajung cu randul in fata functionarului. Cum bietul functionar era coplesit de numarul de intrebari si repetitii ale acelorasi raspunsuri, m-am intors cuminte si am asteptat la coada. Intre timp tanarul care m-a admonestat a chemat Politia ca cica i s-a furat portmoneul cu 800 de euro si actele…

Cu cat ne apropiam mai mult de locul unde statea functionarul ca sa ne trieze, cu atat intelegeam mai bine de ce are privirea aia haituita. Oameni buni, nu mai dati vina doar pe angajatii din Consulate! Daca ati sti cati romani lasa totul pe ultima zi, iar apoi se enerveaza cand le lipsesc acte sau alte cele! Bietul om repetase de atatea ori unele chestii ca avea vocea gatuita. In fine, ne-am luat hartiile si am rasuflat usurati ca pentru ce ne trebuia noua nu se epuizasera inca bonurile de ordine.

Nu va inchipuiti ca s-a terminat aici! Am mai stat doua ore si jumatate la coada, timp in care am vazut ca unii romani nu pricep de vorba simpla si pace. Inteleg ca nu or avea toti doctorate, dar cand iti scrie negru pe alb ce ai de completat pe foaie si totusi faci totul harcea parcea, parca e o problema acolo. Mai mult, romanii au o pasiune de a merge in card pe la administratie… Nu cu familia neaparat, ci si cu prietenii. Nu, nu era necesara prezenta unora, venisera doar cu sustinerea morala si aglomerarea salii.

Pana la urma am depus si noi cererea, timp in care Bulbuc s-a trezit din somnul de noapte si a facut si o mica siesta. Certificatul l-am recuperat dupa trei saptamani.

Si acum sa va spun ce am constatat in termeni de organizare. Ma indoiesc ca o vedea careva de la Bucuresti si o lua masuri, dar de scris tot scriu.

• Inchiderea celorlalte consulate romanesti din Belgia a fost o eroare.
• Sau, daca tot nu vrei sa le mai tii, macar mareste capacitatea celui din Bruxelles. Doua ghisee care functioneaza 4 ore pentru preluat cereri de luni pana joi e mult prea putin pentru cati romani sunt in Belgia.
• Daca tot nu se poate, macar o departajare pe zile a demersurilor. Sau o organizare mai buna…
• Un sistem de programari on-line si posibilitatea de a descarca, imprima si completa documentele de acasa ar fi de asemenea utile. Mai ales programarile, inclusiv pentru servicii „marunte” precum certificate, procuri etc. Inteleg ca apar si neprevazute, dar de cele mai multe ori se stie clar cand si de ce hartoaga ai nevoie de la Consulat.
• Poate mai multi functionari la ghisee, ca saracii cei trei sunt consumati psihic deja. Nu mai zic ca muncesc pana dupa 6 seara (ne-au sunat la 18:45 pentru o programare la paspoarte).
• Posibilitatea de a plati cu cardul la ghiseu ar fi minunata. Poate asa nu s-ar mai fura sume precum cele mentionate mai sus.

Acum ca tot am terminat cu certificatul, asteptam sa rezolvam si cu pasaportul. Si sunt curioasa tare cum o sa-i faca poza unui bebelus de 5 luni… Sau ce rost are sa-i faca avand in vedere ca in cei trei ani de valabilitate a pasaportului fata domnisoarei Bulbuc se va schimba semnificativ de la luna la luna.