Am vazut zilele trecute un videoclip cu un tip care detine recordul mondial la tinut respiratia sub apa. Mi-am dat seama brusc ca eu ma antrenez din greu pentru a-i bate recordul. Eu si toate mamele de bebei din lume… Daca ati incercat vreodata sa adormiti un naparstoc de pana in cateva luni, o sa intelegeti ce vreau sa spun. Daca nu, va explic mai jos.
Asadar, se da una bucata plod mic, de preferat cu colici din aia de ii bolborosesc matele. Mai ales seara, ca colicii astia is defazati si dorm ziua. Ei lucreaza schimbul trei de obicei. In plus, se mai dau si niste parinti care pricep bine ca nu au cum sa calmeze durerea, dar nici nu ar vrea sa sufere copilul asa singur in patutul lui, deci incearca bietii de ei orice ca sa o calmeze si sa sa o adoarma. Am auzit ca unii au incercat inclusiv leganatul in cuva masinii de spalat. Cu usa deschisa si scoasa din priza, nu sariti cu rosiile stricate!
Bon, deci sa va explic cum ma pregatesc pentru tinutul respiratiei. Seara de seara incercam sa calmam Bulbucul. Mai cu vorbe dulci, mai carata pe umar prin casa, mai tinuta in pozitie chircita ca in wrap ca se pare ca colicilor nu le place sa stea chirciti etc. La un moment dat se intampla minunea si adoarme cum, necum. Ala e momentul in care parintele care a avut norocul sa o adoarma (de obicei eu, ca laptele e la mine in batatura) isi tine respiratia de frica sa nu miste vreun colic si sa trezeasca urmasa. Si sta asa vreo 5 minute, chipurile sa se instaleze somnul profund. Pe langa tinutul respiratiei, mai face si matanii in gand si se roaga la toti zeii cunoscuti, necunoscuti si proaspat inventati sa nu se mai trezeasca copila decat peste vreo 4 ore ca sa apuce si adultii sa doarma.
Presupunand ca nu se trezeste dupa 5-10 minute, urmeaza lasatul pe spate in pat cu Bulbuc pe abdomen/piept, tot cu grija sa nu trezim colicii. Nu mai conteaza ca am dormit pe spate in ultimele 10 nopti, ca am fundul batucit de la atata stat in pat si alaptat, nu conteaza nici ca prind hanoracul sub mine si fac cute si damburi pe spate sau ca imi sta gatul stramb rau pe cele 3 perne pe care le folosesc sa-mi tina spatele drept cand alaptez, dar cu care nu am ce face cand dorm pe spate. Tot ce conteaza e sa nu trezim colicii!
Si asa, cu respiratia oprita, degetele de la picioare incrucisate, invocarea zeilor in gand etc. reusim cu chiu cu vai sa ne intindem in pat cu Bulbuc pe piept. Si mai asteptam un pic sa fim siguri ca doarme pe bune, nu doar a atipit. Daca chiar doarme, dam drumul la respiratie, descrucisam destele de la picioare si redevenim atei (sau agnostici, depinde de seara).
Va dati seama ca daca se trezeste vreun colic in una din fazele descrise mai sus o luam de la capat. Deci si mai mult antrenament apropo de respiratie…
Jurnal de Belgia 
mersul pe varfuri pt a disparea din peisaj l-ai incercat? ei bine, atunci fie scartie podeaua fie imi trosneste vreun genunchi si adio magieeeee :))))
Inca nu aude asa bine. :))))
inca 😀
Nu stiu cum sa spun sa nu sune rautacios, nu demult aveai postari cu eu voi face eu voi drege, nu o sa fiu sclavul copilului samd. Erai prea mandra ca sa ti dai seama ce te asteapta. Succes si cat mai putini colici.
Nu suna rautacios, dar ma tem ca nu m-ai inteles bine. 🙂 Nu e vorba de a nu deveni sclavul copilului, ca pana la urma sunt sclava porcusorilor de guineea, deci nu am cum sa nu fiu si a copilului (e vorba de asumarea responsabilitatii in primul rand). E vorba de a-mi pastra o bruma de viata doar a mea pentru ca eu chiar sunt genul care am nevoie. Daca ai sta cu mine in casa zilele astea, ai vedea cat de tare ma afecteaza faptul ca sunt legata de glie. Sotul meu incearca din rasputeri sa stea cat mai mult cu mititica ca sa-mi dea timp si mie sa apuc sa-mi fac si eu mendrele.