Ieri s-au implinit trei luni de cand Domnisoara Bulbuc (aka Malvina) s-a decis sa ne onoreze cu prezenta. Nici nu stiu ce sa zic dupa trei luni, avand in vedere ca am sentimente contradictorii…
In primul rand am momente cand nu-mi vine sa cred ca eu am facut un copil asa simpatic si dragut (deh, puiul meu de cioara!). Si nu prea realizez ca „a iesit din mine”. Apoi trebuie sa recunosc ca e mult mai bine decat ne asteptam, in sensul ca totusi apucam sa dormim noaptea, nu am avut problem cu alaptatul, ne-am refacut ok etc.
Pe de alta parte, dupa trei luni de stat acasa doar cu ea incep sa simt acut lipsa unei vieti de adult cu conversatii care sa nu se rezume la evolutia copilului. In curand s-ar putea sa vorbesc doar bebeluseasca si nimic altceva. Tot din ciclul punctelor negative: viata mea a devenit destul de dezorganizata. Nu prea pot sa fac planuri pentru maine cu ce as vrea sa fac prin casa pentru ca depinde de starea de spirit a copilului. Daca are chef sa manance des sau ratam momentul adormirilor de peste zi, eu deja sunt prinsa pentru cauza si nu prea mai am cum sa-mi respect planurile. Ba chiar am ajuns sa mai si intarzai la intalniri stabilite. Nu va mai spun ca apuc sa scriu o postare pe blog doar in reprise, la filme cam tot asa ma uit, iar despre chestii serioase cu greu poate fi vorba avand in vedere ca ma intrerup des. Dar om scoate-o noi la capat cumva.
In alta ordine de idei, am constatat aseara ca am cumparat o gramada de chestii inutile inainte de nastere. Din tot ce am cumparat am folosit cateva hainute (nu pe toate ca intre timp am realizat ca hanorace cu gluga nu ne plac si pantalonii cu picior nu-i putem folosi in manduca), cadita, wrapul si manduca. Patutul saracul e folosit pe post de noptiera si dulap, support de mouse si orice altceva mai putin loc de dormit. Nu ca nu ar fi ea de accord, dar daca are crampe sau se foieste mult prefer sa o tin langa mine sa se mai calmeze. Si totusi, ieri i-am cumparat pilota ei (saculetii nu-i plac neam!) si o s-o exilez la 10 cm de mine, in patut, cat de curand.
Am citit chestii bebelusesti in astea trei luni cate nu am citit intr-o viata intreaga, am capul plin de informatii despre pusee de crestere si alaptat. Concluzia la care am ajuns: da, e necesar sa stii ca exista pusee si cum se manifesta, dar ne oprim aici ca oricum pana la 18 ani e un puseu continu. Mai mult, romanii duc un pic la extreme chestia cu parentingul, ca deh asa suntem noi, o natie de oameni patimasi. Feri Doamne sa le intre o idee in cap (ca mentalitate de grup), ca aia devine Calea si alta nu. Am discutat, de pilda, si cu o moasa englezoaica si mi se par mai relaxati, mai adeptii ideii ca si parintii trebuie sa fie ok, nu doar copilul. Multe mame romance, care alapteaza pana la nu stiu cati ani, isi poarta copilul, nasc cat se poate de natural etc. imi dau impresia de „mame perfecte” la nivelul carora daca nu te ridici, ar trebui sa te simti vinovata.
Oricum, sunt convinsa ca peste 20 de ani o sa am discutii cu copilul meu in care o sa-mi reproseze ca e intr-un anume fel pentru ca eu am crescut-o nu stiu cum. Dar pana atunci mai avem… Intre timp are noroc ca primul lucru pe care-l face dimineata e sa-mi zambeasca frumos.
P.S. Avand in vedere ca intru pe Internet de pe trei masinarii diferite, ba chiar patru daca numar si TV-ul, am cam pierdut sirul emailurilor si comentarilor la care trebuie sa raspund. 😦 Imi cer scuze!
Jurnal de Belgia 
nu exista perfectiune. Idealul meu nu e perfectiune, ci echilibru. Iar o mama chiaunita, sau un tata ce nu face fata cheltuielilor sunt dezechilibre, si asta duce la probleme psihice in familie si imbolnaviri.
Zen este calea. Inspira, respira, si iesi la plimbare ca e atat de frumos afara! eu regret perioadele de umblat…
yeap, wellcome to the new world! dar dupa cum iti ziceam, se usureaza situatiunea tot mai mult. cand incepi serviciu iar? e un bun inceput de re-introducere in randu lumii :)))
pe 1 septembrie. 🙂 si acuma rade la tat-su cand vine acasa de zici ca I-a fost un dor nebun de el. :))
a da, si za good news mai e ca pe ce o sa creasca o sa il vrea tot pe ta-su mai mult ca e fetita :))) deci mai castigi si de acolo ceva timp
Stau si ma intreb : cum naiba s-or fi descurcat bunicile si strabunicile noastre fara internet si carti de specialitate despre cresterea copiilor? In curana cred ca o sa se ‘livreze” bebelusul mamei cu instructiuni de folosire si certifiat de garantie, ca la robotei. Si ce te faci cu bebelusii care refuza sa se incadreze in tipicul cartilor de specialitate? 🙂 Mamele sunt mame in primul rand din instinct, apoi prin educatie. Iar bebelusul, inainte de a ajunge sa fie educat, trebuie…dresat! Da, stiu, nu suna frumos si o sa ma injure multe mamici dar asta-i adevarul.Am in fata un prichindel care urla de doua zile intr-una (adica de cand s-a nascut), plange si el, plange si mama-sa, e tot o jale in salon. Eu l-am luat langa mine de doua ore si doarme neintors,( doar am aerisit bine incaperea si l-am lasat desfasat) de zice maica-sa ca i-am facut vooodoo, ceva. 🙂 I-am explicat ca ea il agita pe copil, ca-i transmite starea ei si ca leganatul in exces nu-i cea mai buna metoda dar nu m-a crezut. Acum poate a inteles ca nu tot ce a citit in carti e valabil pentru toti copiii, ca unii prefera sa fie lasati in pace. 🙂
Sincer, nu stiu cum am supravietuit ca specie fara Internet. :))) Apropo, cand zic ca m-am saturat de citit, nu te gandi ca am luat la rand nu stiu cate carti si zeci de pagini web. Cred ca eram cu capul deja daca era asa. Am rasfoit siteul lui Jack Newman si cel al asociatiei oficiale pro alaptare din Belgia. Rasfoit, da?!
Cad despre pitici asa de mici, parere de psiholog: ei se nasc cu temperamente diferite si adultii ar trebui sa inteleaga asta. Nu exista reteta universal valabila pentru crescut copii (chiar ieri mi-am luat niste priviri dubioase de la o prietena buna care si-a crescut copiii pe principiul „lasa sa urle, ca s-o obisnui”). Eu prefer duhul blandetii si o las sa-si gaseasca singurica calea. Dar asta si pentru ca am observat ca domnisoara cam stie ce vrea. 😀
Adelino, asta cu instinctele din pacate nu este la fiecare mamifer. Da, sunt sanse mici dar sunt persoane ce nu au instinctele la vedere. Plus comunismul a mecanizat si distrus generatii, dar si generatiile urmatoare… gandeste-te cum sunt unii carora le-a repetat maica sa: eu te facui, eu te omor; copilul e povara, statul are grija de copil mai bine decat tine etc. Ei bine, toate astea fac praf creiere si idei si instincte ingropate si tot pe inca 1-2-3 generatii etc.
Si mai e si presiunea marketing si media, dar si emotiile mamei din sarcina, fumatul si alcoolul si mancatul de chimicale, si nasterile traumatizante sotul scandalagiu etc etc etc.
Asa ca in final sunt zeci de factori in viata unui bebe nou noutz.
Da, generatiile de alta data, apropiate de pamant, Dumnezeu, simplitate, rutina nu le aveau pe toate astea.
Mereu imi spun ca un copil are nevoie de dragoste, restul e marketing. Dar cum naiba sa il anulez ?? 😀 ca tocmai a terminat un lego si vrea ALTUUUUL :)))
Inainte sa nasc am citit foarte mult dar nu se compara cu ceea ce se intampla in viata reala. Copii sunt diferiti si se comporta diferit. 🙂
Buna! Imi place blogul tau si de aceea te-am nominalizat la The Liebster Award.
Gasesti in link toate detaliile:https://omamacurioasa.wordpress.com/2015/07/21/256/
Have fun! O zi minunata!